• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • FIRMELE DE CONSULTANȚĂ ale funcționarilor AFIR VOR DISPĂREA? Adrian-Ionuț Chesnoiu: ”SUNTEM ÎN FAZA DE LUAREA DE MĂSURI”

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Firmele de consultață pentru accesarea fondurilor europene sunt, nu de puține ori, impuse fermierilor de anumiți funcționari din cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Situația nu va mai rămane așa, promite directorul general al AFIR, Adrian-Ionuț Chesnoiu care a anunțat că deja a trecut de faza de analizare a situației.

    ”Sunt în luarea unor măsuri în acest sens. Am trecut de perioada de analiză, suntem în faza de luarea de măsuri”, a declarat Adrian-Ionuț Chesnoiu invitat la emisiunea ”Viața Satului” de pe TVR 1.

    Beneficiarii fondurilor europene prin Programul Național pentru Dezvoltare Rurală – PNDR s-au plâns că la AFIR li s-a spus să lucreze cu anumite firme în elaboarea proiectelor dacă vor ca acestea să fie eligibile. Aceste firme de consultanță sunt fie deșinute direct sau indirect de funcționarii agenției de plăți, fie au o legătură strânsă cu aceștia.

    Citiți și:

    Lista AFIR cu firme de consultanță în fonduri europene pentru fiecare județ

    DIRECTOR AGENȚIE DE PLĂȚI: Funcționarii care încalcă procedurile VOR FI SANCȚIONAȚI!

    Te-ar mai putea interesa

    De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online 32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică

    Ultimele știri

    Fermierii aflați la control în teren – pe listele de plată la prima tranșă din subvențiile APIA! Adeverința care a blocat avansul din subvenții pentru unii fermieri. Apelul unui director APIA! S-a stins încă un nume – Lucian Blaga! Odihnă eternă în pace și în liniște! Lecția pe care ministrul Barbu se încăpățânează să nu o învețe: Autovictimizarea, în politică, înseamnă că ai pierdut deja! Alertă meteo de ploi torențiale și vijelii. Județele unde cantitatea de apă va ajunge la 90 l/mp!