• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ZIUA NAȚIONALĂ A BĂLȚATEI 2017. CLAUDIU FRÂNC – veritabilă radiografie a sectorului de CREȘTERE A BOVINELOR ÎN ROMÂNIA!

    Roxana Dobre -

    O veritabilă radiografie a impactului subvențiilor plătite crescătorilor de vaci din România. Prezentarea președintelui Federației Crescătorilor de Bovine din România, Claudiu Frânc, în prima zi a Zilei Naționale a Bălțatei, a fost un prilej de dezbatere atât pe marginea sumelor care fermierii le-au încasat până acum, dar și care sunt perspectivele pentru anul acesta și nu numai. 

    În cadrul primului eveniment din cadrul Zilei Naționale a Bălțatei, care se desfășoară la Târgu Mureș astăzi și mâine, Claudiu Frânc a vorbit nu doar despre banii care ajung la fermieri ca forme de sprijin, dar și de modul în care Federația pe care o conduce se implică și reușește să ofere crescătorilor siguranța că sumele alocate le vor ajunge în conturi în fiecare an. Iar la susținerea prezentării sale, Claudiu Frânc s-a bucurat de o audiență numeroasă, o sală plină de fermieri, oficialități și specialiști reuniți să discute despre actulitatea și perspectivele rasei Bălțată la noi în România.

    ”Ne face o deosebită plăcere să vă avem astăzi aproape de noi, colegii din FCBR și colegii de la celelalte organizații și parteneri care suntem organizatorii acestui eveniment. Și vă spun bine ați venit la a doua ediție a sărbătorii vacii în România. Sigur este denumirea Congresul Rasei Bălțată, dar așa cum am anunțat la sfârșitul primei ediții, vrem ca din acest eveniment să facem o sărbătoare a vacii din România și bineînțeles a celor care trudesc pentru animalele pe care le dețin în exploatație. În primul rând, vreau să vă mulțumesc oaspeților a căror  prezență o avem astăzi, aici alături de noi, în special domnului secretar general al Organizației Europene de Bălțată, dr. Georg Rohrmoser, care a făcut din nou efortul de a fi prezent azi și mâine în Mureș la evenimentul nostru, bineînțeles și domnului Johannes Aumann care reprezintă cea mai de seamă organizație de ameliorare din Germania și care ne este astăzi alături aici. Avem ce învăța de la dânșii ce putem să aplicăm și la noi. De asemenea ,avem anunțată cel târziu mâine prezența ambasadorului Olandei în România la acest eveniment al nostru. Și bineînțeles vreau să le mulțumesc tuturor instituțiilor statului prezente la nivelul cel mai înalt aici, astăzi, alături de noi, colegilor de la organizațiile profesionale și în special domnului președinte Emil Dumitru cu care avem Federația, suntem membrii în această structură (Federația Națională Pro Agro – n.r.), cupolă de reprezentare la nivel național pe toate domeniile de activitate din agricultură și industrie conexă și bineînțeles vreau să mulțumesc mediei care sunteți alături de noi astăzi, aici și în mod special colegilor fermieri care sunt astăzi aici și mai ales celor care au făcut efortul deosebit de a aduce animalele pe care o să le vedem pe parcursul zilei de mâine (sâmbătă – 2 septembrie), în cadrul expoziției care va avea loc la sala Manej, Parcul Municipal”,  a declarat Claudiu Frânc.

    Regulă de bază pentru fermierii care vor să facă parte din Federația Crescătorilor de Bovine din România (FCBR): să aibă vaci în grajduri

    Președintele FCBR a menționat că federația pe care o reprezintă nu face rabat de la reguli iar fermierii vor să facă parte din acest for trebuie să dețină în mod obligatoriu animale în grajd.

    ”Sigur este un moment de sărbătoare pentru noi, pentru Federație și de aceea v-aș ruga să îmi dați posibilitatea să facem o prezentare ce a făcut în ultima vreme federația, ce facem și ce gânduri avem pentru viitor vizavi de bunăstarea, prosperitatea fermierilor care fac această activitate zi de zi și nu e o muncă ușoară. Creșterea vacii de lapte sau de carne, a vacilor în special nu este o muncă ușoară. Mi-am intitulat prezentarea ”Rolul federației naționale în dezvoltarea sectorului” și aș vrea, pentru început, să discutăm puțin despre reprezentativitatea federației la nivel național. Avem poate o structură atipică, aparte în care ținem foarte mult la reprezentativitate și la modul în care se organizează și cine are dreptul să participe în această structură asociativă. Condiția generală ca să fii membru în asociație, trebuie să ai vacă în grajd, ți-ai vândut vaca, ți-ai pierdut calitatea de membru, mi se pare absolut corect. Structura națională, după cum vedeți pe hartă, sunt prea puține județele în care nu suntem reprezentați. Nu știu câte organizații din România pot să spună că au această structură. Interesul asociației este de a consolida organizațiile la nivel județean și, bineînțeles, prin asociațiile de dezvoltare a societăților locale din aceste județe. Aceasta vizavi de reprezentativitate pe care am mai spus-o de mai multe ori, nu vreau să insist pe ea, vreau să trec la lucrurile cele mai interesante pe care Federația le execută”, a susținut Claudiu Frânc în prezentarea sa.

    Subvențiile până în 2014 – o vacă slabă care nu 

    Președintele FCBR a trecut în revistă și cum au evoluat plățile către fermieri din 2014, când producătorii agricoli primeau doar Ajutor Național Tranzitoriu (ANT) și până în prezent, în 2017, când aceștia beneficiază de sume destul de mari pe cap de animal plătite prin Sprijinul Cuplat Zootehnie (SCZ). 

    ”Discutăm despre modul de susținere a activității financiare a fermierilor prin subvenții. O să vi se pară ciudat acel animal pe care l-am pus acolo, dar nu l-am pus întâmplător. Este o vacă amărâtă, slabă, cam ceea ce era susținerea fermierilor români până în anul 2014, aveam simplu ANT-ul pe vacă și pe cap și pe lapte și cam atât. Mai primeam niște bani pe la controlul oficial și pe la registre și cam asta era susținerea sectorului până în 2014 în România. Nu e de mirare că și nivelele efectivelor erau atunci acolo unde sunt”, a arătat Frânc despre subvențiile pe care le primeau fermierii până în 2014.

    Mai departe ,în analiza sa, Claudiu Frânc a arătat cum au evoluat plățile către crescători în ultimii doi ani. ”Mergem mai departe și vedem ce se întâmplă cu anul 2015. Parcă vaca arată altfel și, dacă ne uităm la nivelul de susținere pe care fermierii l-au primit în anul 2015, când au intrat în vigoare noile prevederi din Politica Agricolă Comună vedem niște sume care deja ne pun pe gânduri: ce înseamnă să crești vacă în România. Sunt cifre reale pe care noi le-am luat și am introdus aici inclusiv lucerna pentru că știu cât s-a zbătut federația să facă ministerul să înțeleagă că a aduce bani în sector înseamnă salvarea sectorului și, bineînțeles, luând și din sprijinul cuplat pe vegetal, lucerna sume foarte importante care au ajuns în fondurile noastre a tuturor fermierilor. În anul 2016 vedem iar sumele pe care le-am luat, vedem ANT-ul ca plată regresivă care coboară, sumele coboară mult în jos și aici este altă discuție vizavi de ce ANT-ul scade. Vreau să stau puțin aici în 2016 și să vă spun un lucru care ne ducea aproape în posibilitatea de a pierde acest sprijin și aici vreau să felicit toată echipa de la minister cu care, în februarie 2017, anul acesta, printr-o prezență insistentă pe auditul făcut de Uniunea Europeană și nu a fost întâmplător să știți că nu s-au bucurat când noi am luat 1.000 de euro pe cap de vacă când cel mai mare sprijin în statele Uniunii Europene pe sprijin cuplat este 80 de euro în Franța și noi am luat 1.000, 1.000 și ceva pe vaca de carne. Nu întâmplător au sărit în sus și au venit și ne-au cerut justificări peste justificări. Vreau să vă spun că săptămâna trecută eram în minister s-au închis toate comentariile cu Comisia Europeană ceea ce înseamnă vaca de lapte și vaca de carne. Mai sunt niște comentarii pe auditul pe oaie pentru că vrând-nevrând, noi avem de toate în ferme și au rămas doar pentru notificările 2007-2020 câteva comentarii pe vaca de carne și oaie. Vaca de lapte este închisă până în 2020 pe sprijinul cuplat, deci avem siguranța că nu vom avea nici o sincopă în finanțarea acestui sprijin de la Uniunea Europeană, bineînțeles prin APIA până în anul 2020”, a mai opinat liderilor crescătorilor de bovine.

    Vă reamintim că Ziua Națională a Bălțatei – a doua ediție, a început astăzi, vineri – 1 septembrie, al Târgu Mureș. Peste 3.000 de fermieri sun așteptați sâmbătă – 2 septembrie, la o expoziție cu cele mai frumoase exemplare de vaci Bălțate din România. Prezentările – un veritabil spectacol, vor avea loc începând cu ora 10.00, la Sala Manej a Depozitului de armăsari, Str. Parc Sportiv Municipal nr.11 (lângă sediul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) din localitatea Târgu Mureș. Accesul fermierilor este liber pe tot parcursul evenimentului.


    Te-ar mai putea interesa

    Primul județ în care DAJ anunță că a virat despăgubirile de secetă în conturile fermierilor! Lege nouă în vigoare la ANAF pentru impozitarea micilor fermieri! Rabla pentru tractoare – ghid final. Condiții, acte necesare, procedură de înscriere

    Ultimele știri

    Agricultura UE are un nou comisar. Christophe Hansen a fost votat ”la pachet” cu noua echipă Von der Leyen Pășuni, terenuri, utilaje agricole și o fabrică de lapte – scoase la licitație de Fisc Marian Șamit: ”Porumbul la irigat este cultura cea mai rentabilă dintr-o fermă”