• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ANUNȚ ANM: Ce se întâmplă cu VREMEA ÎN URMĂTOARELE ZILE!

    agrointeligenta.ro

    Ce se întâmplă cu vremea în următoarele zile. Prognoza emisă de către Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru prima parte a săptămânii viitoare este de mare interes pentru fermierii români care se află în plină campanie de recoltare a culturilor de floarea-soarelui și porumb, dar și seamănă ultimele hectare cu rapiță și se pregătesc să intre cu grâul și orzul. Veștile sunt bune pentru că deși se anunță cer senin, vor apărea și averse de ploaie și nu vor exista fenomene extreme care să dea peste cap planul lucrărilor agricole.

    PROGNOZA METEO DUMINICĂ. Vremea va fi predominant frumoasă. Cerul va avea unele înnorări, în primele ore ale zilei – în extremitatea de răsărit a țării, iar seara și noaptea – în nord-vest și vest, dar condițiile de ploaie vor fi reduse, iar în rest va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 24 și 33 de grade, cu cele mai ridicate valori în Lunca Dunări, iar cele minimele vor fi cuprinse între 10 și 20 de grade, ușor mai coborâte în estul Transilvaniei spre 8 grade, unde vor fi condiții de ceață.

    PROGNOZA METEO LUNI. Vremea va fi predominant frumoasă și călduroasă, în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi mai mult senin, însă spre sfârșitul intervalului în regiunile vestice și de sud-vest, vor fi unele înnorări și trecător, pe arii restrânse, va ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, iar în a doua parte a nopții și în vestul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 23…24 de grade pe litoral și 35 de grade, izolat, în sudul țării, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 12 și 20 de grade.

    PROGNOZA METEO MARȚI. Vremea se va răci semnificativ, față de ziua precedentă, în vestul, sud-vestul și centrul țării, unde vor fi înnorări și temporar se vor semnala averse, izolat, posibil însemnate cantitativ și descărcări electrice. În restul teritoriului, valorile termice vor continua să se situeze peste mediile climatologic specifice perioadei; cerul va fi variabil la senin, iar ploile de scurtă durată își vor face apariția, pe arii restrânse, îndeosebi seara și noaptea, cu precădere în nord-est. Vântul va prezenta intensificări locale pe parcursul zilei, viteze mai mari urmând a se înregistra la munte, precum și în sud-vest, centru și nord-est, apoi treptat va diminua din intensitate. Temperaturile maxime se vor încadra între 23…24 de grade în Dealurile de Vest și pe litoral și 36 de grade în extremitatea sudică a Munteniei, iar cele minime vor fi cuprinse între 11 și 21 de grade.

    PROGNOZA METEO MIERCURI, JOI, VINERI. Valorile termice, mai scăzute decât în intervalele precedente, vor fi, în general, în jurul celor normale pentru această perioadă, în regiunile intracarpatice și ușor mai ridicate decât acestea, în restul teritoriului. Probabilitatea de apariție a ploilor va fi mai ridicată, la început în centru și la munte, apoi în vest și nord-vest.

    Te-ar mai putea interesa

    Fermierul Ilie Chifan produce un chefir artizanal unic pe piață, cu ciuperca tibetană! Producțiile obținute în această vară de fermierul Dimitrie Muscă la grâu, orz și rapiță! Absurdul irigațiilor din România: Fermierii cumpără pompe pentru stațiile ANIF ca să poată primi apă Samsarii de pepeni, lăsați fără marfă și fără mașini. Amenzi de 7.500 de lei Satul fără vaci. Mărturia unui antreprenor: „Au trebuit doar 20-30 de ani ca nimeni să nu mai crească animale”

    Ultimele știri

    Fermier reținut 24 de ore după ce ar fi bătut un bărbat prins la furat de porumb Directiva UE care ține prețul rapiței la un nivel atractiv pentru fermierii români Comisia Europeană taie puternic estimările pentru porumb și grâu. Oferta de cereale din UE se restrânge Noile prețuri DAP Constanța: grâul pierde 11 euro/tonă, porumbul coboară la 202 euro/tonă. Rusia avertizează asupra unei posibile crize pe piața grâului OMV Petrom avertizează fermierii: întârzieri la livrările de motorină din cauza problemelor de aprovizionare