• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Harta zăpezii în România. ANM a anunțat ce se întâmplă cu vremea în următoarele zile

    Oana Timar – Agrointeligența

    După episodul de ninsori care au cuprins sudul țării, fermierii se întreabă ce fenomene meteo vor marca următoarele zile. Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) informează să de duminică, 22 februarie, temperaturile sunt în creștere la nivel național.

    Duminică dimineața, la ora 8:00, stratul de zăpadă era unul consistent în partea de sud, sud-est și est a țării. În cele mai multe localități unde a nins începând de vineri, grosimea stratului de omăt a depășit 10 centimetri. Inclusiv în Capitală a nins puternic în ultimele 48 de ore, iar zăpadă măsoară între 25 și 50 de centimetri.

    Hartă. Grosimea stratului de zăpadă în dimineața de duminică, 22 februarie
    Hartă. Grosimea stratului de zăpadă în dimineața de duminică, 22 februarie

    Pentru următoarele zile, specialiștii ANM prevăd temperaturi în urcare și ninsori doar la munte.

    Iată cum se prezintă vremea la începutul săptămânii viitoare:

    Cum va fi vremea duminică, 22 februarie

    Valorile termice diurne vor crește în toate regiunile, dar mai ales în cele extracarpatice.

    Ziua, cerul va avea înnorări temporare și vor fi ninsori slabe la începutul zilei în sud-est și la munte.

    Pe parcursul nopții va ploua în vestul țării, iar în centru și nord-est vor fi ploi, lapoviță și izolat condiții de polei, în timp ce la munte vor predomina ninsorile. Izolat vor fi cantități de apă de 15…20 l/mp.

    Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, unde vor fi rafale de 55…70 km/h în a doua parte a intervalului și trecător în Dobrogea.

    Temperaturile maxime se vor încadra în general între 1 și 9 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -8 și 4 grade. Noaptea, izolat în sud și sud-est se va forma ceață.

    Cum va fi vremea luni, 23 februarie

    Valorile termice vor continua să crească și se vor se situa cu mult peste cele normale datei în vest, sud-vest și local în centru și nord. Cerul va avea înnorări și temporar vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării.

    În regiunile intracarpatice vor fi ploi ce vor avea și caracter de aversă, iar noaptea în cele estice și local în cele sudice vor fi predominant ploi și condiții de polei. La munte vor fi precipitații mixte. Cantitățile de apă vor depăși izolat 15 l/mp.

    Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, unde vor fi rafale de 55…70 km/h și doar trecător și pe arii restrânse în rest.

    Temperaturile maxime se vor încadra în general între 2 și 13 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 și 5 grade. În primele ore ale zilei și din nou noaptea local se va forma ceață în sud și sud-est.

    Cum va fi vremea luni, 24 februarie

    Cerul va avea înnorări și temporar vor fi precipitații predominant sub formă de ploaie în majoritatea regiunilor, îndeosebi pe parcursul zilei. La munte va fi lapoviță, iar la altitudini mari va ninge. Izolat în est și sud vor mai fi condiții de polei.

    Vântul va sufla slab și moderat cu intensificări la munte și în Oltenia, iar local și trecător și în rest.

    Temperaturile maxime se vor încadra în general între 4 și 12 grade, iar cele minime între -4 și 3 grade. Dimineața vor mai fi condiții de ceață în sud-est.

    Cum va fi vremea marți, 25 februarie

    Vremea va fi caldă pentru această dată mai ales în vest și sud-vest. Cerul va fi variabil, iar cu precădere în jumătatea estică a țării vor fi precipitații slabe, mixte, mai ales în a doua parte a intervalului.

    Vântul va sufla slab și moderat, local și trecător cu intensificări ușoare.

    Temperaturile maxime se vor încadra în general între 4 și 14 grade, iar cele minime între -6 și 3 grade.

    Cum va fi vremea de miercuri, 26 februarie, până duminică, 1 martie

    Valorile termice vor avea variații de la o zi la alta, dar în general se vor situa peste cele normale, mai ales în jumătatea de vest a țării.

    Probabilitatea pentru precipitații va fi mică.


    Te-ar mai putea interesa

    Bayer dă înapoi la contractele pentru semințe după presiunea autorităților din SUA. Ce trebuie să înțeleagă fermierii români din această mutare Agrinvest Credit IFN SA schimbă regulile în agricultură: credite până la 10 ani și reducere a dobânzii de până la 10%/an pentru cei disciplinați AgroReclamații. Ciorile au distrus până la 95% din culturile unui fermier din Ialomița: „E un dezastru anul acesta” Un primar a plantat de la zero 146 de hectare de pădure cu fonduri din PNRR Senatul a adoptat proiectul AUR care va crea parteneriate directe între micii fermieri și consumatori

    Ultimele știri

    Agro Fest Connect 2026. Fermierii din vestul țării și-au dat întâlnire la evenimentul East Agro și East Grain (FOTO-VIDEO) Eugen Tomac – desemnat premier. Noul ministru al Agriculturii, politician sau tehnocrat? Noi creații românești de triticale, prezentate în câmp la SCDA Teleorman Ultima zi pentru depunerea cererilor la APIA. Anunț ferm: Termenul nu va fi prelungit! Soluții pentru pajiștile viitorului: cercetătorii SCDP Vaslui prezintă noi rezultate privind sechestrarea carbonului și adaptarea la schimbările climatice