• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ANUNȚUL AȘTEPTAT DE TOȚI FERMIERII. Ministrul PETRE DAEA: ”MÂINE, GUVERNUL APROBĂ ACTUL NORMATIV pentru AVANSUL APIA”

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Veste excelentă pentru fermieri venită direct de la ministrul agriculturii, Petre Daea. Termenul anunțat pentru demararea plăților pentru avansul din Campania 2017 se apropie cu pași repeze iar mâine, miercuri – 26 septembrie, Guvernul va aproba ”cadrul legal” prin care sunt acordați banii pentru fermieri.

    ”(…) Pe data de 16 octombrie toate măsurile sunt asigurate, inclusiv actul normativ care mâine va vedea botezul Guvernul pentru a intra în dispozitivul juridic astfel încât în prima zi de 16 octmbrie să fie ziua de acordare a subvențiilor astfel încât dvs. fermierii să vă faceți datoria”, a arătat Pere Daea într-un discurs pe care l-a ținut la prima ediție a Simpozionului național – Dezvoltarea durabilă a mediului rural, organizat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).

    Vă reamintim că din declarațiile anterioare ale șefului de la agricultură, demararea avansului se va face pe 16 octombrie pentru plățile pe suprafață iar fermierii vor primi 70 la sută pentru schemele directe și 85 la sută pentru măsurile compensatorii.

    Din 1 decembrie agenția de plăți urmează să facă plățile regulare dar și să achite banii pentru crescătorii de animale.  Ministerul Agriculturii a publicat și un document oficial cu primele cuantumuri pe care fermierii se pot baza în acest an. Sunt sumele minime pe care agricultorii le au asigurate ca plată pe hectar de la APIA. 

    Actul normativ, aflat încă în dezbatere publică, include și informații despre alocările bugetare despre banii pe zootehnie:

    ”Se aprobă plafoanele aferente plăților pentru ajutoarele naţionale tranzitorii în sectorul zootehnic, care se acordă pentru anul de cerere 2017, astfel:

    a) 24.081,014 mii euro pentru schema decuplată de producţie, specia bovine, în sectorul lapte;
    b) 101.200,897 mii euro pentru schema decuplată de producţie, specia bovine, în sectorul carne;
    c) 50.783,642 mii euro pentru schema cuplată de producţie, speciile ovine/caprine”.

    Se aprobă plafonul de 48.500 mii euro, aferent plății directe pentru schema de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine, care se acordă pentru anul 2017. Cuantumul pentru schema de sprijin cuplat prevăzută la alin. (1) se calculează prin raportarea plafonului la efectivul de animale eligibile.

    Plăţile se fac în lei, pe baza celui mai recent curs de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană anterior datei de 1 octombrie a anului pentru care se acordă ajutorul şi publicat în Jurnalul
    Oficial al Uniunii Europene, seria C, din 1 octombrie 2017.

    Te-ar mai putea interesa

    Subvenții tăiate de la 130 la 90 euro/ha. România pierde o parte din banii UE pentru agricultură? 60 de fermieri și-au unit forțele pentru a-și exporta singuri cerealele. Primul export, un succes! O cooperativă din România își face propria rețea de magazine. Primul aprozar a fost deschis la Sibiu! Harta ploilor: Județele care au primit precipitații și cele unde nu a căzut niciun strop Avans APIA 2026. Anunț oficial despre sumele care se achită la prima tranșă din subvenții

    Ultimele știri

    APIA a început plata avansului din subvenții. Primii 103.755 de fermieri care au intrat la plată! Programul Guvernului Niculescu cu Florin Barbu la Agricultură: irigații, procesare, acces la piață și subvenții la timp Șoareci și șobolani în cotețul de găini. Riscuri, combatere Subvenții APIA pe anul trecut, încă neplătite. Fermier: „Cum începeți să dați, dacă noi n-am primit banii pe 2025?” Avocatul ciobanilor a depus la Guvern un plan de reconciliere a oieritului românesc. Primul răspuns primit!