• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • COMISIA EUROPEANĂ: ROMÂNIA poate plăti UN AVANS APIA MAI MARE către FERMIERI!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Comisia Europeană, decizie pentru fermierii români care primesc subvenții! După ce luna trecută, oficialii de la Bruxelles au dat ”undă verde” ca 10 state membre să acorde avansuri mai mari fermierilor, săptămâna aceasta, alte cinci state, printre care și România, au fost incluse pe lista celor care pot crește suma plătită în avans producătorilor afectați de condițiile climatice dificile din prima jumătate a acestui an. 

    Potrivit reprezentanților Comisiei Europene, măsura acordării unui avans mai mare a fost luată în prima parte a lunii septembrie pentru zece state (Belgia, Cehia, Spania, Italia, Letonia, Lituania, Ungaria, Polonia, Portugalia și Finlanda), iar acum acestora li se adaugă alte cinci țări: România, Croația, Irlanda, Grecia și Marea Britanie, care au cerut mai târziu sprijinul și care au reacționat după ce procedurile pentru primele 10 state erau deja demarate. Astfel, pentru a evita îngreunarea întregului proces, Comisia a decis să abordeze separat cererile celor două grupuri de state.

    Diferitele condițiile climatice dificile, de la secetă la ploi puternice, pe care au trebuit să le înfrunte anul acesta, i-au pus pe fermieri în fața unor dificultăți financiare. Permiterea creșterii nivelului plăților efectuate în avans de autoritățile naționale către fermieri, conform politicii agricole comune, are ca scop ameliorarea problemelor care țin de fluxul de numerar.

    Acordul acoperă plățile directe către fermieri și anumite plăți pentru dezvoltarea rurală, care sunt de regulă efectuate de statele membre în perioada 1 decembrie – 30 iunie. Până acum statele membre puteau alege să efectueze în avans, începând cu 16 octombrie, în fiecare an, până la 50% din totalul plăților directe, respectiv 75% din cele destinate dezvoltării rurale. Decizia Comisiei le permite statelor afectate de condiții climatice dificile să crească nivelul acestor plăți până la 70% și respectiv 85%.

    Citiți și:

    EXCLUSIV! AVANS APIA 2017: Lista completă cu TOATE SCHEMELE ȘI CUANTUMURILE pentru care SE FAC PLĂȚI din 16 OCTOMBRIE!

    Te-ar mai putea interesa

    „Înghesuială” la vânarea urșilor, după publicarea Legii în Monitorul Oficial. Unde s-au depus deja cereri Subvențiile fermierilor, în așteptare. Tánczos Barna: „Zac undeva la Ministerul Finanțelor sau la Guvern” Despăgubiri de secetă: 333 lei/ha. Cererile trebuie depuse la APIA începând de luni, 12 octombrie Ucraina ar fi cerut un reprezentant la instituția care gestionează Canalul Sulina. Radu Miruță, somat să dea explicații Fermier ucis de urs chiar în lanul de porumb. Soția acestuia s-a salvat în ultima clipă

    Ultimele știri

    ANSVSA anunță parafarea a șase certificate pentru reluarea exporturilor de animale în Libia Șefa ANM, anunț pentru fermieri: ”În cea mai mare parte a țării așteptăm precipitații”. Când vin ploile! Fermierii din Ucraina primesc o subvenție la hectar pentru achiziția de îngrășăminte Importul de organisme modificate genetic în România: obligații și riscuri pentru companii Alertă în Portul Constanța! Blocajul de pe Dunăre provoacă întârzieri și costuri uriașe