• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Producătorii români, puși la zid de scandalurile din industria alimentară

    agrointeligenta.ro

    Scandalurile din ultima vreme din industria alimentară au adus prejudicii serioase producătorilor români.Fără sprijin din partea autorităților, fiecare s-a descurcat cum a putut.
    Dincolo de pierderile financiare, producătorii au fost afectați și pe partea de imagine.

    La Botoșani, scandalul a căzut ca un trăznet peste proprietarul celei mai mari unități de abatorizare de bovine și cabaline și al celui mai mare ambalator de carne proaspătă din România. Dintr-o dată, firma Doly-Com, cunoscută mai mult printre jucătorii din industria alimentară, a ajuns în atenția întregii Europe, iar ziariștii de pe bătrânul continent au asaltat cu interviuri procesatorul moldovean, al cărui nume a fost vehiculat în scandalul cărnii de cal, etichetată ca fiind carne de vită. Până la urmă s-a dovedit o alarmă falsă, iar Doly-Com a ieșit basma curată din toată această poveste, chiar dacă vânzările la export i s-au redus cu 20%.

    Cei mai reticenți la carnea românească sunt francezii și nemții, spune patronul Doly-Com, Iulian Căzăcuț, care vede și partea plină a paharului: scandalul i-au adus și oarece publicitate gratis, chiar dacă pierderile suferite de companie în urma scandalului sunt greu de cuantificat. Cel mai mult a scăzut exportul de carne de cal – chiar cu 50% – în contextul în care oricum cererea e mică pe această piață la anumite sortimente, după cum susține Căzăcuț.

    Pe de altă parte, în urma scandalul s-au renegociat și contractele, fiind înregitrată o scădere de 5-10% la preț, după cum susține Căzăcuț, care se așteaptă totuși la o revenire a cererii pe piață în câteva luni.

    În 2012, carnea de vită a avut o pondere de 50% în totalul vânzărilor firmei din Botoșani, cea de porc de 45%, iar carnea de cal de 5%. Principalele piețe la export au fost Austria, Franţa, Olanda, Italia, Suedia, Germania şi ţările extracomunitare.

    “În Franța și Germania există o reticență de a folosi materie primă din România, pentru că procesatorii nu au siguranța că produsul final va fi acceptat de consumatori. Sunt țări naționaliste“, afirmă Căzăcuț.

    Pentru redresarea sectorului, patronul Doly-Com susține că ar fi necesare câteva măsuri precum înființarea unei burse de carne sub autoritatea Ministerului Agriculturii, intrarea pe piațe noi, inclusiv Rusia și Turcia, dar și inițierea unor campanii de promovare a industriei locale.

    Valoarea producţiei locale de carne de vită (sacrificări în România) se ridică la circa 70 – 80 de milioane de euro, potrivit estimărilor Doly-Com. Compania din Botoșani are o cotă de 14% pe piaţa de sacrificări de bovine, fiind lider în furnizarea cărnii de vită.

    “O bursă a cărnii ar concentra materia primă în interesul comun al producătorilor şi procesatorilor, ar crea o piaţă deschisă, dar şi una a informaţiilor despre preţuri şi provenienţa animalelor şi a cărnii. Sub patronajul unei autorităţi de reglementare, Ministerul Agriculturii spre exemplu, bursa ar fi o sursă credibilă şi ar curăţa industria de suspiciunile interne şi externe”, spune Căzăcuţ.

    Doly-Com estimează pentru acest an o cifră de afaceri la un nivel similar cu cel din 2012, de circa 34 milioane euro, exporturile urmând să se mențină la 30% din volumul business-ului.“Autorităţile ne pot sprijini prin extinderea acordurilor sanitar-veterinare şi cu state din afara Uniunii Europene pentru a exporta pe pieţe de interes precum Rusia şi Turcia”, declară Căzăcuţ.

    O altă companie al cărei nume a fost implicat în scandal, Carmolimp Brașov, a renunțat pur și simplu să mai comercializeze carne de cal pe viitor. “Ne-am învăţat minte, de acum înainte nu vom tăia şi nu vom mai comercializa niciodată carne de cal”, declara la momentul scandalului Olimpiu Șoneriu, directorul general al companiei.

    Cifrele sunt ‘’îngrijorătoare ‘’

    Chiar dacă cifrele privind comerțul exterior nu sunt disponibile pentru luna februarie – când s-a manifestat din plin scandalul cărnii de cal etichetată drept carne de vită – , datele din ianuarie sunt oricum îngrijorătoare. După mai mulți ani de plus, importurile de preparate din carne au ajuns la 2.203 tone, în timp ce exporturile au atins 1.747 de tone. Ceva mai bine stăteam la carnea de vită, bilanțul era pozitiv (exporturi de 750 de tone și importuri de 500 de tone), de unde se vede și de ce am fost ‘’implicați’’ în scandaluri de decredibilizare.

    Materialul a fost publicat în numarul din mai al revistei Agrointel.

    Te-ar mai putea interesa

    Piața cerealelor – între cotații și realitate. Fermier: Cei care cumpără îmi închid telefonul când le spun cât e prețul la bursă Cartofi dați vacilor după prăbușirea prețurilor. Fermier: „E sfâșietor să vezi că toată munca nu valorează nimic” O cunoscută afacere de familie s-a închis după 16 ani: „Nu lipsa clienților ne-a pus la pământ, ci administrația” Un mare trader își suspendă activitatea în Ucraina: ”Prezintă riscuri extrem de mari pentru viața angajaților companiei” ANM anunță două zile cu furtuni și vijelii. Cod galben pentru mai multe județe din țară

    Ultimele știri

    APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare ”Ploaie” de amenzi după protestul oierilor. Jandarmeria Română anunță verificări în desfășurare S-a votat! Subvenție nouă de 68 euro pe cap de bovină și de 12 euro pe cap de porc la îngrășare! Schimbare în conducerea Summit Agro România Sorin Moise, senator: ”Ce le pregătește Ministerului Mediului agricultorilor: reducerea cu 50% a pesticidelor și a fertilizanților”