• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • OFICIAL! SITUAȚIA PLĂȚII AVANSULUI DIN SUBVENȚIA APIA!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Plățile pentru avansul APIA pe 2017! Ministrul agriculturii Petre Daea a făcut publică o nouă situație a plăților APIA pentru avansul din subvențiile agricole aferente anului de cerere 2017.

    Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat duminică, la Deva, că au fost distribuite aproape 80% din subvențiile la care au dreptul fermierii români, valoarea plăților efectuate depășind 750 de milioane de euro, în condițiile în care achitarea drepturilor a început pe 16 octombrie.

    El a menționat că, în derularea programului, fermierii au înțeles importanța depunerii cererilor pentru subvenții până în 15 mai, ceea ce a permis ca verificările din teren să se poată desfășura în condiții normale, fără a mai genera întârzieri.

    ”Începând cu primul minut din ziua de 16 octombrie (…) la APIA centrală, la Ministerul Agriculturii și la structurile județene s-a lucrat și am pornit fluxul de plăți. Mă bucur că astăzi am putut să distribuim aproape 80% din subvenții pentru 885.000 de fermieri care au dreptul (…). S-au distribuit peste 750 de milioane euro, o sumă formidabilă, un efort extraordinar de mare din partea bugetului statului, pentru că aceste subvenții se plătesc, în primul rând, de la bugetul statului și apoi se recuperează de la Uniunea Europeană. (…) Am reușit, până la această dată, să aducem în țară 99,18% din subvenții, fiind prima țară din UE cu un asemenea grad de accesare”, a afirmat ministrul Agriculturii, citat de Agerpres.

    Petre Daea a mai spus că România a reușit să atragă de la UE, în acest an, prin Planul Național de Dezvoltare Rurală, alte 1,564 miliarde euro. Prin comparație, ministrul a arătat că fondurile europene atrase sunt mai mari cu un miliard de euro față de anul trecut.

    Te-ar mai putea interesa

    Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor

    Ultimele știri

    Este oficial! Euronext lansează contracte futures pentru grâu și porumb, cu livrare fizică la Constanța De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă