• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • STAI LA CASĂ? Ce trebuie să ai NEAPĂRAT ÎN GOSPODĂRIE conform unui DOCUMENT DE LA GUVERN!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Document nou publicat de Ministerul Dezvoltării vine cu o modificare legislativă care va avea impact în rândul tuturor românilor care locuiesc la casă.

    Conform inițiativei legislative, aceștia vor trebui să se supună unor norme clare privind prevenirea incendiilor și vor fi obligați să aibă hidranți sau sisteme de a preveni și stopa eventualele flăcări.

    Toți cei care locuiesc la casă în România vor trebuie să dețină hidranți sau sisteme adecvate pentru intervenții în caz de incendiu, potrivit proiect legislativ inițiat de Ministerul Dezvoltării la sfârșitul lunii decembrie.

    Actul normativ prevede modificarea și completarea Legii nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare astfel încât sistemele de alimentare de oriunde din țară să corespundă normelor de combatere și stingere a incendiilor, conform legestart.ro.

    Proiectul de act normativ a fost publicat în data de 28 decembrie 2017, propunerile sau observațiile prvind noile măsuri putând fi trimise în atenția Ministerului Dezvoltării Regionale în termen de 10 zile.

    Legea nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare. După articolul 4 se introduc două noi articole, articolul 41 având cu următorul cuprins:

    “Art. 41

    (1) Reţelele de distribuţie a apei din unităţi administrativ-teritoriale trebuie să fie echipate cu hidranţi exteriori – subterani şi/sau supraterani, care trebuie să asigure condiţiile de debit şi presiune necesare stingerii incendiilor.

    (4) Gospodăria proprie de incendiu, prevăzută la alin. (3) trebuie sa cuprindă:

    a) rezerva intangibilă de apă necesară funcţionării sistemului de securitate la incendiu, în conformitate cu reglementările specifice în vigoare;

    b) sistem de pompare: pompe active, pompe de rezervă, rezervor hidrofor, cu alimentare electrică dublă – atât din reţeaua publică cât şi din grup electrogen propriu;

    c) sistem de avertizare la incendiu”.

    Există și sancțiuni pentru cazurile în care hidranții sunt distruși sau deteriorați.

    “Constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă de la 30.000 lei la 50.000 lei următoarele fapte:

    a) hidranţii sunt distruşi, deterioraţi sau este împiedicat accesul la aceştia şi care poate conduce, la pierderi de vieţi omeneşti, vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanelor, sau la distrugerea totală sau parţială a construcţiei, ori degradarea unor instalaţii sau utilaje importante”.

    Sursă: www.libertatea.ro

    Te-ar mai putea interesa

    Surse: Conducerea APIA ar urma să fie preluată de Constantin Bîrcă, actualul director general adjunct Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027 Subvenția APIA care se va plăti în continuare fermierilor români. Decizie privind plafonarea

    Ultimele știri

    Austeritate pentru Agricultură? Tanczos Barna: Zero lei pentru sprijinul urgent de care au nevoie fermierii! Noi focare de variolă ovină și caprină grăbesc vaccinarea într-un județ cu 270.000 de animale Moscova nu vede nicio perspectivă de reînnoire a acordului cu Ucraina privind cerealele Guvernul a aprobat schema pentru plata despăgubirilor de secetă Weekend cu ploi în toată țara și ninsori la munte. Cod galben emis pentru cinci județe