• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • SE SCHIMBĂ LEGEA! VESTE EXCELENTĂ de la MINISTERUL AGRICULTURII pentru FERMIERI!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    O veste extrem de bună, așteptată de fermieri, a fost anunțată de Ministerul Agriculturii. Producătorii agricoli care pierdeau bani anual din cauza problemelor cauzate de mistreți au acum o speranță că lucrurile vor fi îndreptate: legislația va fi schimbată astfel încât fermierii să primească mai ușor despăgubiri. Dumitru Lovin, deputat vâlcean din partea ALDE, a intervenit la câteva ministere cerând să se ia măsuri de sprijinire a fermierilor şi de prevenire, în viitor, a situaţiilor de acest tip.

    Primul răspuns a venit, recent, de la Petre Daea, ministrul Agriculturii care, i-a confirmat deputatului vâlcean că, într-adevăr, sunt numeroase cazuri în care oamenii nu şi-au primit despăgubirile, conform prevederilor HG 1679/2008 privind modalitatea de acordare a acestora şi obligaţiile ce le revin gestionarilor fondurilor cinegetice şi proprietarilor de culturi agricole sau silvice. Tocmai de aceea, s-a început elaborarea unui proiect de hotărâre de guvern mai simplu şi mai eficient, care să înlocuiască HG 1679.

    „Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a solicitat Ministerului Apelor şi Pădurilor să urgenteze elaborarea şi adoptarea acestui proiect de hotărâre a Guvernului. În cadrul Direcţiei de Politici în Zootehnie din MADR, au fost analizate sesizările persoanelor păgubite, în vederea formulării de observaţii la acest proiect de act normativ, în scopul optimizării sale. De asemenea, MADR a propus Ministerului Mediului, precum şi Ministerului Apelor şi Pădurilor constituirea unui grup de lucru în scopul elaborării unei strategii naţionale pentru prevenirea atacurilor animalelor sălbatice din speciile de interes vânătoresc (urşi, mistreţi, şacali şi lupi) asupra oamenilor, animalelor domestice şi culturilor agricole”, i-a mai comunicat ministrul Daea parlamentarului de Vâlcea.

    Sursa: www.voceavalcii.ro

    Te-ar mai putea interesa

    Subvenția APIA pentru îngrășăminte se va plăti în două tranșe egale: prima în acest an, a doua în 2027 Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții La 29 de ani, Alex Culda face performanță cu doar 60 de oi, fără credite și fără subvenții

    Ultimele știri

    Noul acord agricol cu ​​Marea Britanie vine cu oportunități pentru producătorii din UE Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Avans APIA 2026. Plățile pe care APIA le face astăzi către fermieri și banii virați în conturi! Agrointeligența TV: Construim cea mai eficientă, ambițioasă și creativă echipă media! Te așteptăm alături de noi! AIPROM a devenit CropLife România marcând un nou capitol pentru industria de protecție a plantelor