• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • LEGEA PORCILOR – ÎNTOARSĂ ÎN PARLAMENT! Vezi mesajul PREȘEDINTELUI IOHANNIS!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    O decizie neașteptată la Palatul Cotroceni dă peste cap o mare parte din strategia actualului Guvern și a PSD de sprijinire a sectorului de creștere a porcilor.

    Conform stiripesurse.ro, Președintele României, Klaus Iohannis, a trimis, Parlamentului joi, 18 ianuarie a.c., o cerere de reexaminare asupra Legii privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție.

    Vă prezentăm textul integral al cererii:

    București, 18 ianuarie 2018

    Domnului Călin Popescu Tăriceanu
    Președintele Senatului

    În temeiul articolului 77 alineatul (2) din Constituția României, republicată,
    formulez următoarea

    CERERE DE REEXAMINARE

    asupra

    Legii privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție

    Legea privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție instituie o schemă de ajutor de stat pentru implementarea Programului multianual de susținere a activității de reproducție în sectorul creșterii suinelor, pentru fermierii care desfășoară activități de reproducție sau creștere ori îngrășare a suinelor, prin investiții pentru realizarea de locuri noi de cazare în ferme de reproducție noi sau în ferme de reproducție aflate în activitate ori în ferme aflate în conservare, precum și de stimulare a asocierii în cooperative.

    La art. 2 alin. (4) legea transmisă la promulgare prevede că schema de ajutor de stat se aplică pe întreg teritoriul României pentru perioada 2017-2020. Având în vedere dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, considerăm că norma trebuie reexaminată de către Parlament sub aspectul respectării principiului neretroactivității legii.

    În ceea ce privește acordarea ajutorului de stat, semnalăm că art. 3 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996 prevede că ajutorul de stat nou, supus obligației de notificare, poate fi adoptat și acordat numai după autorizarea acestuia de către Comisia Europeană sau după ce acesta este considerat a fi fost autorizat în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (6) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999.

    Întrucât legea trimisă la promulgare nu prevede un termen pentru intrarea sa în vigoare, conform art. 78 din Constituție aceasta va intra în vigoare la 3 zile de la publicare. Totodată, art. 20 alin. (3) din legea transmisă la promulgare prevede că, în situația în care decizia Comisiei Europene de acordare a ajutorului de stat conține prevederi noi sau diferite față de schema notificată, prevederile schemei de ajutor de stat se completează și/sau se modifică în mod corespunzător. Aceste dispoziții, ce pun în evidență faptul că la data adoptări legii nu fuseseră epuizate procedurile legale obligatorii de acordare a ajutorului de stat, impun reanalizarea de către Parlament a actului normativ transmis la promulgare, în scopul evitării consecințelor negative – atât pentru statul român, cât și pentru beneficiari – ce ar putea fi generate de neîndeplinirea acestor obligații procedurale.

    În vederea realizării unui cadru normativ coerent de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție considerăm că se impune reexaminarea întregului conținut normativ al legii transmise la promulgare, care să țină cont și de obligațiile ce-i revin României în calitate de stat membru al Uniunii Europene.

    Față de argumentele expuse mai sus și având în vedere competența legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție.

    PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

    KLAUS – WERNER IOHANNIS


    Te-ar mai putea interesa

    Sute de hectare de viță-de-vie distruse în Vrancea. Ionuț Lazăr, IAA: ”Fenomenul putea fi combătut” Fermierii din zona Moldovei au o nouă bază de cereale unde să își vândă recolta, cu plata la livrare! Ploaia care a salvat câmpurile: după două luni de secetă, culturile își revin spectaculos Șeful APIA – anunț pentru fermieri. Subvențiile care s-au plătit în această săptămână România – Capitala Aberdeen Angus. Începe Forumul care poate schimba complet zootehnia românească!

    Ultimele știri

    Susținem gustul autentic: ”De aici, de aproape. Din Banat” a ajuns la Timișoara! Val de focare de variolă ovină. Mișcarea animalelor, interzisă  APIA – anunț pentru fermieri: Program extins în weekend pentru depunerea cererilor pentru subvenții Alexandru Bociu, președintele ANSVSA, mesaj de Ziua Medicului Veterinar: ”Medicina veterinară reprezintă o vocație nobilă, dedicată neîncetat binelui comun” Ziua Bujorului, sărbătorită în Capitală cu evenimente, muzică, ateliere pentru copii și produse românești