• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • DECIZIE DEFINITIVĂ. Fostul ministru al Agriculturii, STELIAN FUIA, eliberat din închisoare!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Decizie definitivă a justiției! Fostul ministru al Agriculturii, Stelian Fuia, condamnat în 2016 la trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Fundulea”, a fost eliberat condiţionat, decizia instanţei fiind definitivă şi cu aplicare imediată.

    La Tribunalul Constanţa s-a judecat contestaţia formulată de Stelian Fuia împotriva sentinţei date de Judecătoria Medgidia, care, în luna ianuarie, respinsese ca nefondată solicitarea de eliberare condiţionată depusă de fotul ministru.

    Magistraţii Tribunalului Constanţa au rămas în pronunţare, iar luni au dat decizia, admiţând, ca fondată, contestaţia formulată de Fuia. Astfel, rejudecând, instanţa a dispus eliberarea condiţionată şi punerea de îndată în libertate a lui Stelian Fuia, dacă nu este reţinut sau arestat în altă cauză. Decizia instanţei este definitivă.

    Stelian Fuia a fost acuzat de abuz în serviciu

    Curtea de Apel Bucureşti l-a condamnat, pe 7 octombrie 2015, pe fostul ministru al Agriculturii Stelian Fuia la patru ani de închisoare cu executare, pentru abuz în serviciu în cazul vânzării unor imobile ale Staţiunii de Cercetare a Plantelor Medicinale Fundulea, prejudiciul fiind de peste 1,6 milioane de lei. Instanţa a mai dispus ca lui Fuia să îi fie interzise mai multe drepturi civile, pe o perioadă de patru ani după executarea pedepsei.

    În acelaşi dosar, Daniel State, cumnatul lui Fuia, asociat la SC Procera Agrochemicals, Dragoş Alin Paraschivoiu, director la o societate specializată în agricultură, şi executorul judecătoresc Constantin Oprişan au primit pedepse de câte trei ani de închisoare, pentru complicitate la abuz în serviciu.

    Faptele, de când Stelian Fuia era directorul Stațiunii Fundulea

    Potrivit rechizitoriului procurorilor, Stelian Fuia, în calitate de director la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare a Plantelor Medicinale şi Aromatice Fundulea, funcţie pe care a deţinut-o din 1 martie 2005 până în 15 decembrie 2007, „cu ştiinţă şi în înţelegere cu inculpaţii State Daniel, Paraschivoiu Dragoş Alin şi Oprişan Constantin, a omis îndeplinirea unui act de serviciu, respectiv nu a efectuat demersuri pentru prezentarea documentelor din care rezulta că proprietar al unor bunuri era statul român, în cadrul unei proceduri de executare silită derulată în perioada mai-decembrie 2005, fapt ce a condus la scoaterea ilegală, prin procedură de licitaţie, a respectivelor imobile din patrimoniul statului”.

    Procurorii au precizat că Stelian Fuia, deşi ştia că împotriva Staţiunii de Cercetare Fundulea s-a declanşat, ca urmare a unei sentinţe civile, o procedură de executare silită a unor bunuri pe care instituţia le deţinea în calitate de concesionar, nu a făcut contestaţie la executare, conform Codului de procedură civilă, şi nu a arătat că bunurile se aflau în patrimoniul statului.

    În urma licitaţiei organizate de Constantin Oprişan la 19 decembrie 2005, firma Procera Agrochemicals România, reprezentată de Daniel State, a obţinut foloase necuvenite de 174.631 de lei, iar Dragoş Alin Paraschivoiu a fost împroprietărit fraudulos. Prejudiciul adus statului şi nerecuperat este de 1.611.522 lei (echivalentul a peste 358.000 de euro), susţineau procurorii.

    Potrivit anchetatorilor, fapta a avut în vedere stingerea unei datorii pe care, iniţial, Staţiunea de cercetare Fundulea o avusese faţă de Staţiunea Didactică Belciugatele. După încuviinţarea executării silite, cu acordul Staţiunii Fundulea, dreptul de a recupera datoria a fost preluat, printr-un contract de cesiune de creanţă, de către SC Procera Agrochemicals.

    „Avantajele patrimoniale obţinute în acest mod de SC Procera Agrochemicals s-au reflectat în mod direct în patrimoniul lui State Daniel şi al soţiei acestuia (cumnat şi soră ai lui Fuia Stelian), asociaţi la SC Procera Agrochemicals, care au cunoscut şi au acceptat prejudicierea statului prin modul de acţiune descris”, au mai scris procurorii în actul de sesizare a instanţei.

    Dragoş Alin Paraschivoiu este acuzat că a acceptat să intre formal în proprietatea bunurilor înstrăinate fraudulos, plătind pentru acestea 231.000 de lei, după licitaţia din 19 decembrie 2005. Două zile mai târziu, această sumă i-a fost virată în cont de către Stelian Fuia. Ulterior, în 23 decembrie 2007, Paraschivoiu a virat în contul executorului judecătoresc Oprişan 230.700 de lei, sumă ce urma să fie distribuită creditorilor.

    „Prin activităţile desfăşurate în cadrul procedurii de executare silită, inculpatul Oprişan Constantin a contribuit la scoaterea ilegală, din patrimoniul statului, a bunurilor imobile supuse executării silite, deşi cunoştea situaţia juridică reală a acestora şi faptul că prin vânzare se obţineau foloase necuvenite atât pentru adjudecatar, cât şi pentru creditorii Staţiunii Fundulea”, susţin procurorii.

    În februarie 2012, Stelian Fuia, atunci deputat şi preşedinte al PDL Călăraşi, era propus la conducerea Ministerului Agriculturii, în Cabinetul Ungureanu. El a condus ministerul Agriculturii din 9 februarie 2012 până la sfârşitul lunii aprilie a aceluiaşi an.

    Stelian Fuia a fost, între anii 2004 şi 2006, vicepreşedintele PD Călăraşi, apoi timp de un an a fost secretar general al filialei, iar din 2007 până în 2008 a îndeplinit funcţia de prim-vicepreşedinte al PD Călăraşi. În ianuarie 2011, a fost ales preşedinte al Organizaţiei Judeţene Călăraşi a PDL.

    Stelian Fuia a demisionat ulterior din PDL și a fondat MAR – Mișcarea Agricultorilor din România.

    Sursă selectivă: www.mediafax.ro

    Te-ar mai putea interesa

    Oierii – blocați cu turmele pe munte din cauza restricțiilor. Fără ”culoar”, nu pot coborî animalele Acte obligatorii pentru fermierii afectați de secetă. Ce documente trebuie depuse la Primărie „De aici, de aproape. Din Transilvania”. S-a deschis primul târg de produse locale pentru consumatorii orădeni găzduit de un hypermarket Avansul APIA 2026. Ce șanse sunt ca fermierii să încaseze mai devreme prima tranșă din subvenții Șefa APIA a transmis un mesaj pentru fermierii care așteapta plata în avans a subvențiilor

    Ultimele știri

    Bursa cerealelor, azi. Floarea-soarelui DAP Constanța pierde cu 18 euro/t, porumbul a ajuns la 228 euro/t Franța primește o nouă lovitură. După porumbul decimat de secetă, grâul pierde la export, iar rapița se restrânge UE a pierdut o cincime din recolta de porumb. Cum arată piața agricolă la mijlocul lunii septembrie ANSVSA celebrează 60 de ani de excelență în medicina veterinară alături de IDSA, comunitatea științifică națională și internațională Siegfried Mureșan – premierul desemnat să formeze un nou guvern: ”Accept propunerea făcută de Președintele României”