• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • SCĂDERI DE SALARII LA APIA! Cine sunt FUNCȚIONARII CARE VOR LUA MAI PUȚINI BANI!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Veste proastă pentru funcționarii agenției de plăți! Ministerul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, joi, că 3% dintre bugetari vor avea salariile scăzute ca urmare a intrării în vigoare a legii salarizării, precizând că și venitul de la buget al preşedintelui României este cu 40% mai mic.

    ”3% dintre bugetari vor avea salarii scăzute. Ca să dau un exemplu, este vorba, printre alţii, de funcţionari de la APIA, din Ministerul Agriculturii, sau ale ministere, cu salarii de până la 12.000 de lei. La aproximativ 60% dintre bugetari trebuie să creştem salariile, etapizat, până în anul 2020. Însă, în vârful piramidei vor fi 3% dintre bugetari care vor avea salarii scăzute. La jumătate piramidei, vor fi creşteri mai mici, sau chiar deloc. Nu este o noutate pentru nimeni că vor scădea salariile. Nu pot să fie bugetari care să aibă salarii mai mari decât cel al preşedintelui României. I s-a tăiat şi preşedintelui salariu cu 40%. Nu doar lui, ci şi mie”, a declarat, la Antena 3, ministrul Muncii, citată de Mediafax.ro.

    Reamintim că un  comunicat remis recent de către Ministerul Agriculturii pentru Agrointeligența-www.agrointel.ro, susținea exact contrariul și anume că salariile din sistem o să creească. Potrivit sursei citate, conform art. 17 din Lege-Cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice personalul care gestionează fonduri europene nerambursabile, precum și personalul din structurile cu rol de organisme intermediare pentru programele operaționale, beneficiază de majorarea salariului de bază cu până la 35% . MADR menționează că majorarea salariului de bază cu până la 35% prevăzută la art.17 alin. (1) şi (2) se acordă numai în perioada cât persoana își desfășoară activitatea în condițiile prevăzute de lege.

    Majorarea cu până la 35% se acordă în baza criteriilor stabilite prin hotărâre a Guvernului inițiata de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

    Proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aplicarea art. 17 din Legea – cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice:

    – stabilește criteriile și modul de acordare a majorării salariale pentru personalul care gestionează fonduri europene nerambursabile din cadrul ministerelor și instituțiilor care au ca obiect de activitate gestionarea asistenței financiare nerambursabile europene.
    – personalul din cadrul MADR care gestionează fonduri europene nerambursabile nu va beneficia de o majorare a salariilor cu 75%, ca până acum, ci va beneficia de o majorare de până la 35%, dacă va îndeplini criteriile stabilite in proiectul de HG.
    – Conform articolului 4 litera a), personalul care beneficiază de un spor de până la 35% este numai acela care are prevăzute în fișa postului atribuții specifice domeniului gestionării asistenței financiare nerambursabile europene, reprezentând minimum 75% din totalul atribuțiilor de serviciu sau desfășoară activități suport pentru sistemul de management și control al fondurilor europene, reprezentând minim 75% din totalul atribuțiilor de serviciu.

    De asemenea majorarea salarială de maximum 35% se acordă în funcție de rezultatele evaluării performanțelor profesionale, astfel:

    a) în cazul obţinerii calificativului „foarte bine”, majorarea salariului de bază va fi de 35 %;
    b) în cazul obţinerii calificativului „bine”, majorarea salariului de bază va fi de 15 %;
    c) în cazul obţinerii calificativelor „satisfăcător” sau „nesatisfăcător” nu se aplică majorare salarială.

    Anul trecut, funcționarii APIA au organizat două proteste la București pentru a-și apăra salariile. O acțiune a avut loc în fața Ministerului Agriculturii, a doua la Guvern.


    Te-ar mai putea interesa

    Piața cerealelor, la zi – prețuri. România, în plin recoltat la orz, se menține lider la exporturi Piața cerealelor – o nouă săptămână: Cel mai ieftin grâu. Argus: Recolta din România, spre un nou record Gabriela Firea anunță noi măsuri pentru fermieri: contracte obligatorii și prețuri bazate pe costurile reale ”V-am dus în excursii și voi așa îmi răspundeți?” Florin Deznan, în insolvență cu RDF, este supărat că fermierii îi cer banii în avans pentru cereale Cele 7 produse care protejează pomii fructiferi

    Ultimele știri

    Stațiunea Popăuți a obținut certificatele de recunoaștere pentru Karakul Alb și Karakul Roz: ”Sunt creații proprii ale Stațiunii” Când pământul nu așteaptă după bani: Cum acoperă fermierii mici cheltuielile până încasează? Minimis pentru cultivatorii de lucernă afectați de situația din oierit: 80 euro pe hectar Criză în oierit. Controalele în ferme au scos la iveală o situație fără precedent Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii 17-24 iunie: prețuri, tendințe, producții estimate