• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Tragedie la APIA! Și-a dat demisia, apoi s-a sinucis de teama unui proces cu un fermier

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Tragedie în rândul colectivului de funcționari ai Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Angajații care trebuie zi de zi să fie alături de fermieri, să le gestioneze și să le autorizeze plățile, ajung, printr-un cumul de factori, la limitele puterilor. Epuizarea psihică și-ar fi spus cuvântul în cazul uneia dintre figurile cunocute din cadrul APIA Brăila.

    Mariana Aurora Gobeaja a decis să își pună capăt zilelor la vârsta de 57 de ani, la numai câteva zile după ce și-a dat demisia de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), unde a fost consilier superior pe probleme de zootehnie.

    Vestea că Mariana nu mai e a căzut ca un trăznet pe funcționarii APIA care o cunoșteau. Cei care au lucrat cu ea spun că un proces civil în care era implicată ar fi dărâmat-o din punct de vedere psihic. Un fost coleg de la APIA a povestit pentru presa locală, sub protecția anonimatului, că fosta salariată APIA a devenit un cu totul alt om din momentul în care firma afaceristului Gheorghe Caruz ar fi dat-o în judecată, într-o speță în care se cer despăgubiri de aproape 1,5 milioane de euro. Nu doar Mariana Aurora Gobeaja este acuzată de fermierul Caruz, ci și Daniela Militaru – șefa APIA și încă un funcționar, Mihaela Olteanu.

    „Se cereau foarte mulți bani, milioane de euro. Din păcate, Mariana nu a mai putut duce stresul. Devenise retrasă, spunea ca stă cu sabia deasupra capului. Avea în gând numai faptul că și-a distrus viața, că va trebui să plătească o sumă uriașă. Și ce vină avea? Era un angajat și a făcut ce trebuia, a semnat ce trebuia”, a relatat sursa citată pentru publicația www.debraila.ro.

    Mariana Gobeaja și-a pus capăt zilelor, luni, spânzurându-se în balconul apartamentului în care locuia singură, nefiind căsătorită și neavând copii.

    Fermierul Caruz a pierdut în primă instanță

    Pe 14 iunie 2017, Tribunalul Brăila a dat soluția, atacată cu recurs de firma lui Caruz. Atunci, judecătorii au respins acțiunea împotriva APIA și celor trei persoane fizice, Militaru Daniela, Olteanu Mihaela și Gobeaja Mariana Aurora, prin care se solicita obligarea la plată a sumei de 1.477.947,33 euro, reprezentând ajutorul de stat aferent anului 2014-2015, „ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă”.

    Procesul cu firma fermierului Caruz a fost de notorietate în presa locală dar și centrală. Omul de afaceri brăilean a acuzat inclusiv APIA București că îi distruge Complexul de Creștere a Porcilor Tichilești. Caruz declara în 2016 că nu mai are cu ce să hrănească cei circa 41.000 de porci din ferma zootehnică pe care o deține. El susținea că s-a ajuns în această situație drept urmare a interpretării în mod răuvoitor a unor reglementări legale. Concret, omul de afaceri acuza o decizie APIA din 2015, prin care se impunea returnarea sumelor încasate ca subvenție pentru bunăstarea porcinelor.

    Te-ar mai putea interesa

    Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Cel mai puternic tractor din lume. Zoomlion a prezentat tractorul cu 1.600 de cai putere și motor hibrid Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme

    Ultimele știri

    Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică Salariul unui cioban care lucrează la stat. O cunoscută stațiune de cercetare face angajări! Fonduri europene pentru promovarea produselor românești. Banii vin direct de la UE! O picătură într-un canal de irigații. Ministrul Barbu anunță o plată de 9,47 milioane de euro pentru lucrări ANIF Legume cu prețuri la jumătate în târguri față de supermarket. ”Cât mai rezistă oamenii ăștia?”