• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ALERTĂ METEO: NINSORI ABUNDENTE ÎNCEPÂND DE ASTĂZI. LISTA JUDEȚELOR VIZATE!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    România, sub coduri Galbene de vreme rea. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis trei coduri Galbene de ninsori abundente, precipitații și intensificări ale vântului.

    Potrivit prima avertizare meteorologică are ca interval de valabilitate perioada 13 februarie, ora 20 – 15 februarie, ora 15 iar fenomene vizate sunt precipitațiile în extindere, moderate, local însemnate cantitativ și intensificări ale vântului. Astfel, în intervalul menționat, precipitațiile vor fi în extindere, dinspre sud-vest și vor cuprinde toată țara.

    În sudul și în estul teritoriului se vor cumula local 15…20 l/mp și pe spații restrânse, în special la deal și la munte, peste 25…30 l/mp. În Dobrogea va ploua, în Câmpia Română vor predomina ploile, în Câmpia de Vest se vor semnala precipitații mixte, iar în restul țării vor fi mai ales ninsori.

    Se va depune strat de zăpadă, local consistent în zonele montane și submontane, iar în a doua parte a intervalului și în Moldova. Începând din seara zilei de miercuri, 14 februarie, precipitațiile vor fi în restrângere către est-nord-est. Vântul se va intensifica temporar în majoritatea regiunilor. Vor fi perioade de timp cu rafale de 45…55 km/h în sud, în centru și în est, iar la munte peste 70…80 km/h, astfel că ninsoarea va fi viscolită, iar vizibilitatea scăzută. Vor fi condiții pentru depuneri de polei sau ghețuș.

    A doua avertizare este un Cod Galben valabil în intervalul 13 februarie, ora 22 – 14 februarie, ora 11. Fenomenele vizate sunt ninsorile abundente, local viscolite, depunere de strat consistent de zăpadă. Județele vizate sunt: Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Buzău, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Gorj, Mehedinți și Caraș-Severin.

    Astfel, în cursul nopții de marți spre miercuri și în prima parte a zilei de miercuri (13-14 februarie) în Munții Banatului, în Carpații Meridionali, apoi și în cei de Curbură, precum și în zona deluroasă din Banat, Oltenia și Muntenia vor fi ninsori însemnate cantitativ și se va depune strat de zăpadă consistent. Vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze în general de 50…55 km/h, iar la altitudini de peste 1500 m cu rafale de peste 80 km/h, astfel că vor fi intervale cu ninsoare viscolită și vizibilitate redusă.

    A treia avertizare de Cod Galben este valabilă în perioada 14 februarie, ora 11 – 15 februarie, ora 11 iar fenomele prognozate sunt ninsori abundente, local viscolite și depunere de strat consistent de zăpadă. Județele vizate sunt: Botoșani, Suceava, Neamț, Iași, Vaslui, Bacău, Covasna, Vrancea, Brașov, Buzău, Prahova și Dâmbovița.

    În intervalul menționat, ninsori temporar însemnate cantitativ (în general 20…25 l/mp) cu depunere de strat de zăpadă consistent vor fi în estul Carpaților Meridionali, în Carpații Orientali, în cea mai mare parte a Moldovei și local în nordul Munteniei. Vântul va prezenta intensificări temporare, cu viteze în general de 45…50 km/h, iar la altitudini de peste 1.500 m, în special în Carpații de Curbură, cu rafale de peste 70 km/h, astfel că vor fi intervale cu ninsoare viscolită și vizibilitate redusă.

    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA 2026. Fermierii care sunt blocați încă la plata primei tranșe din subvenții De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme

    Ultimele știri

    Este oficial! Euronext lansează contracte futures pentru grâu și porumb, cu livrare fizică la Constanța Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă Preț pui de țară 2026. Cât costă un kilogram de carne de pasăre ”de curte” în diferite județe