• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • SIMFONIA SUCCESULUI. Evenimentul BASF a dat startul anului agricol de la PALATUL REGAL!

    Andreea Elefterie – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Sala Tronului de la Palatul Regal s-a dovedit un loc bine ales pentru fermierii reuniți joi seară, pe 15 februarie, în cadrul Simfoniei Succesului, un nume ales cu grijă de reprezentanții BASF pentru primul eveniment național al companiei pe acest an. Astfel, agricultori din toate județele și-au întrerupt activitățile din ferme pentru a veni la București și pentru a fi alături de compania BASF.

    Evenimentul a fost deschis într-o notă distinsă, de acordurile unei orchestre de muzică clasică, iar noile produse BASF au fost prezentate prin diferite analogii cu ajutorul muzicii și a interpretărilor unor artiști.

    Jörg Polzin, alături de amfitrionul evenimentului, Cătălin Ştefănescu

    Din partea companiei BASF, cuvântul de deschidere i-a aparținut lui Jörg Polzin, Head of Business Management Crop Protection România. Acesta le-a vorbit invitaților despre munca depusă în permanență de către fermieri, agricultorii reușind să stabilească un echilibru între factori total diferiți. Mesajul a fost subliniat printr-o comparație cu o orchestră care armonizează toate instrumentele, reușind să creeze un lucru încântător.

    „Doamnelor și domnilor, stimați invitați, cum e posibil ca un singur om, înarmat doar cu o baghetă de lemn, să influențeze rezultatul sonor al atâtor instrumente diferite. Pare greu de înțeles, dar fără acest om care să miște din această baghetă în fața orchestrei, lucrurile ar suna foarte diferit și cred că dumneavoastră știți cel mai bine despre ce vorbesc. Cum poate un singur om să țină în frâu o armată de oameni și de factori diferiți, care împreună influențează succesul unei afaceri? Cum puteți, stimați invitați, să găsiți acea armonie perfectă pentru bunăstarea angajaților și profitul companiei, între echipamentele moderne și experiența lăsată moștenire din moși strămoși, între fericirea personală și succesul afacerii dumneavoastră?”, a spus Polzin.

    Directorul Diviziei BASF de Protecția plantelor a vorbit și despre importanța pe care compania o acordă relației cu fermierii, vorbind și despre dorința de a ridica standardele și de a oferi agricultorilor soluții cât mai bune pentru a obține rezultatele așteptate. Totodată, Jörg Polzin a ținut să precizeze și faptul că Simfonia Succesului este un prilej de sărbătoare, dar și o formă de a mulțumi fermierilor pentru colaborare.

    „BASF vă privește cu multă admirație. Suntem mândri să vă putem acompania anual în căutarea acestei armonii. Este un parteneriat prin care ne obligăm să ridicăm mereu standardele, să aveți produse performante, mai ușor de folosit, capabile să ofere și mai mult control. Pentru aceasta, acordăm o atenție specială relației directe cu fiecare dintre dumneavoastră. Așa cum în muzică e mai important să asculți, vrem să vă ascultăm părerile, să ne comunicați în permanență ce provocări întâmpinați, dacă produsele noastre se ridică la nivelul așteptărilor și cum le putem îmbunătăți. În acest spirit am organizat și evenimentul din această seară, Simfonia Succesului. Este deopotrivă un prilej de a sărbători rezultatele bune obținute împreună și de a vă mulțumi pentru colaborarea de până acum. Noi credem că viitorul agriculturii sună tot mai bine. Vă mulțumesc și vă doresc o seară încântătoare”, a încheiat Directorul Diviziei BASF de Protecția plantelor.

    Sergi Vizoso a vorbit despre investițiile continue ale companiei BASF

    Sergi Vizoso, Vice President Business Managament Crop Protection Central Europe, le-a mulțumit celor prezenți pentru colaborarea solidă. Oficialul a ținut să precizeze faptul că România se află pe lista țărilor pe care BASF pune mare accent. De asemenea, Sergi Vizoso dat asigurări că investițiile în echipa companiei vor continua.

    „Am un mesaj scurt pentru participanți. România este una dintre țările pe care noi ne concentrăm, este de fapt una dintre puținele piețe din Europa care au continuat să crească de la an la an. Și după cum s-a spus, am investit și vom continua să investim în echipă, în produse pentru a dezvolta această afacere împreună cu dumneavoastră. Și aș vrea să vă mulțumesc pentru an plin de succes și îmi doresc să continuăm la același nivel ca până acum sau chiar mai bun, pentru a ajuta fermierii să continue să își facă treaba. Așadar, vă mulțumesc și vă urez un an plin de succes și de asemenea bucurați-vă de acest eveniment”, a spus Sergi Vizoso.

    Noile produse din portofoliul BASF au avut parte de prezentări artistice

    În cadrul Simfoniei Succesului au fost prezentate și patru produse nou-intrate în portofoliul BASF. Unul dintre ele este Priaxor, un nou fungicid pentru cereale, ce are două substanțe active, fluxapiroxas și piraclostrobin, cu efect curativ și preventiv. Un alt produs pentru cereale prezentat în cadrul evenimentului este Systiva, acesta fiind primul fungicid cu acțiune complexă și protecție foliară, aplicat odată cu tratamentul seminței. Totodată, pentru cultura de floarea-soarelui, specialiștii BASF au prezentat două noi produse: Pulsar Plus și Retengo.

    Te-ar mai putea interesa

    Un fermier din Sighișoara luptă ca rasa de găini Gât Golaș de Transilvania să nu dispară Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică Salariul unui cioban care lucrează la stat. O cunoscută stațiune de cercetare face angajări! De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” 32.000 de hectare din terenurile agricole ale statului vor fi transformate în parcuri solare și eoliene

    Ultimele știri

    O gură de oxigen pentru fermieri: prețurile cerealelor DAP Constanța cresc, dar piața păstrează câteva capcane Alexander Degianski, Președinte CFRO: „Mai bine finanțăm lacuri pentru irigații decât să plătim an de an despăgubiri” Scandal din cauza a 500 de oi! Un cioban a fost reținut după ce l-ar fi agresat pe fratele unui fermier USAMV Cluj-Napoca, parteneră într-un nou proiect european dedicat pajiștilor Crescătorii de porci trag un semnal de alarmă: ”Securitatea alimentară nu poate fi asigurată doar din importuri”