• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Meteo: Ninsori, viscol și ger până marți seara. Temperaturile scad la -15°C

    Oana Timar – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică valabilă de duminică, 8 februarie, ora 10:00, până marți, 10 februarie, ora 20:00, care vizează un episod de iarnă autentică, cu ninsori, strat de zăpadă, polei, intensificări ale vântului și o răcire accentuată, cu impact posibil asupra activităților agricole și a transportului în zonele rurale.

    Conform ANM, precipitațiile vor fi predominant sub formă de ninsoare duminică și în noaptea de duminică spre luni în Moldova, estul și sud-estul Transilvaniei. Ulterior, începând de luni seara și până marți seara, aria ninsorilor se va extinde, cu o probabilitate mai mare în Oltenia, Banat și Transilvania, precum și în zonele de munte.

    Pe arii restrânse se pot acumula cantități de apă de 5–10 l/mp, iar în zona montană și în sud-vestul teritoriului, local, în jur de 15 l/mp. Se estimează formarea unui strat de zăpadă de 5–10 cm, iar la munte, în general, în jur de 15 cm, cu posibilitatea apariției izolate a poleiului sau ghețușului.

    Vântul va avea intensificări locale în sud-vestul, sudul și estul țării, cu viteze în general de 45–50 km/h. În zonele montane, mai ales în Munții Banatului și la altitudini mari în vestul Carpaților Meridionali, rafalele pot depăși 80–90 km/h, existând momente în care ninsoarea va fi viscolită, reducând semnificativ vizibilitatea și crescând riscul de blocaje pe drumurile secundare.

    Ger în luna februarie

    Răcire semnificativă. Minime de până la -15°C

    Pe lângă precipitații și vânt, ANM anunță și o răcire semnificativă, vremea urmând să devină deosebit de rece în regiunile extracarpatice și chiar geroasă în noaptea de luni spre marți (9/10 februarie) în Moldova și estul Transilvaniei. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -6 și 3°C, iar minimele, în general, între -15 și -5°C.

    Pentru fermieri, acest episod poate însemna dificultăți de acces către exploatații, creșterea consumului energetic în fermele zootehnice și un risc mai mare de îngheț al instalațiilor de apă. În plus, poleiul și viscolul pot perturba aprovizionarea și transportul de furaje. ANM precizează că informarea poate fi actualizată, inclusiv prin avertizări de tip nowcasting, în funcție de evoluția fenomenelor.

    Te-ar mai putea interesa

    Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică Salariul unui cioban care lucrează la stat. O cunoscută stațiune de cercetare face angajări! De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident”

    Ultimele știri

    Alexander Degianski, Președinte CFRO: „Mai bine finanțăm lacuri pentru irigații decât să plătim an de an despăgubiri” Scandal din cauza a 500 de oi! Un cioban a fost reținut după ce l-ar fi agresat pe fratele unui fermier USAMV Cluj-Napoca, parteneră într-un nou proiect european dedicat pajiștilor Crescătorii de porci trag un semnal de alarmă: ”Securitatea alimentară nu poate fi asigurată doar din importuri” Ministrul Finanțelor a anunțat că a dat undă verde subvenției APIA pentru achiziția de îngrășăminte