Piaţa terenurilorŞtiri agricole

”COMBINAȚIE” pentru SUBVENȚIA PE PĂȘUNE: Trecerea terenurilor DIN DOMENIUL PUBLIC ÎN CEL PRIVAT!

Subvenția pe pășune îi atrage ca un magnet pe cei care vor să încaseze pe nedrept banii europeni. Într-o comună din România, autoritățile au găsit o ”combinație” mai mult sau mai puțin legală de a pune mâna pe râvniții bani din subvenții.

După ce anul trecut, din cauza combinațiilor făcute la primăria comunei Ceahlău, această localitate a fost singura din România unde oamenii nu au mai primit subvenții pentru pășuni, iată că anul acesta se vine cu o treabă și mai ciudata. Se vrea să se treacă pășunile din domeniul public al comunei în domeniul privat, operațiune pe care o fac primăriile ce vor să ”scape” de anumite terenuri.

Potrivit jurnaliștilor de la www.ziarpiatraneamt.ro, ședința de consiliu local unde s-a discutat ”mutarea” pășunilor a fost pusă duminică, 18 martie, în plin cod galben de ninsori, ca să nu fie cumva deranjați de cineva.

”Din păcate proiectul s-a votat și a trecut. Să vedem dacă va trece și de avizul de legalitate de la Prefectură. Poate nu ar fi rău ca Prefectura Neamț să vadă puțin ce se întâmplă în această comună unde anul trecut s-a făcut primul pas prin alungarea fermierilor de pe pășuni prin blocarea primirii subvenției și anul acesta se pare că vor să le concesioneze dar din domeniul privat al comunei ca să le poată vinde cât de curând. Atât mai are și comuna Ceahlău, pășuni. În rest totul a ajuns la ”băieții deștepți”, arată jurnaliștii de la  www.ziarpiatraneamt.ro.

Cazurile cu abuzurile primarilor pentru câștigarea pășunilor s-au înmulțit în ultima perioadă

Acuzații grave sunt aduse și unui primar care și-a atribuit ilegel 20 de hectare de pășune printr-un contract încheiat pe 20 de ani. Kosa Alpar, actualul viceprimar și fost consilier local al comunei Ticuș, județul Brașov, a fost găsit incompatibil cu funcția, potrivit Agenției Naționale de Integritate (ANI). Într-un comunicat remis presei, ANI menţionează că a constatat starea de incompatibilitate, conflict de interese de natură administrativă și fals în declarații în cazul a 12 foști și actuali aleși locali, printre care și cel din judeţul Brașov care încheiat contractul pe pășune pentru propriile interese.

„În calitate de consilier local, a participat la ședința Consiliului Local al comunei Ticuș, județul Brașov și a votat Hotărârea privind organizarea pășunatului în anul 2013 şi stabilirea taxelor de pășune şi taxelor de montă, precum și Hotărârea pentru modificarea și completarea acesteia. Ulterior, în calitate de crescător de animale, a încheiat cu Primăria comunei Ticuș contractul de pășunat prin care i s-a atribuit în folosință o suprafață de 20 ha/pășune pe o durată de 20 de ani”, se arată în comunicarea făcută de ANI. Astfel, persoana evaluată de ANI a încălcat dispozițiile art. 70 și art. 77 din Legea nr. 161/2003, art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 și cu dispozițiile art. 75 și art. 77, alin. (1) din Legea nr. 393/2004.

Viceprimarul a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informării pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. ANI mai precizează că potivit art. 326 din Legea nr. 286/2009, potrivit căruia „Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unei persoane dintre cele prevăzute în art. 175 sau unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când, potrivit legii ori împrejurărilor, declaraþia făcută servește la producerea acelei consecinþe, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă”.

Mai mult, persoana față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadã de 3 ani de la încetarea mandatului.

Subvențiile pe pășune, atractive pentru primari

Alte 11 persoane cu putere de decizie în conducerea unor primării au găsit de cuviință să voteze/decidă favorabil pentru acordarea contractelor de închiriere pentru pășunile comunale care trebuiau să ajungă la fermierii care dețin animale.

Spre exemplu primarul al  comunei Pîngărați, județul Neamț  a întocmit, semnat și aprobat Contractul de arendare și Contractul de concesiune, încheiate între Comuna Pîngărați, județul Neamț și Asociația Crescătorilor de Animale Pîngărați (asociație în cadrul cãreia fiul persoanei evaluate deține calitatea de membru fondator), precum și documente aferente, ulterior asociația încasând subvenții APIA pentru campaniile 2011 – 2015.

Tot în județul Neamț, un consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Bozieni, județul Neamț, a votat în mod favorabil Hotărârea Consiliului Local al Comunei Bozieni privind aprobarea concesionării suprafeței de 91,69 ha pășune ce se află în proprietatea publică a Comunei Bozieni, județul Neamț, în vederea pășunatului, către Asociația Crescătorilor de Taurine Bozienii de Jos – Neamț, prin atribuire directã, în temeiul căreia s-a încheiat Contractul de concesiune între Primãăia Comunei Bozieni și Asociația Crescãtorilor de Taurine Bozienii de Jos (persoanã juridică de drept privat în cadrul cãreia persoana evaluată deținea la acea datã calitatea de președinte).

Persoana evaluată avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor consiliului local, întrucât avea posibilitatea să anticipeze că asociația va beneficia de pe urma adoptării lor.

Și în județul Suceava, în calitate de consilier local, a inițiat proiectul de hotărâre, a participat la dezbaterea, votarea și adoptarea proiectului de hotărâre privind menținerea contractului de închiriere (încheiat între Consiliul local Broșteni și Asociația Crescãtorilor de Animale ”Ciobănașul” Broșteni), devenit ulterior Hotărâre a Consiliului Local.

La data adoptării Hotărârii Consiliului Local, persoana evaluată deținea funcția de membru fondator și vicepreședinte în cadrul asociației, având astfel posibilitatea să anticipeze beneficiul rezultat în urma prelungirii contractului, respectiv încasarea subvențiilor APIA pentru Campaniile 2012 și 2013, încălcând astfel dispozițiile art. 70 din Legea 161/2003, coroborate cu dispozițiile art. 46 din Legea nr. 215/2001, precum și cu art. 77 din Legea nr. 393/2004.


Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru telefoane Android și iPhone!


Abonați-vă GRATUIT la Agrointeligența - www.agrointel.ro!