• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermierul IOAN BUIMAC reușește să fie PERFORMANT ÎN POLUL SECETEI!

    agrointeligenta.ro

    În județul Iași, la Andreșeni, fermierul Ioan Buimac reușește să țină piept și chiar să învingă seceta. Societatea Agralmixt pe care o conduce reușește să mențină un echilibru economic chiar și în anii în care lipsa precipitațiilor ”mușcă” puternic din producțiile la hectar.

    Agralmixt SA Iași administrează aproape 3.000 hectare, constituite din „soluri medii”, amplasate într-o zonă mai puțin fastă. Din punct de vedere climatic „noi suntem deja blestemați acolo. Fermierii din județ știu de «polul secetei la Andreșeni». E o șansă nefastă pe care o avem noi. Înainte ne loveau mai rar. Era o problemă ciclică, la 3-4 ani. Mie chiar îmi convenea. Să mă lase 2-3 ani bine, după care să mă lovească. Dar acum văd că se-ntâmplă an de an și am mari semne de întrebare. După 2015 se perpetuează o stare de rău. Anul trecut am avut secetă și gheață. Gheața am avut-o asigurată și am putut recupera ceva de acolo. Anul ăsta ne-a bătut seceta, care pentru culturile prășitoare s-a cam simțit. Eu pierd 3.000 kilograme la hectar din producție la o suprafață de 1.000 hectare”.

    În 2017, fermierul Ioan Buimac a obținut 6.000 kilograme la hectar la grâu, 3.000 kilograme la hectar la rapiță, 3.000 kilograme la hectar la floarea-soarelui, 2.500 kilograme la hectar la soia, iar la porumb 7.000 kilograme la hectar. Producția redusă la porumb e cauzată de seceta „care m-a lovit rău”, explică Ioan Buimac. Fermierul admite că ce-l motivează să meargă înainte sunt „anii buni”, precum 2013 și 2014, în care a obținut 10.000 kilograme la hectar la porumb și 3.500 kilograme la hectar la floarea-soarelui.

    De menționat e că ferma ieșeanului a introdus și 250 hectare în regim irigat, sursa de apă fiind Prutul, care e la 7-8 km de fermă, Ioan Buimac fiind la „capătul sistemului”. Are posibilitatea să extindă suprafața irigată, însă un impediment major este gradul ridicat de fărâmițare a proprietăților sătenilor și lipsa de comasare la nivelul societății.

    În prezent, ca membru în cadrul unui OUAI (Organizaţiile Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii), Ioan Buimac încearcă să atragă fonduri UE pentru reabilitarea vechiului sistem de irigații, care se întindea pe 5.900 hectare, din care în prezent funcționale sunt doar 3.000 hectare, care reprezintă suprafețe cumulate ale tuturor membrilor OUAI-ului.

    Agralmixt SA are 50 de angajați, deține o capacitate de stocare de 9.000 tone, dintre care 6.000 tone în silozuri verticale, și în utilaje a investit până în prezent în jur de 4 milioane de euro. În 2017 a investit în jur de 500-600.000 de euro în utilaje și sistemul de irigații. În 2018 intenționează să își achiziționeze o mașină de ierbicidat.

    Ioan Buimac deține și o parte de zootehnie: „La revoluție ferma a avut 5.000 de oi, acum mai am 600-700 și tot tind spre diminuare. Nu merge. Am avut Karakul și de vreo 4 ani am schimbat și sunt pe Carabașă. M-am axat pe această rasă cu gândul să valorific și lâna, dar nu merge. Pe vremea lui Ceaușescu se valorificau și lâna, și mielul, și pielicelele”.

    Managerul societății, Ioan Buimac, are background profesional solid în domeniu, deși nu e agronom: „În vechiul regim am fost director economic la Industria Cărnii, ulterior, până în 1994, am fost director plin la Abatorul din Tomești, după care am venit aici, societate care anterior a fost o fermă a IAS-ului(Întreprindere Agricolă de Stat) Popricani. În 2000 IAS-urile s-au privatizat și eu am preluat pachetul de acțiuni, împreună cu colegul meu”.


    Te-ar mai putea interesa

    Pentru ce a luat amendă 5.000 de lei un tânăr de 21 de ani ce conducea tractorul pe un drum public Puiu Ilisei a mutat ”grosul” activității din fermă pe timpul nopții pentru a combate valul de căldură Investiția de 200-300 de euro care ajută fermierii să economisească zeci de mii de euro APIA a început controalele în fermele care au cerut subvenții pe hectar și animale Cât plătesc fermierii din Ucraina pentru un litru de motorină

    Ultimele știri

    Piața cerealelor, la zi. Grâu de panificație sau grâu furajer? Răspunsul face 10 euro/t diferență în Portul Constanța Ce le-a transmis ministrul Tanczos Barna viticultorilor care au cerut repornirea sistemului antigrindină Schimbări importante pentru crescătorii de animale: Comisia Europeană vine cu prima Strategie pentru zootehnie Subvenții APIA 2026. E oficial: Avans mai mare din plata pe hectar și banii mai devreme în conturi! Dosar DNA în apicultură: Fonduri pentru tineri fermieri, obținute cu acte false