PLATA PENTRU TINERII FERMIERII. Anunțul APIA despre VÂRSTA la care se poate cere subvenția!
Roxana Dobre -Schema pentru tinerii fermieri este un ajutor în plus la subvenții care se acordă pe o perioadă de maxim cinci ani pentru producătorii agricoli care au cel mult vârsta de 40 de ani în anul depunerii cererii unice de plată şi nu împlinesc 41 de ani până la 31 decembrie 2018.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a venit cu o serie de clarificări pentru fermierii tineri asfel încât niciun agricultor să nu piardă subvenția și pentru a se lămuri concret care sunt producătorii agricoli ce pot cere schema care în Campania 2017 a avut un cuantum de 22,8718 euro/ha adică 101,864 lei/ha.
Plata APIA tineri fermieri: Condiții pentru persoane fizice
Conform definiției APIA, tinerii fermieri înseamnă acele persoane fizice care:
a) se stabilesc pentru prima dată într-o exploataţie agricolă ca şi conducători-şefi ai exploataţiei sau care sau stabilit deja în unul din cei cinci ani anteriori primei depuneri a unei cereri în cadrul schemei de plată unică pe suprafaţă. În cazul în care un fermier solicită sprijin pentru această schemă trebuie sa facă dovada că este administratorul exploataţiei (indiferent de forma de organizare : PF, PFA, II, IF, PJ)
b) au cel mult vârsta de 40 de ani în anul depunerii cererii unice de plată şi nu împlinesc 41 de ani până la 31 decembrie 2018. Fermierii care au depus cereri de plată într-un an anterior anului 2018, trebuie să nu fi împlinit vârsta de 41 de ani în cursul anului curent de cerere.
Atenție! Din perioada respectivă se scade numărul de ani care au trecut între instalare şi prima depunere a cererii de plată pentru tinerii fermieri.
Plata pentru tinerii fermieri se acordă fiecărui fermier pentru o perioadă de cinci ani, începând de la prima depunere a cererii de plată pentru tinerii fermieri, cu condiția ca depunerea cererii să aibă loc în termen de 5 ani de la data stabilirii. Perioada de 5 ani se aplică de asemenea fermierilor care au beneficiat de plata pentru tinerii fermieri pentru cererile depuse înainte de anul de cerere 2018.
Foarte important! Prin derogare, pentru acei tineri fermieri care s-au stabilit în perioada 2010-2013 din perioada de cinci ani se scade numărul de ani care au trecut între stabilire și prima depunere a cererii de plată pentru tinerii fermieri.
Exemplu: Dacă prima cerere unică de plată a fost depusă în anul 2014 şi în anul 2018 fermierul nu a depăşit vârsta de 40 de ani, atunci poate solicita schema pentru tinerii fermierii în campania 2018 şi va fi plătit numai pentru anul în curs, conform art 22 alin 3 O.U.G. nr. 3/2015. Plata se acordă fiecărui fermier pentru o perioada de 5 ani din care se scade numărul de ani care au trecut de la stabilirii la conducerea exploataţiei şi până la prima depunere a cererii de plată pentru tinerii fermieri.
Prima depunere a unei cereri de plată trebuie înteleasă ca o referire la prima cerere de plată a persoanei juridice în cadrul Schemei pentru tinerii fermieri.
Atenție! Fermierii persoane fizice pot accesa schema pentru tinerii fermierii dacă sunt înregistraţi în Registrul Agricol ca utilizatori de suprafeţe atât în proprietate, cât şi în baza contractelor de arendare înregistrate la primărie/ închiriere/ concesiune.
Plata APIA tineri fermieri: Condiții pentru persoane juridice – PFA sau firme
Persoanele juridice solicitante ale plăţii unice pe suprafaţă, indiferent de forma de organizare a acestora, primesc plata în cadrul schemei pentru tinerii fermieri dacă respectă următoarele condiţii:
a) sunt controlate efectiv din punct de vedere al deciziilor de gestionare, al beneficiilor şi al riscurilor financiare de cel puţin un tânăr fermier, în primul an când persoana juridică depune cererea unică de plată în cadrul schemei pentru tinerii fermieri, aşa cum este prevăzut în capitolul 4 art. 49 din Regulamentul UE nr. 639/2014.
b) respectă condiţiile de tânăr fermier.
Sunt eligibili la plata pentru tinerii fermieri, tinerii care se stabilesc pentru prima dată în exploataţii transferate acestora în cursul perioadei de depunere a cererilor unice de plată, până la data limită de depunere. În acest caz cererea de plată depusă de cedentul exploataţiei rămâne valabilă şi trebuie să fie completată cu formularul de transfer de exploataţie. Anul în care s-a efectuat transferul de exploataţie în perioada de depunere a cererilor unice de plată reprezintă primul an de participare în schemă.
Conform art. 87 din OMADR nr.619/2015, cu modificări şi completări:
-În cazul în care transferul de exploataţie se realizează între 2 tineri fermieri, chiar dacă suprafaţa rezultată în urma transferului depăşeşte plafonul de 60 ha, plata pentru tinerii fermieri se acordă pentru suprafaţa totală a exploataţiei rezultată în urma transferului, fără a depăşi plata pentru plafonul maxim de 60 ha.
Plata APIA tineri fermieri: Subvenția se încasează timp de 5 ani
Cei cinci ani în care un fermier poate primi plata în cadrul schemei pentru tinerii fermieri se determină astfel:
-În cazul în care tânărul fermier se stabileşte la conducerea exploataţiei înainte de data-limită de depunere a cererii unice de plată fără penalizări, poate solicita plata pentru tinerii fermieri pentru cinci ani, începând cu anul curent de cerere;
-În cazul în care tânărul fermier se stabileşte la conducerea exploataţiei prin transfer de exploataţie de la un alt fermier care a depus cerere unică de plată în anul de cerere precedent, până la data-limită de depunere a cererii unice de plată din anul curent, cererea pentru anul curent se depune de către cedentul exploataţiei şi apoi, până la data-limită de depunere a cererilor unice de plată, se înregistrează la APIA formularul de transfer al exploataţiei către tânărul fermier;
-În cazul în care tânărul fermier se stabileşte la conducerea exploataţiei după data-limită de depunere a cererii unice de plată fără penalizări, poate solicita schema de plată pentru tinerii fermieri începând cu anul de cerere următor.
Fermierul dovedeşte controlul efectiv şi durabil din punct de vedere al deciziilor de gestionare, al beneficiilor şi al riscurilor financiare, astfel:
a) este asociat unic sau asociat/acţionar majoritar în cadrul societăţii comerciale;
b) este titular PFA, II/reprezentant legal în cazul IF;
c) este titularul exploataţiei în calitate de persoană fizică, conform art. 88 din OMADR nr.619/2015, cu modificări şi completări.
Documentele prin care solicitanţii dovedesc controlul efectiv şi durabil din punct de vedere al deciziilor de gestionare, al beneficiilor şi al riscurilor financiare, sunt următoarele:
a) registrul acţionariatului societăţii comerciale sau certificatul constatator eliberat de către ONRC, în cazul persoanelor juridice;
b) certificatul de înregistrare la ONRC în cazul PFA, II, IF;
c) statutul sau fişa postului prin care sunt stabilite atribuţiile administratorului societăţii comerciale din care să rezulte că exercită managementul zilnic al persoanei juridice.
Sunt eligibili la plata pentru tinerii fermieri fermierii activi persoane juridice dacă la capitalul sau la conducerea persoanei juridice participă cel puţin un tânăr cu vârsta de maxim 40 ani, care exercită fie exclusiv, fie în comun cu alţi acţionari/asociaţi, persoane fizice sau juridice, controlul efectiv şi durabil pe termen lung în ceea ce priveşte deciziile în materie de management, beneficii şi riscuri financiare. Dacă mai mulţi tineri fermieri au dobândit controlul asupra persoanei juridice la diferite momente, prima dobândire a controlului trebuie considerat momentul „i menţionat la art. 22, alin. (2) şi (3) din ordonanţă.
De reținut! Plata pentru Tinerii Fermieri se acordă unei persoane pentru o singură cerere de plată, în baza CNP –ului, chiar daca fermierul deţine mai multe exploataţii cu forme diferite de organizare. Persoanele fizice sau juridice care au fost iniţial încadrate ca fiind eligibile pentru schema Tinerii Fermieri şi care în perioada imediat urmatoare nu mai au calitatea de administrator sau acţionar, trebuie să depună, în termen de
15 zile calendaristice de la data producerii evenimentului, documentul doveditor al încheierii activităţii în această funcţie. În situaţia în care documentul nu este depus în termenul menţionat, dosarul va fi exclus de la plata pentru schema Tinerii Fermieri.
Solicitantul cererii de sprijin va depune, după caz, noul certificat al acţionarilor din care să reiasă acţionarul care va continua schema şi care va menţine controlul asupra persoanei juridice. Acest acţionar trebuie să se regăsească în lista acţionarilor depusă la data accesării schemei. Dacă nici un acţionar nu se regaseşte în lista acţionarilor, beneficiarul nu va primi sprijin pentru această schemă. Dacă solicitantul nu poate face dovada că succesorul în funcţie poate fi încadrat ca fiind eligibil pentru schema Tinerii Fermieri, dosarul va fi respins de la plată.
Reamintim că fermierii care încasează bani pentru Tinerii fermieri primesc, pe lângă această schemă, și Schema de plată unică pe suprafaţă (SAPS) în cuantum de 97,2452 euro pe hectar adică 447,259 de lei pe hectar, Plata redistributivă – 5 euro pe hectar pentru primul interval 1-5 ha inclusiv, adică 22,996 lei pe hectar și 48,3251 euro pe hectar, adică 222,261 lei pe hectar, pentru al doilea interval: peste 5 și până la 30 ha inclusiv, Plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu, denumită și plată pentru înverzire – 57,1745 euro pe hectar adică 262,962 lei pe hectar și Ajutorul Național Tranzitoriu (ANT) pentru culturile amplasate pe teren arabil – 16,0078 euro pe hectar adică 73,6246 de lei pe hectar.