• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • CREDITE FĂRĂ DOBÂNDĂ pentru tineri: Care este SUMA CE POATE FI LUATĂ CU SUSȚINEREA STATULUI!

    Roxana Dobre -

    Credite fără dobândă pentru tinerii care investesc în sectorul agricole! Acest tip de împrumut, unul susținut de statul român, vine în sprijinul celor care au nevoie de finanțare în limita a 40.000 de lei.

    Tinerii români vor primii credite fără dobândă de 40.000 lei! Schema de ajutor include și tinerii care vor să devină fermieri iar în proiectul susținut de Guvern se menționează că aceștia nu trebuie să demonstreze că au venituri sau garanții materiale în schimbul banilor. Măsura face parte din programul legislativ al Guvernului pe 2018 include între altele, ca „prioritate legislativă”, un proiect de lege pentru instituirea schemei de ajutor de stat „Împrumuturi fără dobândă pentru tineri”.

    Programul are ca scop „facilitarea accesului la finanţare pentru tinerii sub 26 de ani care nu au un loc de muncă sau care sunt în perioadă studiilor”, valoarea maximă a creditului fiind de „40.000 de lei”. Potrivit proiectului, garanţia statului va fi de 80% şi se va acorda „prin Fondul de Garantare” (cel mai probabil, prin Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM -n.n.) şi „nu este nevoie ca tinerii să aibă venituri”.

    Acelaşi proiect mai prevede că rata dobânzii va fi calculată după formula „ROBOR 3M plus 2%”, iar dobânda „este subvenţionată de stat”, durata creditului va fi de 5 ani.

    Finanțare până în 50.000 de euro pentru tinerii fermieri

    Statul român vrea să încurajeze cât mai mult menținerea tinerilor în țară și mai ales să îi atragă către agricultură. Reamintim că și Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale oferă prime de instalare fermierilor de până în 40 de ani program care a avut cel mai mare succes. Tinerii care au pregătire în domeniu pot primi până la 50.000 euro, ca să se stabilească în mediul rural şi să înceapă o afacere în agricultură.

    Pentru acest an Submăsura 6.1 ”Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” ar urma să fie lansată în luna septembrie 2018 conform unui anunț oficial al AFIR.

    Lipsa tinerilor din agricultură – în atenția MADR

    Recent, Petre Daea, ministrul agriculturii a prezentat o analiză a grupelor de vârste, cerută se pare de Uniunea Europeană, care au depus cereri unice pentru accesarea banilor europeni și naționali în Campania 2018. În opoziție se află tinerii fermieri, cu vârsta sub 20 de ani, și agricultorii care ajung și la 100 de ani.

    ”Din nefericire, din cei 866.000 de solicitanți vârsta de peste 60 de ani adună la un loc 453.630 de fermieri. Analizând pe grupe de vârstă, constatăm o creștere a numărului de fermieri care au vârsta peste 60 de ani. Analiza s-a făcut pe etape de vârstă grupe din 10 în 10 ani și vă pot spune că din cei 453.630 peste 60 de ani, 223.994 au vâsta între 61-70 de ani, 161.198 între 71-80 de ani, înte 81-90 de ani 64.205 și avem și fermieri care au vârste cuprinse între 91-100 de ani un număr de 4.224.din nefericire, vârstele sau grupele de vârste ale fermierilor sub 60 de ani nu au o dinamică pozitivă. Sub 20 de ani avem doar 1012, între 21-30 avem 35.046, între 30-40 de ani avem 75.915, între 40-50 de ani avem 149.226, între 50-60 de ani 161.023. Iată un domeniu în care noi trebuie să abordăm cu multă atenție, cu mult echilibru profilul politicilor agricole în perspectiva POSDRU 2020. Să lucrăm atent. Structurile de specialitate din Minister au lucrat, lucrează și vor lucra la politici agricole specifice României, specifice țării de fapt, având în vedere aceste elemente și altele, structurate pe date exacte, nu pe sondaje, pentru a profila politici de viitor pentru agricultura țării românești”, a explicat Daea.

    Ministrul a arătat că datele prezentate vor fi raportate și oficialilor de la Bruxelles în perspectiva plăților directe după anul 2020.


    Te-ar mai putea interesa

    Când se seamănă semințele de roșii Plânsul viței de vie. De ce ”plânge” via primăvara Subvenții APIA la ovine/caprine, reguli finale: Berbecii cu origine și adeverința de la asociații – eliminate!

    Ultimele știri

    România ar putea avea un laborator care să efectueze analizele pentru mierea din afara UE UCPR: Produsele avicole obținut în fermele din România sunt sigure din punct de vedere al sănătăţii Situație fără precedent în SUA: Gripă aviară depistată la vaci de lapte