• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • APIA OLT are o nouă CONDUCERE. DORU NEACȘU, numit pe funcția de DIRECTOR

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Olt are o nouă conducere în persoana lui Doru Neacșu. Șeful APIA Central, Adrian Pintea, a semnat, marţi – 15 mai, ordinul de încetare a contractului de muncă al fostului director din Olt, Marinel Oaşă, după pierderea procesului cu Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP), și un alt ordin privind numirea în funcție a adjunctului instituției, Doru Neacşu.

    Potrivit jurnaliștilor de la www.gazetanoua.ro, Curtea de Apel Bucureşti a dat o soluţie definitivă prin care obligă Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură la emiterea actului administrativ de încetare a raportului de serviciu al directorului Apia Olt, Marinel Oaşă. Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a făcut o acţiune în instanţă împotriva APIA şi, implicit, a directorului oltean. La fond, Oaşă a avut câştig de cauză, dar la recurs a pierdut.

    În vara lui 2011, când Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a făcut public bilanţul pe anul 2010, numele lui Marinel Oaşă, directorul Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură Olt, apărea ca fiind fost colaborator al Securităţii. Pentru ca totul să fie fundamentat şi conform legii, CNSAS l-a dat în judecată pe Oaşă pentru constatarea calităţii de lucrător/colaborator. Procesul s-a finalizat pe 25 ianuarie 2012, când Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea CNSAS şi „a constatat calitatea pârâtului (Marinel Oaşă – n. red.) de colaborator al Securităţii”. La câteva zile după ce s-a pronunţat sentinţa, directorul APIA Olt a făcut recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care pe 29 martie 2013 a respins acţiunea reclamantului ca nefondat. Sentinţa este irevocabilă şi arată că Marinel Oaşă este colaborator al Securităţii.

    APIA Central nu a considerat că este cazul să-i înceteze raportul de muncă, având în vedere că nu s-a demonstrat că a făcut poliţie politică. În 2015, ANFP a sesizat faptul că Marinel Oaşă este încă directorul APIA Olt și a acţionat APIA Central în judecată. Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea ANFP, în noiembrie 2015. Recursul judecat de Curtea de Apel Bucureşti a dat dreptate ANFP.

    Noul director are planuri mari pentru APIA Olt

    Contactat de Agrointeligența-www.agrointel.ro, proaspătul director al APIA Olt, Doru Neacșu spune că cea mai mare dorință a sa din noua poziție pe care o deține este să atragă cât mai mulți bani europeni pentru fermierii din județ.  ”Ca planuri în viitor cel mai important lucru este să eficientizăm activitatea instituției iar restul atribuțiilor sigur că sunt în fișele postului. Și mai mult decât atât îmi doresc să fac posbil ca în viitor, în anii care urmează, să accesăm cât mai mulți bani de la Uniunea Europeană adică să eliminăm pe cât posibil toate erorile și să avem o rată privind banii neatrași cât mai mică”, a declarat noul director al APIA Olt.

    Te-ar mai putea interesa

    O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp Dosarul ANT: Ministrul Florin Barbu a votat la Luxemburg ce era deja negociat, de România, în mandatul lui Tanczos Fermierii din Brezoaele ies în stradă și cer măsuri care să îi ajute să își vândă legumele la un preț corect

    Ultimele știri

    Se scumpesc roșiile de import! Motivul pentru care vom plăti mai mult pentru un kilogram de tomate Val de aer polar în România: temperaturi cu minus în următoarele zile. Când va fi cel mai frig Black Friday 2026 la Magazin Agrii: reduceri de până la 70% pentru grădină, livadă, plante și casă Andrei Ciobanu vinde bobocii de gâște Holmogor cu 100 de euro și a făcut 3.000 de euro cu doar două familii Bursele de cereale intră pe roșu, iar România riscă să piardă un cumpărător important de grâu