• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • DIRECT DE LA BRUXELLES: FERMIERII NOȘTRI – SUBVENȚII EGALE CU CEI DIN FRANȚA!

    Roxana Dobre – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Subvenții egale între fermierii români și cei francezi, țara care se află printre cele mai performante în agricultură din Europa. Un europarlamentar român a solicitat imperativ condiții egale pentru fermierii români la fel cu cele oferite restului europenilor.

    Gabriela Zoană, vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură din cadrul Parlamentului European, a arătat într-o alocuțiune adresată luni comisarului pentru Agricultură, Phil Hogan, în plenul Parlamentului European că menținerea bugetului viitoarei Politici Agricole Comune și cei doi piloni sunt necesare. ”Banii din bugetul UE destinaţi agriculturii au transformat Uniunea într-unul dintre cei mai mari producători de bunuri agro-alimentare la nivel mondial, dovadă clară că trebuie să menţinem acelaşi buget PAC și cei doi piloni”, a arătat eurodeputatul.

    Totodată, europarlamentarul român a susținut și interesele marilor fermieri pe lângă cele ale micilor fermieri. ”Da, este nevoie de o finanțare orientată pentru fermele mici și mijlocii, dar și fermele mari au nevoie de o finanțare adecvată. Nu sunt de acord cu plafonarea nivelului subvențiilor şi recomand ideea de a avea o plată redistributivă mai accentuată. Dacă majoritatea statelor membre vor vota pentru plafonare, atunci mă voi exprima ferm pentru plafonare voluntară”.

    Gabriela Zoană a pledat pentru o egalizare a subvențiilor la nivelul tuturor țărilor membre

    ”Pe partea de convergență externă, trebuie să ajungem la o egalizare a plăților directe între fermierii europeni. Raţiunea care a fost avută în vedere la stabilirea cuantumului diferit al subvenţiilor între fermierii europeni, respectiv costurile de producţie diferite de la o ţară la alta, nu mai este de actualitate. Petrolul, utilajele agricole, hrana muncitorilor, pesticidele folosite în agricultură, forţa de muncă, toate au acum aceleaşi preţuri în toate statele membre UE. Pentru ca fermierii europeni să aibă șanse egale pe piața internă a Uniunii, trebuie ca fermierul român să aibă aceeaşi subvenţie cu fermierul francez, nu jumătate cum se întamplă astăzi”, a mai adăugat europarlamentarul român.

    În această perioadă se negociază intens la Bruxelles și Strasbourg bugetul pentru viitoarea Politică Agricolă Comună. De succesul negocierilor, la care Gabriela Zoană în calitate de vicepreședinte al Comisiei de Agricultură din Parlamentul European depune eforturi susținute, depinde viitorul agriculturii românești după anul 2020.

    Sursa: www.stiripesurse.ro

    Te-ar mai putea interesa

    Familia care a fondat Lego cumpără 10.000 de hectare de teren agricol pe vrea să îl transforme total S-a stins încă un nume – Lucian Blaga! Odihnă eternă în pace și în liniște! Ministrul Finanțelor a anunțat că a dat undă verde subvenției APIA pentru achiziția de îngrășăminte Un gigant european al îngrășămintelor oprește producția: Gazul este prea scump, cererea prea mică De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident”

    Ultimele știri

    Exportul de oi rămâne blocat până pe 30 iunie 2027? Viorel Andronie, CMVRO: „Decizia de prelungire este pregătită” Elita viticulturii s-a reunit la Drăgășani: 90 de ani de cercetare vitivinicolă și 131 de ani de activitate pepinieristică a stațiunii Fonduri europene pentru micii producători! Amendamentele Georgianei Teodorescu, votate în Parlamentul European ANM anunță o răcire accentuată a vremii. Ploi însemnate cantitativ, vânt puternic și ninsori la munte Un nou ajutor de stat pentru fermieri. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial