• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • BAYER a lansat Centrul de Inovație și Agro Tehnologii CIAT VEST!

    agrointeligenta.ro

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Compania Bayer a lansat joi, 31 mai, Centrul de Inovaţie Agrotehnologică Bayer, platformă de cercetare aflată în județul Timiș menită să optimizeze şi să adapteze strategiile de protecția plantelor condițiilor specifice zonei de vest a țării, pentru ca fermierii să poată beneficia de cele mai bune soluții tehnologice adaptate specificului pedoclimatic local.

    Întins pe o suprafață de 5 ha, în cadrul fermei Agrosuin Stan (în apropiere de orașul Jimbolia), Centrul de Inovaţie Agrotehnologică Bayer demonstrează dedicarea și implicarea companiei Bayer în sectorul agricol din România.

    “Agricultura modernă se află la răscruce de drumuri. Societatea și autoritățile de reglementare așteaptă de la fermieri să facă față provocării formidabile de creștere cu 50% a producției de alimente în următorii 30 (treizeci) de ani, în același timp punând sub semnul întrebării practicile lor și unele tehnologii de care au nevoie pentru a îndeplini această ambiție. Vedem două condiții pentru succesul agriculturii românești: competitivitatea și durabilitatea. Compania Bayer este angajată în ambele. Investim anual în tehnologii care ajută fermierii să își păstreze randamentul, dar și să producă alimente sigure și de înaltă calitate. Tehnologiile noastre sunt printre cele mai reglementate din lume, iar timpul necesar punerii pe piață a unui produs de protecția plantelor, de la descoperire până în momentul omologării, este în medie de 11 ani. Iar durabilitatea unei tehnologii poate fi evaluata doar prin monitoarizare continuă”, spune Pascal Cassecuelle, Country Division Head, Bayer Crop Science România, Bulgaria și Republica Moldova.

    Activitatea centrului va avea în vedere cinci direcții strategice dedicate agriculturii:

    Benzile înierbate și siguranța albinelor: Bayer propune soluții pentru îmbunătățirea mediului pentru albine și insecte polenizatoare. Acestea includ zonele de protecție multifuncționale – benzi de flori, împreună cu hotelurile de albine (respectând astfel prevederile legale privind utilizarea durabilă a produselor fitosanitare, conform cu Planul Național de Acțiune). Astfel de măsuri pot aduce câștiguri suplimentare agricultorilor care beneficiază de subvenții prin Planul Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020.

    Sustenabilitatea agriculturii și a afacerilor: rezultatele obținute în cadrul GEP și normele științifice le vor permite agricultorilor să adapteze tehnologiile inovatoare pentru culturile de câmp în propriile lor ferme, soluțiile recomandate de CIAT fiind adaptate pentru partea de vest a României.

    Testare de precizie privind CPP și semințele: informațiile și experiența dobândite în platforma inițiată de Bayer le vor fi transferate partenerilor companiei, oferindu-le tot sprijinul tehnic legat de sistemul de pregătire a solului, densitatea de însămânțare și utilizarea corectă a produselor de protecție a plantelor (doza, utilizarea echipamentului potrivit).

    Viitorul agriculturii: agricultura digitală îi va ajuta pe fermieri să detecteze buruieni, boli și dăunători prin colectarea de imagini de teren precise de sus. Acest lucru le permite producătorilor să aplice protecția culturilor cu o precizie mult mai mare, vizând numai locurile unde au apărut buruieni, boli și dăunători.

    Activități de gestionare: centrul va promova activ cele mai bune practici pentru utilizarea în condiții de siguranță a produselor fitosanitare înainte, în timpul și după aplicarea lor.

    Printre activitățile concrete derulate de Bayer în cadrul Centrul de Inovaţie Agrotehnologică se numără transferul de informaţii cu privire la noile tehnologii în cele mai importante zone agricole din România, bazate pe criterii legate de eficienţă si cu adaptarea optimă a produselor si tehnologiilor la condiţiile locale, precum și replicarea tehnicilor de evaluare si omologare cu respectarea bunelor practici agricole experimentale. De asemenea, activitatea centrului va fi dedicată strategiilor inovatoare menite să sporească eficiența activității fermierilor. Printre prioritățile noii platforme lansate de Bayer se va afla și promovarea bunelor practici agricole pentru utilizarea în siguranță a produselor pentru protecția plantelor.

    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii români, împinși să renunțe la pământ. Străinii iau credite din afară și acaparează noi terenuri Fermierul Samson Popescu pune pe pauză fabrica de peleți din cauza cheltuielilor la curent și motorină Cosmin Micu, fermier: „Mai bine lucrez mai puțin pământ decât să iau în arendă teren nesustenabil” Schimbare majoră la plata avansului APIA pentru fermieri în acest an! Dimitrie Muscă, fermier din Arad: ”La rapiță este un dezastru, din 1.700 de hectare doar 200 pot păstra”

    Ultimele știri

    Referendum în premieră într-o comună din România, renumită pentru oierit și cultură! Un fermier din Germania a renunțat la roboți și a angajat români care îngrijesc și mulg vacile Preț avantajos la sămânța de grâu de la ITC Seeds pentru fermierii care caută un soi aristat Prețurile porumbului, în cădere. Cei doi factori care schimbă direcția pieței Fabulo, de la Soufflet Agro, este hibridul de porumb care oferă culturii un start puternic