• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • TESTUL BURLANULUI LA RAPIȚĂ: Cum îți poți evalua PRODUCȚIA ÎNAINTE DE RECOLTARE!

    Andreea Elefterie -

    Metodă eficientă și la îndemâna fermierilor care vor să testeze rezistența hibrizilor de rapiță la scuturare. Specialiștii companiei Monsanto/DEKALB s-au aflat astăzi, miercuri – 13 iunie, în localitatea nemțeană Girov și au prezentat fermierilor care sunt hibrizii de rapiță pe care pot miza pentru profitabilitate maximă, dar și care sunt metodele eficiente pentru a testa dacă un hibrid îndeplinește promisiunea producătorilor privind toleranța la scuturare.

    ”Ziua Rapiței”, evenimentul ce a avut loc în ferma cunoscutului inginer Vasile Pop-Silaghi a reușit să reunească la Neamț o bună parte dintre cei mai importanți fermieri din regiunea Moldovei.

    Agricultorii au venit la Girov pentru a afla care sunt cei mai noi hibrizi de rapiță DEKALB, dar și secretele tehnologice care au eficiență în zona în care ei cultivă pământul.

    România este a treia mare cultivatoare de rapiță din Europa, după Franța și după Germania. Dacă dânșii cultivă undeva la 1,2-1,3 milioane de hectare, România a ajuns în acest an să aibă peste 800.000 de hectare de rapiță. Dacă ar fi să restrângem un pic discuția și să facem referire la hibrizii DEKALB la nivel de Europa, să știți că suntem numărul 1 în Europa cu o cotă de piață de 29%. Venim mai aproape de noi, intrăm în România și dacă aruncăm o privire în ultimii 10 ani, suprafața de rapiță la nivel de România a fluctuat destul de mult, de la 300.000 hectare până la 860.000 hectare, cât avem în acest an. În toți acești ani, Monsanto, hibrizii Dekalb au fost lideri de piață. La momentul actual avem o cotă de piață de 35%”, a spus în deschiderea evenimentului Viorica Guzu, directoare de vânzări a companiei Monsanto/DEKALB pe zona de Est.

    Hibrizii DEKALB – locul 1 în România și în Europa

    Mi-aș dori să rețineți numărul 1. Suntem numărul 1 în Europa, suntem numărul 1 în ultimii 10 ani în România, suntem numărul 1 în Moldova și suntem numărul 1 în acest județ și de asemenea suntem numărul 1 în ferma domnului Pop. De ce numărul 1? Ne-am câștigat acest numărul 1 datorită hibrizilor și portofoliului nostru. (…) Dacă suntem numărul 1, suntem datorită hibrizilor și datorită dumneavoastră. Suntem numărul 1 datorită productivității hibrizilor noștri, suntem numărul 1 pentru că avem o toleranță foarte bună la scuturare la hibrizii DEKALB și suntem recunoscuți pentru acest aspect, suntem numărul 1 pentru că avem dublă toleranță la Phoma, suntem numărul 1 pentru că avem vigoare foarte bună la răsărire, suntem numărul 1 pentru că suntem în fața dumneavoastră și ne mândrim cu acest lucru”, a mai spus șefa vânzărilor DEKALB pe partea Moldovei.

    Loturi cu hibrizii DEKALB și testări cu diferite scheme de fertilizare

    În fața noastră este un lot demonstrativ destul de semnificativ de 3,6 hectare pe care s-au făcut cei opt hibrizi de rapiță Monsanto/DEKALB, iar în dreapta dumneavoastră e un lan de 60 de hectare de rapiță pe tehnologie de fertilizare, variante diferite de fertilizare. De asemenea sus, în stânga dumneavoastră, dincolo de sfecla de zahăr este un alt lan de 70 de hectare de rapiță din cele 134 de hectare pe care le cultivăm în fermă. Pentru că tot am ajuns la fermă, cultivăm aproape 800 de hectare din care v-am amintit rapiță 135 de hectare, grâu 190 de hectare, sfeclă de zahăr 90 de hectare, floarea soarelui lot de hibridare 70, porumb de sămânță lot de hibrizare 30, orz-orzoaică 70 de hectare împreună pentru arendă în special, și cartofi foarte puțin pentru că ne-am descurajat, ne-a descurajat această cultură, mai puțin de 5-4,5 de hectare și pentru prima dată cânepă pentru sămânță 20 de hectare”, a vorbit gazda evenimentului, fermierul Vasile Pop-Silaghi, administratorul exploatației Business Agro Consulting din Girov, Neamț.

    Ploaia torențială și grindina – risc pentru rapiță

    Agricultorul le-a vorbit invitaților și despre nivelul de precipitații, dar și de o grindină căzută la rapiță. ”Toți colegii ne-au zis că la noi totuși câmpul arată bine, pentru că a plouat în ultimul timp destul de bine față de alte zone, dar puțin sub media anuală. Repet, ne bucurăm că în ultima săptămână, vineri, pe 8 iunie, a plouat 39 de litri pe metrul pătrat, din păcate într-un timp foarte scurt și-am avut niște probleme de scurgeri de apă și puțină grindină pe care o să o constatați și la rapiță”, a explicat agricultorul.

    Inginerul Vasile Pop-Silaghi a vorbit și despre tehnologia aplicată, precizând că anul trecut a preferat să semene mai târziu. ”Semănatul s-a făcut pe 26 august, mult mai târziu decât în ultimii doi-trei ani – se practică în zonă pentru că știți foarte bine, foarte mulți fermieri se grăbesc și la începutul lui august încep semănatul. După părerea mea, este o greșeală dar având în vedere schimbările climatice din ultimii ani este practic o vânătoare de moment optim deși nu este corect din punct de vedere agrotehnic. În schimb, există soluții care costă, bineînțeles, prin care rapița se poate dirija în creștere și în dezvoltare. Tocmai de aceea, tehnologia modernă cu semănatul timpuriu nu poți să o combați, dar strict financiar și dacă vremea este bună, perioada optimă în zona noastră ar fi 20-25 august până pe 5 septembrie. Deci pe 26 septembrie am avut precipitații suficiente în toamnă ca să avem o răsărire bună. S-au semănat 50 de boabe la metrul pătrat din toți hibrizii Monsanto DEKALB. Am avut o răsărire suficientă, avem patruzeci și cinci de plante pe metrul pătrat. Deși am primit recomandări de la tehnicul de la Monsanto să semănăm mai rar pentru că într-adevăr hibrizii Monsanto ramifică extraordinar, sunt cei mai buni în ramificare și dezvoltă o sumă de silicve extraordinară. Apropo de numărul de silicve, o să vedeți în lan și vă dau doar un simplu calcul: dacă am 100 de silicve pe plantă cu 25 de boabe medie pe silicvă am 2.500 de boabe cu 6 grame înseamnă 15 grame pe plantă, ori 40 de plante pe metrul pătrat înseamnă 600 de grame, ori 10.000 sunt 6 tone. Eu cred că în lanul acesta vom vedea o asemenea evaluare”, a vorbit fermierul nemțean despre producția pe care o estimează în această fază la rapița cultivată de la DEKALB.

    Testul burlanului pentru a verifica toleranța la scuturare a hibridului de rapiță

    În timpul vizitei în câmp, fermierii din zona Moldovei s-au arătat încântați de starea culturii de rapiță DEKALB. Au fost prezentate informații utile despre tehnologia folosită, dar și câteva sfaturi utile în tehnologia de cultură. Între secretele tehnologice oferite de către specialiștii Monsanto a fost și cel referitor la testarea gradului de toleranță la scuturare. Astfel, agricultorii au fost sfătuiți să verifice în propriile ferme cât de rezistenți sunt hibrizii lor, testarea putând fi făcută cu ajutorul unui banal burlan.

    Am discutat în cadrul întâlnirii noastre de astăzi despre această caracteristică a hibrizilor DEKALB – toleranța la scuturare. Să știți că nu este un mit. Poate ați observat în fiecare intrând noi, în fiecare solă unde facem experiențe – și facem multe experiențe în toată țara, punem acest burlane noi, ca să vedem să verificăm inclusiv gradul de toleranță între hibrizii noștri. Acest lucru puteți să îl faceți inclusiv dumneavoastră acasă, în propria fermă. Nu e decât un simplu burlan pe care puteți să îl puneți în cultură, între rânduri și la final, înainte de recoltare, să îl scoateți de acolo și să vedeți dacă acel hibrid se scutură sau nu se scutură. Aveți doi-trei hibrizi, puneți la fiecare și vă veți convinge de toleranța hibrizilor DEKALB”, le-a spus fermierilor în cadrul prezentării din câmp Viorica Guzu.

    Testul brațului pentru a evalua producția le hectar

    Directoarea de vânzări DEKALB pe zona de Est a discutat cu agricultorii și despre metodele empirice prin care se poate verifica dacă o rapiță va avea producție bună sau mai puțin bună. Astfel, Viorica Guzu a arătat că după ani de cultivare a rapiței, fermierii cu experiență pot evalua dintr-o privire ce recoltă aproximativă se va obține de pe o anumită suprafață. Metode de evaluare pot fi însă și testul brațului sau cel al ”undelor” din lanul de rapiță.

    Dacă îmbrățișați cultura și ea vă încarcă brațul, atunci vă dați seama imediat că este o cultură bună. O altă metodă este să trageți de marginea lanului – dacă trageți de plantele de pe marginea lanului și vedeți la 10-20 de metri încolo că se mișcă plantele, atunci aveți o cultură bună, ramificată foarte bine. Dacă ramificațiile sunt foarte mari, plantele se țin practic una de cealaltă. Ramificații înseamnă producție bună”, a spus reprezentanta DEKALB. Viorica Guzu a arătat că atenția unui fermier pentru cultura sa înseamnă foarte mult pentru că numai privind cultura în diferitele sale faze, se pot preveni anumite probleme.

    Hibrizii noi de la DEKALB, câștig sigur pentru fermieri

    Fermierii veniți la Ziua Rapiței din județul Neamț au fost sfătuiți să introducă în cultură genetica nouă de la DEKALB, între care hibrizii DKC Expansion și DKC Exodus. ”Încercați întotdeauna să aduceți în ferma dumneavoastră cel puțin unul dintre hibrizii noi pe care îi lansăm. Aveți curaj să mergeți cu DKC Expansion, aveți curaj să mergeți cu DKC Exodus, alături de hibridul drag dumneavoastră. Dacă nu cultivați hibrizi DEKALB, încercați, pentru că nu riscați absolut nimic”, le-a spus fermierilor Veronica Guzu, subliniind că pentru producții bune nu trebuie uitat hibridul de rapiță de toamnă DKC Exception și hibrizii Clearfield, unde DEKALB conduce detașat în preferințele fermierilor, având o cotă de piață de 75% din ceea ce se cultivă anual la noi cu această tehnologie.


    Te-ar mai putea interesa

    Schimbare majoră în ferma lui Sorin Mănoiu, unul dintre cei mai cunoscuți cultivatori de cartofi din România Subvenții APIA, în conturi. Județele unde fermierii au anunțat că au primit a doua tranșă de bani Fermier cu 40 de vaci de lapte: Am scos ferma la vânzare! Vând tot și emigrez în Spania!

    Ultimele știri

    Cum va fi vremea de Crăciun. Prognoza meteo pentru perioada sărbătorilor Licitație uriașă în Germania. Fermierii români au cumpărat 100 de utilaje agricole Câte kg are un metru cub de lemne în funcție de tipul lemnului