• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • EXCLUSIV! Măsură RADICALĂ luată la APIA pentru PLATA ULTIMELOR SUBVENȚII RESTANTE din Campania 2017!

    Roxana Dobre -

    ”Am decizie de plată la APIA din data de 14 mai, însă în timp ce alți colegi fermieri au și uitat când au luat banii pentru animale, eu nici acum n-am văzut un leu din Sprijinul Cuplat pentru vacile de lapte, nici din Ajutorul Național Tranzitoriu”, ne-a spus un fermier din județul Timiș. La fel ca el, ați crescători de animale ne-au sunat la telefonul redacției – 0744.311.359, pentru a ne solicita să venim cu informații noi despre ultimele plăți rămase neefectuate din subvențiile APIA pe anul trecut.

    Le reamintim fermierilor că ultima zi de autorizare la plată pentru subvențiile din 2017 este 30 iunie 2018. Este vorba, însă, numai de sumele din finanțare europeană, adică de scheme de bază pe suprafața, exceptând ANT, precum și de sprijinul cuplat din zootehnie (din nou, exceptând ANT) și vegetal. În cazul plăților de la bugetul de stat, ANT-urile au mai fost plătite în anii trecuți și mai târziu, cu termen anunțat finele anului respectiv.

    Informația pe care o așteaptă fermierii este legată de ultimele plăți pe care le mai au de încasat de la APIA. Se pare că suspiciunea multor producători agricoli legată de lipsa unor ”lichidități” de moment se adeverește, mai ales că banii se achită din bugetul de stat și abia apoi se face rambursarea de la Comisia Europeană, cu o întârziere de cel puțin două luni din cauza procedurilor.

    În plus, în premieră, anul acesta a existat și o corecție a cuantumurilor pentru Sprijinul Cuplat pentru sectorul de bovine. Sumele plătite în plus crescătorilor de animale sunt greu de recuperat de la fermieri ceea ce diminuează bugetul APIA.

    Claudiu Frânc, președintele Federației Crescătorilor de Bovine din România (FCBR) a dezvăluit pentru Agrointeligența-www.agrointel.ro că agenția de plăți a cerut sume suplimentare de bani pentru a putea să ”acopere” ultimele plăți din subvențiile pentru Campania 2017.

    ”Mai sunt restanțe pentru plata subvențiilor și chiar este în circuit de avizare un act normativ de suplimentare a sumelor pentru APIA, pentru că a fost acea greșeală cu plățile mai mari pentru o parte dintre fermierii-crescători de animale și acum să nu se facă eforturi disperate de a recupera 37 lei cu dosare de recuperare, se vor suplimenta sumele ca să se poată face ultimele plăți integral. Dar nu sunt fermieri în număr mare, dar cei care nu au primit se consideră nedreptățiți. Deci sunt încă fermieri care sunt în curs de a fi plătiți”, a declarat Claudiu Frânc pentru Agrointeligența-www.agrointel.ro.

    Liderul din sectorul de creștere a bovinelor a explicat că sumele pe care APIA le-a plătit în plus crescătorilor de animale vor fi recuperate în mare parte din plățile viitoare, cel mai probabil din avansul care se va achita din toamnă. ”Nu vor fi cereri de recuperare, ci o să li se rețină direct din plățile viitoare, chiar din avansurile pe 2018 aceste sume ca să nu mai umble fermierii cu bani, cu notificări și alte minuni. S-a luat o decizie înțeleaptă. Nici nu știu dacă fermierilor li s-a mai spus, dar important e că nu primesc decizii de recuperare acasă și atunci, de exemplu, în județe, Maramureș avea 9.600 de dosare de recuperare. Un dosar de recuperare are cel puțin 16-18 file, nu știu exact. La acest volum, poștă, informări, comunicări și alte minuni, el avea de dat înapoi 37 lei, deci era nejustificat. Dar sigur, banii trebuie recuperați, trebuie, așa cum am spus-o și noi, când au primit în plus, a fost bine întotdeauna, acum s-a întâmplat și altfel”, a mai subliniat Frânc.

    Reamintim că APIA a recalculat subvențiile crescătorilor de animale și conform noilor sume de plată agenția de plăți are de recuperat o parte din banii achitați de la fermieri. Cuantumurile finale pentru campania 2017 sunt:



    Urmărește știrile Agrointeligența și pe
    Google News, Facebook, LinkedIn, X, YouTube și TikTok

    Te-ar mai putea interesa

    Disperare pe piața laptelui. Fermier: ”Există o oarecare presiune din partea procesatorilor, nu se încheie contracte pe mai mult de 30 de zile” Panourile solare se scumpesc în urma unei decizii luate de China, principalul producător Depozitarea cerealelor le dă fermierilor cu minus în acest an: ”Prețurile de acum sunt mai mici decât la recoltare” Preț în creștere la ovine. Nicolae Cioranu: ”Acum prețul mieilor este de 18-19 lei/kg, dar nu mai este marfă” „Totul pare să fi explodat”: tânăr fermier din Vaslui despre costuri și prețuri

    Ultimele știri

    Subvenția APIA pentru pășunat. Noile cuantumuri la ecoschema accesată de crescătorii de vaci Culturile de cereale, călcate cu snowmobile, sănii și ATV-uri: ”Câmpul este distrus pentru puțină distracție” Vești bune pentru fermieri! Prețurile laptelui cresc brusc pe piața mondială Șeful CCIR, care organizează Indagra, îi atacă pe fermieri: ”Sunt dușmanii agriculturii. Apar cu tractoarele de 300.000 de euro în Piața Victoriei” Documentul obligatoriu pentru subvențiile APIA din acest an