• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Marcel Sîrghiac, noul Country Manager Limagrain România

    Andreea Elefterie – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Schimbare importantă la conducerea unuia dintre cei mai mari furnizori de semințe din agricultură. Limagrain România anunță numirea lui Marcel Sîrghiac în funcția de Country Manager, acesta urmând să preia noua poziție începând de luna viitoare.

    ”Începând cu data de 1 iulie 2018, Limagrain Europe îl anunță pe Marcel Sîrghiac în funcția de Country Manager pentru România”, este anunțul oficial făcut de compania Limagrain România.

    ”În noua provocare, Marcel va avea ca rol principal să contribuie în mod activ la realizarea obiectivelor comerciale și financiare ale filialei din România prin dezvoltarea unor strategii de business la nivel local și implementarea unui plan de acțiune care să valorifice mai bine oportunitățile din piața de semințe”, au comunicat oficialii Limagrain România.

    Consolidarea brandului și cotă de piață mai mare la toate culturile

    Contactat de reporterii Agrointeligența, noul Country Manager, a vorbit despre consolidarea poziției Limagrain în România: ”Ceea ce ne dorim foarte mult este să ne susținem, să ne creștem market share-ul pe cultura de grâu – suntem numărul 1 din companiile străine și ne dorim să creștem mai mult în market share. Pe rapiță ne dorim să ajungem pe locul 3 în piață în doi ani de zile, să ne dublăm cota de piață în cultura de porumb și să ne consolidăm poziția în cultura de floarea-soarelui. Acestea ar fi ambițiile noastre. Bineînțeles, în același timp ne dorim să devenim compania numărul 1 ca suprafață acoperită cu cele patru culturi, adică floarea-soarelui, porumb, grâu, rapiță și mazăre, toate înglobate împreună să ajungem compania numărul 1 ca și suprafață acoperită de teren. Adică ne dorim un market share pe fiecare cultură”.

    Programe noi pentru fermele din România

    Noul șef de la Limagrain ne-a vorbit și despre noutățile pe care compania le aduce fermierilor. ”Am lansat recent programe precum Hydraneo pe cultura porumb. Anul viitor vom lansa încă două programe. Unul va fi numit Geosys în care fermierii vor avea posibilitatea să își monitorizeze ferma prin satelit, iar un alt program pe care dorim să-l implementăm la nivel de fermă, va fi un produs special aplicat pe sămânță și va favoriza o creștere mai bună, o înrădăcinare mai bună, o calitate mai bună a semințelor LG. Sunt foarte multe proiecte pe care le lansăm în piață pe care nu putem încă să le dezvăluim„, ne-a declarat Marcel Sîrghiac.

    Abordare diferită, ca de la fermier la fermier

    Mesajul noului Country Manager de la Limagrain pentru fermierii români este unul de mulțumire pentru încrederea acordată produselor LG până acum, dar și în continuare. ”Nu suntem genul de companie vânzători în piață. Suntem o companie formată din fermieri, LG este o companie deținută de 2.000 de fermieri din Franța și sloganul nostru este „De la fermieri la fermier”. Modul nostru de abordare este total diferit și bineînțeles că pentru asta le mulțumesc pentru încrederea avută în compania noastră”, le-a transmis Sîrghiac agricultorilor actuali și viitori parteneri Limagrain.

    Marcel Sîrghiac are 37 de ani și o experiență de peste 14 ani în domeniul agribusiness. Succesele și realizările pe care Marcel Sîrghiac le-a înregistrat în ultimii patru ani din poziția de Director Comercial al Limagrain România au reprezentat principalul argument al acestei decizii, conform companiei.

    Te-ar mai putea interesa

    Andrei Ciobanu crește gâște din rasa Holmogor care ating greutatea de 15 kilograme Abatoarele sunt asaltate de fermierii care renunță la vacile de lapte. Crescător „La Botoșani se taie zilnic câte 400 de vaci” O fermă cu 600 de oi a rămas fără furaje în pragul iernii din cauza unui incendiu devastator. Apel pentru salvarea animalelor Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Soții Angela și Mircea Mureșan din Maramureș au recoltat un dovleac de aproape 185 de kilograme

    Ultimele știri

    Este oficial! Euronext lansează contracte futures pentru grâu și porumb, cu livrare fizică la Constanța De la 2.200 la 8.000 litri de lapte cu rasa Bălțată cu Negru Românească. Toader Neață, AGCTR: „Taurii românești sunt foarte buni. Materialul seminal este la același nivel cu cel din Occident” Jabbar Kanani, Agricover: Introducerea leasingului funciar ar putea atrage mai mulți bani în agricultura românească AGRI4FUTURE România – Obiectiv 2035. Conferința Națională a Clubului Fermierilor Români a reunit peste 500 de participanți! Fermierii din Franța se pregătesc să folosească mai multă sămânță din propria recoltă