Uleiuri presate la rece: Familia Tulai arată că nu e nevoie de o ditamai fabrica pentru a avea succes
agrointeligenta.ro -Uleiuri presate la rece. Ulei de floarea-soarelui. Ulei de rapiță. Ulei de nucă. Ulei de in. Ulei de cânepă. Ulei de dovleac. Toate produse de o familie în localitatea Luna, la 45 de kilometri de Cluj-Napoca. Povestea micii afaceri de succes a fost povestită pentru Agrointeligența de către Felicia Tulai, tânăra care, alături de părinții săi, a creat brandul românesc ”Luna Solai”.
Când a simțit că vrea să facă o schimbare cu viața ei, să se apuce de un proiect al ei, Felicia Tulai realizase tot ceea ce își poate dori o tânără. Clujeanca era de șapte ani angajată a unei multinaționale, iar de trei ani se mutase la București și avansase la nivelul de middle-management, cu un salariu pe măsură. Când, în toamna lui 2011, și-a anunțat colegii și șeful că vrea să se întoarcă acasă, la Cluj-Napoca, pentru a începe un business de la zero, toată lumea a rămas mască.
”Nu aveam nici un motiv aparent care să mă facă să renunț la un venit sigur și o viață tihnită în București. Dar în mintea mea încolțise ideea, simțeam că mă plafonam, că intrasem într-o rutină. Nu aveam foarte clar în minte ideea uleiurilor când am anunțat că plec”, a povestit pentru Agrointeligența Felicia Tulai, care a dezvoltat brandul Luna Solai împreună cu părinții ei. De fapt, afacerea familiei a pornit tocmai de la o întrebare pe care colegii i-au pus-o la plecare: ”Și noi de unde mai cumpărăm ulei?”.
Făbricuță în localitatea clujeană Luna
Părinții Feliciei aveau deja un mic business în comuna clujeană Luna, unde produceau ulei de floarea-soarelui. ”Ai mei și-au cumpărat o presă de ulei în 1998 – pe atunci costa cât o Dacie nou-nouță. Cum la noi în zonă se cultivă multă floarea-soarelui, afacerea lor consta în producerea uleiului pentru cei care își aduceau semințele. Cum colegii mei lăudau de fiecare dată uleiul de la Luna, m-am gândit imediat că familia mea ar putea produce suficient ca să vindem și pe piață”, explică Felicia.
Au început cu 40 de tone de semințe de floarea-soarelui
Întoarsă la Cluj-Napoca în toamna lui 2011, Felicia a discutat cu părinții ei pornirea unei noi afaceri, iar primul pas a fost de a cumpăra 40 de tone de semințe de floarea-soarelui, suficient pentru producerea a circa 15.000 de litri de ulei. Au investit și într-o a doua presă de ulei, mai performantă. ”Țin minte că am cumpărat semințele în perioada de recoltare și prețul a fost de 1,2-1,4 lei pe kilogram. Nu era o cantitate foarte mare, dar cum nu mai aveam un salariu lunar, era suficient să începem afacerea și să am un venit. Am început apoi să mă documentez despre legislație și ce trebuie să fac pentru a aduce pe piață un produs nou”, povestește Felicia.
Analizele de laborator, 1.300 de lei
Documentarea a fost nevoită să și-o facă pe cont propriu pentru că autoritățile la care a apelat au ridicat din umeri și nu au putut să îi spună ce are de făcut pentru a vinde ulei cu acte în regulă. Într-un final, a ajuns la un laborator din București unde a putut să facă analizele uleiului, adică să stabilească exact calitatea și proprietățile viitorului ei produs. ”Costul analizelor a fost de circa 13 milioane de lei vechi, o sumă mare pentru cât aveam eu în buget, dar cei de acolo au putut să îmi ofere și informațiile de care aveam nevoie despre uleiul pe care îl produceam”, își amintește Felicia.
Uleiul de calitate, la sticlă…din sticlă
Pasul următor a fost crearea unei etichete care să pună în evidență atât uleiul produs la Luna. ”La finele lui 2011, am acordat un interviu unei televiziuni despre mica afacere de familie și așa am ajuns să cunosc un profesor de la Facultatea de agronomie din Cluj, coordonatorul proiectului ”Coșul țărănesc”, care includea și un magazin cu produse locale. El a apreciat uleiul presat la rece de la Luna ca fiind foarte bun și mi-a dat cel mai util sfat. Mi-a spus că un ulei de calitate ar trebui ambalat în sticlă de sticlă, iar dacă vreau să ajung pe rafturile magazinelor cu mâncare sănătoasă, ar trebui să fac o schimbare la ambalaj. Ceea ce am și făcut imediat, deși mi-a fost foarte greu să găsesc sticle pentru ulei. Totuși, am acceptat provocarea și în zece zile m-am întors la el cu uleiul re-ambalat”, povestește Felicia cum a reușit să aducă uleiul ei pe piața clujeană.
Ulei de in, la cererea unui magazin
Ulterior, produsul ei a început să se vândă în mai multe magazine specializate în alimentație sănătoasă, iar dintr-o discuție cu proprietara unei astfel de afaceri s-a născut și diversificarea producției de la Luna. ”Patroana acelui magazin, care astăzi îmi este și o prietenă dragă, mi-a spus că și-ar dori ca măcar 10% din uleiul de in pe care îl are pe rafturi, majoritatea din import, să fie la fel de curat ca uleiul de floarea-soarelui de la Luna. Și m-a întrebat dacă nu m-am gândit să fac și ulei din in”, spune Felicia. Așa au cumpărat semințe de in și semințe de dovleac pe care le-a dus părinților ei de la Luna pentru a încerca să producă și alte uleiuri. Nu le-a ieșit din prima, dar, după mai multe încercări, pe 24 ianuarie 2012, pe piață apăreau primele sticle de ulei de in și ulei de dovleac produse la Luna.
”Calitatea produselor noastre este în întregime meritul părinților mei. Experiența lor, munca lor, dedicarea lor se regăsește în fiecare sticlă de ulei presat la rece pe care noi o producem”, este Felicia mândră de ”secretul” afacerii familiei Tulai.
Deja cu trei produse în portofoliu, business-ul cu ulei presat la rece de la Luna a intrat în 2012 cu un nou deziderat: un brand autentic, bine structurat și gândit. Așa că Felicia a cerut mai multe oferte de la firme de profil și a ales-o pe cea care a înțeles cel mai bine nevoile afacerii ei. Așa s-a născut ”Luna Solai”, numele cu care uleiurile familiei de clujeni pot fi găsite în multe magazine cu profil naturist din țară.
Lansează anual două produse noi
”Am decis ca în fiecare an să lansăm câte două sortimente noi de ulei presat la rece. Noi ne adresăm segmentului gourmet, pe de o parte, și segmentului de piață interesat de o alimentație sănătoasă, pe altă parte. Produsele noastre sunt neprocesate termic, astfel că proprietățile semințelor se păstrează și în ulei. Aflăm mereu de noi întrebuințări ale uleurilor noastre direct de la clienții foarte mulțumiți de calitatea lor, de puterile lor vindecătoare în diferite tratamente. În general, noi avem parteneriate individuale cu magazine naturiste și băcănii din țară – Cluj, Brașov, Timiș, Maramureș, Arad, București, și nu ne-am propus nicioadată ca țintă să intrăm în marile lanțuri de hypermarketuri. În curând, uleiurile Luna Solai vor ajunge și la Iași”, vorbește Felicia Tulai despre comercializarea uleiurilor presate la rece. Comenzile pot fi făcute și pe site-ul afacerii, dar doar dacă ele sunt mai mari, pentru că Luna Solai nu are încă un magazin online propriu-zis.
În paralel cu producția și dezvoltarea ei, afacerea Luna Solai a fost invitată să expună la numeroase târguri de profil agro-alimentar din România, dar și din lume. Felicia Tulai se mândrește că produsele familiei sale au fost bine primite la Paris, Londra, Ulm – Germania și Zakopane – Polonia, unde s-au remarcat în marea ofertei de la cele mai importante târguri internaționale, iar anul acesta, Luna Solai se pregătește pentru o expoziție de produse în Viena. Cel mai drag îi rămâne însă Agraria, târgul clujean unde vrea ca și anul acesta, în aprilie, să lanseze două noi sortimente de ulei presat la rece.
Despre concurența de pe piață, antreprenoarea spune că în țară și, în special, la țară sunt multe prese care funcționează și produc ulei de foarte bună calitate (în special de floarea-soarelui) pentru agricultorii din zonă. ”Puțini sunt însă cei care au trecut la etapa de autorizare, certificare și valorificare. Povestea noastră i-a inspirat și pe alții și i-a făcut să-și dorească să valorifice superior rodul muncii lor. Personal, mă bucur de faptul că suntem considerați un model de urmat”, spune tânăra.
Din punctul de vedere al Feliciei, succesul rapid al brandului Luna Solai stă în munca familiei sale, în modul în care fiecare dintre ei aduce un plus în afacere: ”Îmi place să spun că în mica noastră echipă formată din 3 oameni, fiecare are un rol foarte bine definit: tatăl meu este creierul, mama mea se ocupă de implementare, iar eu, care mă “numesc” brand managerul acestui produs, am rol clar în dezvoltarea și promovarea produsului.”
“Luna Solai” este membru al MiciProducatori.ro. Datele de contact și oferta de uleiuri presate la rece sunt dispobibile aici.