Speciile de pomi fructiferi care îți aduc cel mai mare punctaj pentru obținerea banilor europeni pentru livezi
Gabriela Gimbășanu -Fondurile europene pentru livezi sunt accesibile prin SubMăsura 4.1.a- Investiții în explotațiile pomicole, cu o alocare bugetară totală, pentru anul 2015 de 70.586.064 euro, din care 5 milioane de euro au fost alocați pentru obținerea de material de înmulțire. Astfel, începând din această săptămână a început și sesiune de depunere a proiectelor pnetru înființarea și dezvolatrea livezilor cu ajutorul fondurilor europene, punctajele ce se acordă fiind împărțite atât pe tipul de investiție, cât și pe specia pomicolă pentru care optează solicitantul.
De știut că punctajul minim necesar pentru depunerea proiectului este de 25 de puncte.
Pentru a vedea cum îți influențează alegerea speciei pomicole punctajul final al proiectului, dar și care este recomandarea specialistului, Agrointeligența a stat de vorbă cu dr. ing. Marius Roman, cel care deține o pepinieră autorizată în producerea de pomi fructiferi în comuna Valea Măcrișului, județul Ialomița.
Speciile eligibile pentru sprijin prin subprogramul tematic pomicol sunt:
a. pomi fructiferi: măr, prun, cais, nuc, castan, păr, cireș, piersic, migdal, gutui, vișin, nectarin, alun.
b. arbuști fructiferi: coacăz negru, coacăz roșu, coacăz alb, agriș, zmeur de grădină, afin de cultură, mur de grădină, măceș, soc negru, mur cu ghimpi sau fără, trandafir pentru petale, lonicera caerulea, corn, cătină, scorușul negru (aronia),
c. căpșunul– singura specie eligibilă pentru cultura în spații protejate (sere și solarii).
1. Plantația de piersic/nectarin/cais – 10 puncte
Dacă alegi să aplici pentru înființarea sau reconversia unei plantații, iar specia pomicolă majoritară este reprezentată de piersic/nectarin/cais atunci vei primi 10 puncte. Iar dacă alegi să înființezi o plantație superintensivă de piersic/nectarin/cais vei obține alte 15 puncte. În schimb dacă vei să îți faci o plantație în sistem intensiv vei primi 10 puncte, iar dacă alegi să îți faci o plantație ecologică vei primi doar 7 puncte.
Așa cum se poate observa, doar respectând cele două criterii: al speciei cultivate (piersic, nectarin sau cais) și al tipului de plantație (superintensivă), fermierul reușește să obțină punctajul minim de 25 de puncte pentru a-și putea depune proiectul.
Atenție însă, pentru ca plantația să se încadreze în sistemul de cultură superintensiv, încărcătura de pomi la hectar trebuie să fie de peste 1.000 pomi pe hectar pentru cais, iar pentru piersic și nectarin încărcătura de pomi pe hectar, trebuie să depășească 1.250 pomi.
2. Plantație de arbuști – 8 puncte
Dacă alegi să îți înființezi o plantație de zmeur, afin, agriș, coacăz sau oricare alt arbust eligibil, vei primi un punctaj pentru specia pomicolă aleasă de doar 8 puncte, cu două puncte mai puțin față de o plantație de cais, piersic sau nectarin. Chiar dacă își faci o plantație superintesivă de arbuști fructiferi și obții cele 15 puncte oferite pentru sistemul de cultură, nu vei reuși să atingi pragul minim de calitatea de 25 puncte, necesare pentru a putea depune proiectul.
3. Plantația de cireș – 6 puncte
Pentru înființarea unei plantații de cireș ca specie majoritară, vei primi un punctaj cu 40% mai mic, față de punctajul acordat pentru speciile de piersic/cais sau nectarin. Cu doar cele 6 puncte obținute pentru specia majortară și cele 15 puncte pe care le obții pentru sistemul de cultură superintensiv, vei avea 21 de puncte, fiind necesară respectarea altor principii pentru a putea atinge pragul minim de calitate.
4. Plantația de măr – 4 puncte
Cei mai dezavantajați sunt viitori pomicultori care se gândesc să-și facă o plantație de meri. Pentru această specie pomicolă se acordă doar 4 puncte, față de 10 puncte cât primesc cei care își fac plantații de piersic, cais sau nectarin. Chiar dacă îți faci o plantație superintesivă de măr, o să reușești să acumulezi doar 19 puncte, insuficient pentru a atinge pragul minim de calitatea necesar, pentru depunerea proiectului.
Așa cum se poate deduce, în Ghidul Solicitantului aferent măsurii 4.1.a, se acordă punctaj suplimentar doar pentru speciile pomicole prioritare de: măr, piersic, nectarin, cais și cireș. Dacă alegi să îți faci plantații de: prun, nuc, castan, păr, migdal, gutui, vișin sau alun nu vei primi punctaj pentru specia pomicolă aleasă.
Atenție sporită la zona de favorabilitate a speciei
Acordarea de punctaj suplimentar pentru speciile de: piersic, cais, nectarin și cireș reprezintă o acțiune apreciată de specialiștii din sectorul pomicol, pentru că, aceste specii, îi scot din zona de confort, pe cei care vor să investească într-o plantație pomicolă.
“Aceste specii reprezintă o provocare pentru cultivatori. Bineînteles specialiștii au datoria de a-i îndemna pe cei interesați să se orienteze pe speciile care se pretează cel mai bine în zona respectivă de cultură, chiar dacă primesc sau nu punctaj suplimentar. Pentru că dacă ne apucăm să cultivăm piersic, nectarin sau cais în zonele în care cultivarea lor nu este tocmai recomandată, din cauza climei neprietenoase, cu înghețuri târzii de primăvară și cu temperaturi foarte scăzute iarna, succesul plantație este pus la îndoială”, a declarat pentru Agrointeligența Marius Roman, cel care deține o pepinieră autorizată de pomi fructiferi în comuna Valea Măcrișului, județul Ialomița.
Proiectul plantație este avizat de Institutul de la Mărăcineni
Pe aceste măsuri de finanțare a proiectelor europene destinate sectorului pomicol nu mai poate să facă fiecare ce vrea, cum îl taie capul.
“Specialistul trebuie să-și pună amprenta, astfel că, înainte de a se gândi la accesarea fondurilor europene și alegerea speciei pe care o va cultiva, viitorul pomicultor trebuie să consulte un specialist, să întocmească un proiect, proiect ce este avizat de o stațiune pomicolă sau de Institutul de la Mărăcineni. Întregul proiectul trece prin niște filtre înainte ca acesta să se concretizeze într-o investiție certă. Chiar dacă omul ajunge pe mâna unui specialist mai puțin interesat de proiectul lui de investiții, viitoare investiție este studiată de un Institut de Cercetare Pomicolă care trebuie să avizeze proiectul. La finalul studierii planului de investiții, Institutul face niște recomandări care au rolul de a fundamenta alegerea speciei ce va fi cultivată”, ne-a vorbit iniginerul Marius Roman despre etapele pe care trebuie să le parcurgă un proiect de investiții din sectorul pomicol.
Accesul la banii europeni este condiționat de sfatul specialistului
Cei care insistă pe cultivarea unei anumite specii care nu este recomadată pentru zona respectivă își pun în pericol finanțarea cu fonduri europene. “Cei de la Institutul de la Mărăcineni au efectuat niște studii, care s-au concretizat în niște hărți cu zonele de favorabilitate pentru diverse specii pomicole. Și aici este o întreagă discuție: sunt zone în care se cultivă de zeci de ani o anumită specie și cei de la Institut au decis că acea zonă nu este favorabilă pentru specia respectivă. Este destul de greu să delimitezi aceste zone în așa fel încât să mulțumești pe toată lumea. Nu este rău faptul că se obțin punctaje mari pentru speciile de cais, nectarin, piersic, cireș și măr, dar trebuie avută foarte mare grijă la zona de cultură al acestor specii și la părerea specialiștilor”, a declarat pentru Agrointeligența Marius Roman, proprietarul pepinierei autorizate din comuna Valea Măcrișului, județul Ialomița (www.pomifructiferi.com).