Cum se înființează o cooperativă, cea mai la modă formă de organizare în agricultură
Roxana Dobre -
Cine ar fi crezut acum 25 de ani că vor reveni vremurile în care termenul de ”cooperativă” să fie rostit apăsat de către ministrul agriculturii în fața a sute de fermieri români. Cu rănile trecutului (aproape) vindecate, țăranii noștri redescoperă binefacerile acestei forme de organizare în care investițiile se fac la comun, la comun venind și veniturile, deci profitul.
Cooperativa a revenit la modă, dacă este să luăm în calcul că fermierii care formează astăzi o astfel de structură se laudă cu acest lucru, se fac comparații cu cooperativele de tradiție din vestul Europei (vezi cazul Franței, mai ales) și, foarte important, auzi mereu politicieni îndemnând agricultorii să se unească în cooperative. Dar ce s-a schimbat în câțiva ani de când asociația era modelul ”recomandat”? Cu ce este mai bună cooperativa decât asociația?
Obligatoriu: sediu și cinci membri
Pentru a răspunde acestor întrebări, am stat de vorbă cu unul dintre primii președinți de cooperativă post-decembristă. Și nu orice cooperativă, ci una formată din fermieri mici care produc ecologic. De la Wilhelm Tartler, recunoscut apicultor din Sibiu și unul dintre fondatorii cooperativei Biocoop, am aflat că pentru a înființa o cooperativă este nevoie de un sediu și de cel puțin cinci membri. Și de voință.
O diferență mare între asociațiile de producători și cooperativele din România rămâne însă lipsa unei voci la nivel național. Dacă asociațiile s-au reunit sub umbrela Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, o astfel de supra-structură nu există pentru cooperative, așa că interesul acestor fermieri rămâne în continuare reprezentat la discuțiile cu guvernanții, tot de asociații. Se poartă însă discuții între liderii cooperativelor și decidenții politici, dar mai mult la nivel local.
De altfel, în prezent, cei din cooperative nici nu par interesați de politica de la București. Scopul lor este altul. “Majoritatea cooperativelor au luat ființă tocmai ca să aibă acces mai ușor la subvenții. Noi nu suntem membrii ai unei forme de asociere superioare pentru că, de fapt, interesul nostru este să avem piață de desfacere pe plan local. Nu avem treabă cu Ministerul Agricultorii. Dânșii nu ne cer nimic, noi nu le cerem nimic, decât drepturile noastre ca și fermieri europeni. Ne îndeplinim obligațiile fiscale și atât”, a explicat pentru Agrointeligența președintele Biocoop, prima cooperativă țărănească ecologică din România.
Avem două legi care reglementează cooperativele
În România, cooperativele sunt reglementate de două legi, și anume:
• Legea 566/2004 – Legea cooperației agricole, care reglementează doar sectorul cooperației agricole
• Legea 1/2005 – Legea Cooperației, care prevede la rândul ei posibilitatea constituirii de societăți cooperative de valorificare (asociații de persoane fizice care se constituie în scopul de a valorifica produsele proprii sau achiziționate prin distribuție directă sau prin prelucrare și distribuție directă) și de societăți cooperative agricole – asociații de persoane fizice care se constituie cu scopul de a exploata în comun suprafețele agricole deținute de membrii cooperatori, de a efectua în comun lucrări de îmbunătățiri funciare, de a utiliza în comun mașini și instalații și de a valorifica produsele agricole.
Cooperativa agricolă se constituie și funcționează cu minimum cinci persoane și exercită o activitate economică, tehnică și socială destinată furnizării de bunuri, servicii și locuri de muncă, exclusiv sau preponderent pentru membrii ei.
Cooperativa agricolă se înfiinţează, se organizează şi funcţionează pe baza actului constitutiv încheiat sub forma unui înscris autentic, care cuprinde decizia de asociere, lista membrilor fondatori, cu valoarea părţilor sociale subscrise de fiecare, însoţit de statut.
Actul constitutiv al cooperativei agricole cuprinde în mod obligatoriu:
a) denumirea şi sediul;
b) tipul şi gradul cooperativei agricole;
c) lista cu numele şi prenumele, locul şi data naşterii, domiciliul, codul numeric personal, cetăţenia persoanelor fizice membri fondatori, denumirea, numărul din registrul comerţului şi sediul persoanelor juridice membri cooperatori.
Cooperativa agricolă se înregistrează la oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are sediul. Cererea de înregistrare şi autorizare va fi însoţită de actul constitutiv şi de statutul cooperativei agricole, de dovada efectuării vărsămintelor numărului minim de părţi sociale subscrise, precum şi de actele privind dovada proprietăţii asupra bunurilor care fac obiectul aportului în natură.
Cooperativa agricolă este persoană juridică de la data înregistrării și este obligatoriu să aibă o denumire proprie, care să includă sintagma ”cooperativă agricolă”. Se interzice folosirea sintagmei cooperativă agricolă în denumirea societăţilor care nu au statutul de cooperativă agricolă şi forma de organizare corespunzătoare.
Există două tipuri de cooperative agricole:
• cooperative de gradul I, constituite din asociații de persoane fizice;
• cooperative de gradul II, formate din persoane juridice constituite din cooperativele de gradul I, în majoritate, sau persoane fizice și juridice, după caz.
La intrarea în cooperativa agricolă, bunurile mobile și imobile care se constituie ca aport la capitalul social sunt evaluate pentru a se determina valoarea părților sociale subscrise în natură de membrii cooperatori. În cazul cooperativelor pentru administrarea și gestionarea terenurilor agricole, bunurile care sunt aduse în folosință și terenurile de orice fel rămân în proprietatea membrilor cooperatori, cooperativa agricolă având dreptul de uzufruct.
Avantajele economice ale fermierilor care formează o cooperativă:
• Se reduce numărul de intermediari din lanțul de distribuție. Fermierii produc împreună, apoi colectarea se face la un centru al cooperativei, de unde recolta/producția este apoi valorificată;
• Se reduce riscul de a nu avea desfacerea produselor pentru că valorificarea se face la comun, iar posibilitatea de a oferi cantități mai mari atrage după sine contracte cu marile lanțuri de retail sau crearea propriilor magazine de desfacere;
• Crește influența producătorului în stabilirea prețurilor în relație cu cumpărătorii. Companiile de inputuri sunt chiar sensibile la cuvintele ”cooperativă agricolă” care înseamnă, pentru ele, comenzi importante și un contract stabil de a furniza pentru mai mulți fermieri în același timp;
• Oferă o sursă de venit de încredere, regulată și în timp util;
• Asigură furnizarea la timp a materiei prime necesare producției, de calitate bună la un preț rezonabil. De multe ori, materia primă este procesată în interiorul cooperativei, așa că la final se comercializează produs cu valoare adpugată mai mare;
• Deschide noi perspective pentru producătorul/lucrătorul care poate adopta noi tehnologii (mecanizare, material săditor, etc) care să îi permită să se treacă de la practici tradiționale la unele mai productive;
• Posibilitatea înființării lor și de către persoane care dispun de un capital mic, capitalul social al cooperativelor agricole de gradul I fiind de 500 lei.
Asociațiile de producători pot fi înființate și cu trei membri
Pe lângă asocierea în cooperative, fermierii pot înființa și asociații de producători. Principala diferență dintre cele două forme de organizare a agricultorilor o reprezintă numărul de persoane care pot pune baza organizării. Dacă la cooperativă vorbim de minim cinci membri, la asociații, minimul este de trei persoane care pun în comun (pe baza unei înțelegeri) și fără drept de restituire contribuția materială, cunoștințele sau aportul lor în muncă, pentru realizarea unor activități în interes general, comunitar sau, după caz, în interes personal nepatrimonial. În principiu, la cooperativă totul se face la comun, de la cultivarea terenului la folosirea utilajelor. La asociație deja fiecare membru produce separat, dar liderul negociază prețurile și asigură piață de desfacere.
Modelul francez nu funcționează și în România
Într-o cooperativă, principalul avantaj al fermierilor este acela că au mai puțin de investit pentru a face producție. Mai exact, utilajele agricole se presupune că sunt la comun într-o formă ideală a acestei organizări. În România, însă, sunt excepții cazurile în care proprietatea cooperativei este semnificativă. Simțul proprietății este mai mare decât cel al cooperativei. Așa se face că în Biocoop, spre exemplu, cei 15 membri actuali au fiecare propriile tehnologii de producție și doar valorificarea o fac la comun. Și aceea, doar în proporție de 50%, dar este regulă în cooperativă.
Spre deosebire de ”hibridul” de cooperativă care funționează în România, alte state, așa cum este Franța, a împământenit această formă de organizare. Cooperativele lor au ajuns multinaționale, iar fermierii care le dețin, milionari în euro. Totul, însă, de-a lungul a zeci de ani!
Viitorul sună bine pentru cooperative
Ca o concluzie, istoria recentă ne-a demonstrat că politicul va avea un rol important în dezvoltarea cooperativei românești. Măsuri de sprijin deja anunțate – relaxări fiscale pentru membri, promovare și acces mai ușor la fonduri europene, sunt necesare pentru ca fermierii români să se asocieze pentru a produce și pentru a vinde la comun. Doar timpul ne va spune care este forma de asociere cea mai potrivită pentru agricultura românească. Va fi cu siguranță cea care va aduce prosperitate agricultorilor și satului românesc!
Documente utile
Legea 566/2004 – Legea cooperaţiei agricole, cu modificările şi completările ulterioare – PDF
Sursa foto: www.eonimages.com
