Cum se înființează o plantație de cătină albă, arbustul care îți asigură un profit de mii de euro la hectar

Înființarea unui hectar cu cătină nu este la îndemâna oricui, dar dacă ai ceva bani puși de o parte și timp pentru a te informa, poți începe o afacere care devine profitabilă încă din anul al treilea de la plantare, în condițiile în care o plantație de cătină poate fi exploatată în siguranță până la 25 de ani.

Costurile cu înființarea și întreținerea unui hectar de cătină sunt cuprinse între 1.500 și 3.500 de euro. Investiție pe care o recuperezi rapid dacă te gândești că, de pe un hectar, în anul al treilea de plantare reușești să obții o producție medie de 15 tone, iar prețul mediu pentru un kilogram de cătina variază între 10 și 15 lei.

Despre tehnologia de cultură, dar și despre pretențiile arbuștilor de cătină, Agrointeligența a stat de vorbă cu Alexandru Vulpe, cel care deține în localitatea Frumușeni, județul Arad, un Centru de Excelență pentru Cultura Cătinei și care se ocupă de selecția și ameliorarea soiurilor de cătină de mai bine de 35 de ani.

Nu se plantează pe solurile acide și cu exces de umiditate

Cătina nu se o cultură pretențioasă putând fi cultivată de la nivelul mării și până la 900-1.000 metri altitudine. Sunt preferabile terenurile plane, orizontale sau uşor înclinate cu expoziţie sudică, cu soluri aerisite, uşoare şi fertile, dar se poate planta în orice tip de sol, cu două excepţii: solurile prea acide, cu pH-ul sub 5,5 şi solurile cu exces de umiditate, mlăştinoase, impermeabile, cu apa freatică la suprafaţă.

“Oferă randamente foarte bune dacă este plantată în luncile râurilor, cu soluri aluvionare, uşoare, nisipoase, chiar dacă sunt mai puţin fertile, permeabile, cu apa freatică la peste 1,5 metri adâncime. Inundaţiile de 7-10 zile nu sunt o problemă. Cu toate acestea plantele de cătină necesită lumină maximă, nu acceptă nici un fel de umbrire. Rezistă fără probleme la temperaturi de -40ºC sau +40ºC. Din anul 2-3 de la plantare rezistă la cele mai cumplite secete, dar irigarea culturii este o cheltuială absolut justificată, de peste 20 de ori mai rentabilă decât la cultura porumbului”, a declarat pentru Agrointeligența Alexandru Vulpe, administratorul Centrului de Excelență pentru Cultura Cătinei.

Afânarea profundă și arătură adâncă

Terenul destinat plantării se va cultiva, obligatoriu, cu cel puţin un an înainte de plantare. Cele mai bune premergatoare sunt cerealele păioase (de exemplu grâul) care se recoltează devreme şi lasă terenul curat de buruieni, în special cele perene, mai greu de combătut în cultura ecologică de cătină.cătină.

“Pregătirea terenului pentru plantare constă în: afânare profundă (scarificare) la 60-70 cm, cu 90-100 cm între gheare, dacă e posibil în cruce și arătură adâncă de toamnă, la 35-40 cm. Recomand mărunţirea arăturii încă din toamnă. Aceasta face posibilă intrarea la plantat în primăvară foarte devreme, fără a mai aştepta “coacerea” arăturii, de multe ori întârziată de ploile din martie-aprilie”, ne-a vorbit pomicultorul, despre pregătirea terenului pentru înființarea plantației de cătină.

Arădeanul a subliniat că dacă solul este bine pregătit, plantarea se poate face toamna târziu. Dacă nu, se amână pentru primăvară, cu rezultate la fel de bune, cu condiţia asigurării unei udări de aprovizionare, cel puţin la groapă.

Plantarea cătinei – mecanică sau manuală

Plantarea este lucrarea cea mai tehnică. Se poate face mecanic, cu maşini specializate, dirijate prin GPS ori laser, sau manual, după metoda tradiţională.

“Rândurile se orientează preferabil pe direcţia N-S, dar primează cerinţa de a avea rândurile cât mai lungi, perpendiculare pe direcţia vântului dominant din perioada 20 martie – 10 aprilie. Pentru plantarea manuală, se realizează mai întâi un pichetaj al terenului, marcându-se locul fiecărei plante, aleile tehnologice şi zonele de întoarcere. Distanţele de plantare sunt de 3-3,5 metri între rânduri şi 1,25-2 metri între plante pe rând”, ne-a spus arădeanul, despre tehnologia de plantare a cătinei.

Masculi de cătină în raport de 1/8 până la 1/12

Cătina este o plantă unisexuat dioică la care organele de reproducere sunt diferite (flori bărbătești și flori femeiești) și se dezvoltă separat, pe indivizi diferiți.

”Având în vedere faptul că este o plantă dioică, pentru realizarea polenizării se plantează masculi, în raport de 1/8 până la 1/12, fie intercalat, în chinconz, fiecare a opta plantă pe rândurile, cu număr impar, fie în rânduri separate, 1 rând cu plante masculine, 8 rânduri cu plante feminine, în special acolo unde se va recolta mecanic. În acest caz rândurile de masculi vor fi flancate de intervale mai late cu 0,5 metri decât cele femele”, a declarat pentru Agrointeligența Alexandru Vulpe.

catina coapta

Întreținerea culturii de cătină în anul I și II de la plantare

“De la plantare și până în toamnă planta formează o coroană frumoasă, din 3-7 lăstari, de 50-80 cm lungime, cu diametrul bazal de 8-12 mm. În prima iarnă se practică o tăiere radicală, realizând 3-5 cepi din lăstarii cei mai frumoşi şi mai bine plasaţi, restul se elimină. Întreţinerea plantaţiei în anul II constă mai ales în menţinerea curată a solului. Până în toamnă plantele formează o coroană puternică, din 15-20 de lăstari lungi de 140-170 cm, pregătiţi să intre pe rod. Dacă este necesară, irigarea culturii se va face atât în anul I cât şi în anul II”, a explicat arădeanul, care sunt etapele în evoluția cătinei, de la plantare și până la intrarea pe rod.

Prima recoltă de cătină se obţine în anul III

Recoltarea se face la maturitatea de coacere, de la jumatatea lunii august până la sfârşitul lunii septembrie.

“Metoda de recoltare aplicabilă în plantaţiile comerciale este una de compromis, cu pierderi aparente de producţie, dar singura fezabilă din punct de vedere practic şi economic. Recoltarea se face prin detaşarea ramurilor cu fructe, lăsând pe plantă doar baza lăstarilor, sub formă de cepi, din care se va reface coroana. Ramurile se batozează în stare congelată, obţinând o producţie de boabe curate, neafectate de lovituri, fără scurgeri de suc, apte pentru păstrare, spălare şi procesare. La plantaţiile mature, în condiţii optime de cultură, potenţialul de producţie depăşeşte 22-24 t/ha, în anul recoltei”, ne-a spus arădeanul despre metoda de recoltare pe care o aplică cu succes de ani de zile.

Periodicitatea controlată a fructificării

Metoda de recoltare practicată de Alexandru Vulpe induce o periodicitate controlată a fructificării. “La plantațiile comerciale este necesară împărţirea în două sectoare, care vor rodi alternativ, pentru a avea recoltă bogată an, de an și pentru a menține contractele cu clienții. Practica a demonstrat că, pe termen lung, datorită întineririi permanente a coroanei, producţia recoltată este mai mare şi mai constantă, iar calitatea fructelor mai bună decât la metodele de recoltare cu menţinerea coroanei şi recoltare anuală. În plus, coroana se menţine la o înălţime convenabilă, permiţând mecanizarea lucrării de tăiere a ramurilor şi creşterea productivităţii”, ne-a explicat Alexandru Vulpe, care sunt avantajele recoltării prin întinerirea permanentă a coroanei.

Datele de contact ale cultivatorului de cătină Alexandru Vulpe – telefon 0722.361.194 sau e-mail: primagra@gmail.com



 

3 Comentarii la Cum se înființează o plantație de cătină albă, arbustul care îți asigură un profit de mii de euro la hectar

  1. S.C. cu experienta infiinteaza plantatii de catina in conditii avantajoase si deosebit de rentabile , cu material saditor de calitate din pepiniera proprie , folosind personal cu experienta . Asiguram desfacere pe baza de contract pentru toata recolta si pe toata durata de viata a culturii. Investiti o singura data si culegeti roadele 25 de ani . Pentru toti cei care doresc o afacere rentabila pe termen lung cu garantia valorificarii recoltei asteptam sa ne contactati Tel: 0758-468011, e-mail: agricultura_az@yahoo.com

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*


ARIOSO