• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Corupția și lăcomia au învins: România a pierdut Parcul Retezat, ultima pădure virgină a Europei

    agrointeligenta.ro

    Exploatările forestiere din ultimii ani din munții Retezat, Godeanu, Țarcu și Vîlcan au condus la dispariția ultimului Peisaj Forestier Intact (PFI) din zona de climă temperată a Europei, se arată într-un comunicat al organizației Agent Green. 

    “Am protestat la șantierul DN 66A și la minister, ne-am judecat in instanta pentru a opri asfaltarea Retezatului, am atras atenția că se exploatează pădurile în Râu-Șes, la Câmpușel și în Domogled. Dar este prea târziu. Corupția și lăcomia au învins. Cel mai vast templu al naturii din Europa a fost pierdut“ a declarat Gabriel Păun, președinte Agent Green.

    Ce firme au exploatat ”aurul verde” din Retezat

    Agent Green a publicat un nou reportaj filmat de investigații realizate în perioada 2009-2015 despre exploatările forestiere din PFI. În material sunt prezentate zonele din Retezat afectate de exploatări forestiere. Firma Holzindustrie Schweighofer a cumpărat lemn exploatat de firme terțe în zona Râu-Șes și Câmpușel. La Câmpușel, firma austriacă chiar deține teritorii din PFI care i-au fost vândute ilegal de composesoratul Câmpu lui Neag. Pădurea – un amestec natural de fag și conifere este certificată FSC și a fost exploatată sistematic începând cu anul 2006 imediat după achiziție.

    O alta zona din PFI unde s-au pierdut teritorii semnificative este cea a munților Godeanu (Parcul National Domogled) unde firma gorjeană Succes a exploatat sistematic masa lemnoasă în ultimii ani. Cel putin 78.601 m3 de lemn au părăsit parcul în 2013-2014. O parte a fost extrasă și prelucrata direct de Succes iar alți 53.525 m3 au fost extrași de companiile Trans Fag, Fag Internațional, Alindo Impex, Mirona Forest si Trans Exfor care vând masă lemnoasă tot companiei Succes care prelucrează lemnul la Gureni, județul Gorj. De aici cheresteaua trece pe la o fabrică din județul Argeș pentru uscare și pleacă mai departe către China.

    Ultima pădure virgină a Europei

    Peisajul Forestier Intact a fost descoperit de cercetători în 2006 și confirmat de un nou studiu știintific realizat de ICAS pentru Ministerul Mediului în anul 2007. Guvernul României a ignorat acest studiu care a inclus și un set de recomandări pentru protejarea prin lege a acestui tezaur național și European. PFI a fost confirmat și de studiul publicat de Agent Green în “Ocrotirea Naturii”, revista Academiei Române în mai 2011.

    “Conform criteriilor știintifice, un PFI măsoara cel puțin 50.000 ha de sălbăticie și are lățimea de cel puțin 10 km. În zona de climă temperată a Europei nu mai există niciunul. PFI Retezat măsura 101.000 hectare în anul 2006. De atunci el a fost sistematic ciopârțit. Nu înseamna ca Retezatul este complet distrus. Înseamnă ca mai păstrează încă zone naturale valoroase, chiar și păduri virgine, dar ca acestea nu mai au continuitate fiind întrerupte de exploațări forestiere și constructii de infrastructură”, a adaugat Paun.

    Speranță pentru câteva păduri rămase

    Chiar dacă PFI a fost pierdut mai exista încă în România în total 218.000 hectare de păduri virgine. Cele mai mari abia dacă depășesc cu puțin suprafața de 5.000 de hectare și se află în munții Semenic, Godeanu și Vilcan. Doar aproximativ 20% sunt bine protejate prin lege. 80% sunt în pericol de dispariție deoarce exploatările forestiere sunt mult mai agresive de când firmele de exploatare și procesare a lemnului au luat la cunoștintă harta cu pădurile virgine identificate prin studiul Veen Ecology publicat în anul 2005.


    Te-ar mai putea interesa

    Minimis pentru cultivatorii de lucernă afectați de situația din oierit: 80 euro pe hectar Barbu a promis noi credite agricole ”de săptămâna viitoare”. Niciun cuvânt despre ajutoarele de 68 euro/vacă și de 20 euro/porc Piața cerealelor, la zi. Grâul DAP Constanța rezistă la 1 leu/kg, prețul florii-soarelui coboară Președintele Nicușor Dan a promulgat legea care elimină plafonarea pentru procesatorii alimentelor de bază Se mai fac plăți din subvenții după termenul de 30 iunie? Răspunsul șefului APIA pentru fermieri!

    Ultimele știri

    Motorină mai scumpă cu până la 50% în campania agricolă. Recolta, în pericol! Mazărea de toamnă – o cultură bănoasă: peste 5,5 t/ha și prețuri de până la 1,2 lei/kg Top 10 cele mai mari ferme din România după suprafața declarată la APIA în acest an Lege în Parlament pentru creșterea plafonului plăților în numerar la 200.000 de lei România a intrat sub Cod Roșu de caniculă. Județele unde temperaturile vor ajunge la 41°C