Un profesor român a redescoperit relaţia incredibilă dintre apicultură şi matematică
agrointeligenta.ro -
Ioan Ursu a fost profesor de matematică şi a devenit inventator în apicultură. Ca să întoarcem pe dos o vorbă celebră – este un salt uriaş pentru om, dar un pas mic pentru omenire.
Nimeni nu ştie exact când omul a început să crească albine, dar documentele care au supravieţuit istoriei arată că egiptenii de acum 4500 de ani lăsau butoaie cu miere lângă comorile faraonilor iar grecii micenieni de acum 3500 de ani considerau apicultura o ocupaţie nobilă. Aceleaşi civilizaţii au contribuit la dezvoltarea matematicii, însă scrierile sanscrite au consemnat pentru prima oară şirul de numere care avea să explice modul de reproducere al albinelor. Șirul, denumit Fibonacci după numele matematicianului medieval care l-a sistematizat, este algoritmul pe care îl urmează în natură albinele sau iepurii când se înmulţesc respectiv melcii, floarea soarelui, anghinarea sau conurile de brad când se formează.
Algoritmul este foarte simplu – fiecare număr se formează prin adunarea cu predecesorul său – astfel că începutul şirului este 1 1 2 3 5 8 13 21 34 55 89 144 233 377… şi tot aşa.
Abia în ultimii 300 de ani, apicultura a redevenit o ştiinţă – studiată de biologi, matematicieni şi filozofi – iar relaţia cu algoritmul matematic a fost înţeleasă pe deplin.
În România, apicultura a rămas încă din preistorie o activitate de bază, însă baza ştiinţifică a fost relativ şubredă. Azi, România este unul din primii zece exportatori de miere din lume iar producătorii locali pătrund uşor chiar şi în hipermarketuri. Însă majoritatea celor 50.000 de apicultori sunt obligaţi să înveţe „văzând şi făcând”.
Dar există şi excepţii. Ioan Ursu este profesor de matematică şi, după ce a ieşit din sistemul de învăţământ, iubit de elevi dar respins de un sistem putred pentru că „nu respectă programa”, cunoştinţele l-au ajutat să ardă etapele învăţării şi să ajungă – practic – profesor de apicultură.
Cum a ajuns Ursu la miere
Ioan Ursu este vedetă pe youtube, sub numele „proful de mate”, cu sute de videoclipuri care conţin lecţii de matematică sau cursuri practice de apicultură, dar şi consideraţii despre ce-i lipseşte societăţii româneşti şi cum se poate ea schimba. Cele mai populare filmuleţe au chiar şi câteva zeci de mii de vizualizări fiecare.
El a inventat şi stupul bio, care rezolvă problema varozei, o boală care face ravagii printre albine. Ursu este convins că apicultura ar putea deveni o sursă importantă de venituri pentru populaţia din mediul rural. În mod normal, investiţia poate fi recuperată chiar din primul an, spune Ursu.
Ursu îi sfătuieşte pe începători să se documenteze bine mai întâi şi abia după aceea să se apuce de treabă. Ideal ar fi să înceapă cu cinci stupi, ceea ce presupune costuri de circa 5.000 de lei (cheltuieli pentru achiziţia stupilor Bio şi a albinelor), la care se adaugă 500 de lei pentru documentare (cursurile video).
Albinele trebuie luate de la persoane cunoscute pentru a se elimina riscul bolilor, spune Ursu, înainte de campania de recoltare la salcâm. După aceea, se trece la recoltat de tei, iar între cele două campanii există un gol de o lună, timp în care albinele se înmulţesc. Stupul bio inventat de Ioan Ursu face posibil ca de la o familie de albine să se ajungă la trei, practic se porneşte de la cinci familii şi se ajunge la 15 familii până la recoltatul teiului. Numai într-un sezon, se obţin 10 familii în plus, ceea ce înseamnă venituri de 5.000 de lei. În ce priveşte producţia, într-un an bun se scoate 40-50 kilograme de miere pe familie, respectiv 250 kilograme la cinci familii. La un preţ de livrare de 15 de lei pe kilogram, rezultă alţi 3.750 de lei.
Ioan Ursu speră să facă însă mai mult pentru apicultori. Se gândeşte chiar la o asociaţia a celor care sunt dornici să folosească tehnologia lui. Vrea să îi înveţe cum să producă miere, dar să îi şi unească într-o asociaţie care să le preia producţia. Primul pas a şi fost făcut, Ursu urmează să predea cursuri la Școala Postdoctorală de la Academia Română.
Mai precis, să facă cunoscută „Noua tehnologie apicolă în contextul eco-economic şi bio-economic având la bază BioStupul” din perspectiva „Bionică”.
Nu se mulţumeşte doar cu atât, vrea să obţină un sprijin şi din partea Ministerului Agriculturii pentru cei care vor să se apuce de apicultură, mai precis să le subvenţioneze dobânda creditului pentru investiţie. Trebuie susţinuţi doar primul an, pentru că anul următor creditul poate fi acoperit cu uşurinţă din vânzarea celor zece familii obţinute în plus de la cei cinci stupi, spune profesorul.
Stupul Bio, sfârşitul varozei
Ursu a brevetat stupul bio la oficiul pentru invenţii şi mărci (OSIM) şi a găsit şi un constructor la Rădăuţi. Recent, invenţia românului a fost prezentată şi la Săptămâna Verde de la Berlin.
Ca să ajungă la stupul bio, a trebuit însă să-i moară vreo 60 de familii în 2010 din cauza varozei, un parazit care decimează stupine întregi. Invenţia lui Ioan Ursu este un mijloc de luptă împotriva varozei, însă permite şi obţinerea unei producţii mai mari de ceară natural sau miere bio, stupul având ataşat şi o mini crescătorie de regine.
Ursu a exploatat faptul că parazitul varroa preferă larvele de trântori. Unul dintre secretele stupului “minune”, cum îi spune proful, este reprezentat de buzunarul ataşat, care permite un acces rapid şi continuu la rama falsă ce conţine puiet de trântor cu varoză. Buzunarul ataşat poate fi separat cu ajutorul unei diafragme, iar apicultorul vine lângă familia de albine cu o ramă falsă, o ramă goală care va stimula producţia de ceară şi puiet de trântor.
Rama falsă este despărţită de un grătar care constituie elementul principal al invenţiei. În stup încap circa 14 rame dispuse astfel. Două rame lipite lasă un gol ce permite trecerea albinelor de pe o ramă pe alta. Pentru albine şi pentru regină, această grilă permite accesul rapid la rama falsă de pe orice ramă din cuib. Regina de pe orice ramă ajunge pe rama falsă şi depune ouăle de trântor.Varoza se va concentra pe această ramă, care poate fi scoasă cu uşurinţă din stup. După câteva astfel de cicluri, varoza se va diminua considerabil, spune Ursu.
Ce spun alţi apicultori
Ioan Ursu este un personaj controversat nu doar în învăţământ ci şi în apicultură. Lecţiile sale online au fost iniţial bine primite, dar de când a început să-şi vândă invenţia, unii apicultori spun că ar fi apucat-o apucat-o pe un drum greşit şi că face calcule excesiv de optimiste.
„Poate d-l Ursu sa demonstreze într-un an ceea ce spune? Dacă poate să facă acest lucru, atunci îmi cer scuze, dar daca nu…. În matematică 1+1 fac întotdeauna 2. În apicultură trebuie introduse mai multe variabile care vor schimba rezultatul”, spune într-un mesaj trimis redacţiei apicultorul Ioan Chiş, care povesteşte că a pornit cu doi stupi în 2004 şi a ajuns acum la 60.
„Acum câţiva ani, când am descoperit internetul şi filmele d-lui Ursu, aveam ce învăţa acolo. Acum câţiva ani dl. Ursu prezenta filme tratând într-un mod realist apicultura. Din pacate, de câţiva ani încoace, mai exact de când a început cu “stupul 3 în 1″ tehnologiile prezentate de către dl. Ursu nu sunt viabile în apicultura modernă”, susţine crescătorul de albine Ionel Vieru, care îl categoriseşte pe Ursu drept „şarlatan”.
„Râmele de trântori funcţionează ca şi capcane de varroa o perioada relativ scurtă de timp şi doar o parte din populaţia de varroa se va afla pe aceste rame. În restul timpului, acest stup va fi o bombă, o sursa de varroa pentru stupinele din preajmă”, detaliază comentatorul Mircea Ardelean.
