• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • În România intră ZILNIC 25 de camioane cu PÂINE CONGELATĂ! Nini Săpunaru: ”Oare chiar nu putem să facem aceste produse în țară?”

    Gabriela Gimbășanu – Agrointeligența

    După carnea stricată, după brânza făcută cu te miri ce numai cu lapte nu, și după ouăle expirate și reștampilate, străinii ne mai trimit un produs de care avem toate motivele să ne temem: pâinea congelată!

    Dezvăluirea a fost făcută în Parlamentul României de către deputatul PNL Nini Săpunaru, președintele Comisiei pentru agricultură. La finele unui vot pentru o lege care va obliga marile magazine să se aprovizioneze de la producătorii locali, parlamentarul a tras un semnal de alarmă privind pâinea de toate zilele a cărei proveniență poate fi uneori îndoielnică. ”De exemplu, la ora actuală în România intră 25 de camioane zilnic, cu pâine congelată, cu produse de pâine și patiserie congelate. 25 de camioane în fiecare zi lăsată de la Dumnezeu, pline ochi cu produse congelate. Oare chiar nu putem să facem aceste produse în țară?”, se întreabă retoric deputatul PNL.

    Astfel de practici – ne referim la cele în care în loc să cumpărăm produse românești, găsim în marile magazine numai importuri de calitate îndoielnică, nu vor mai avea locpe piața internă dacă Parlamentul va adopta o nouă formă a Legii comercializării produselor alimentare. Proiectul, adoptat astăzi de Comisia pentru agricultură obliga marile rețele să se aprovizioneze de la producători locali și să aibă la raft cel puțin jumătate produse autohtone.

    ”Prevederea cu privire la 51% produse proaspete ce referă la legume și fructe în mod special, produse de panificație, produse lactate, carne proaspătă și a fost introdusă și mierea de albine. Prin această prevedere se încurajează aprovizionarea pe lanțul scurt la nivel local și regional care înseamnă o legătură strânsă între producător și comerciant. Această prevedere va crea un avantaj producătorilor zonali și vom avea posibilitatea să vedem în supermarketuri, în magazine, la comercianți marfă din zona respectivă. Prin această prevedere va rezulta o obligativitate de aprovizionare a supermarketurilor pe lanțul scurt. Marile magazine și acum aprovizionează într-un fel pe lanțul scurt pentru că în sezon când există producție legumicolă în România aceștia aprovizionează de la producătorii locali. Nu vom obliga supermarketurile să aducă salată verde din România iarna, pentru că nu au de unde”, a explicat președintele Comisiei de Agricultură.

    După votul din Comisia de resort, proiectul are nevoie de votul final din plen și de promulgarea președintelui pentru a deveni lege.

    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii, obligați pentru APIA să demonstreze că au cumpărat sămânță, motorină sau îngrășăminte Subvenții APIA 2026: BISS – 101,03 euro/ha, PD-21 Vaci de lapte: 347,81 euro/cap, PD-24 Ovine: 12,66 euro/cap Lege pentru succesiune gratuită. Moștenitorii scutiți de impozitul de 1% până pe 30 septembrie! Prețul porumbului în portul Constanța a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani Fermierul care cultivă bujori pe 65 de hectare și exportă toate florile în Olanda

    Ultimele știri

    Seceta și datoriile îi fac pe fermieri să renunțe la fertilizarea de toamnă. Dragoș Ivan, SEEFCO: „Economia pe termen scurt poate genera o pierdere semnificativă de producție” Subvenția la vaca de lapte, de aproape 4 ori mai mare în România decât în Polonia. La oi, situația se schimbă Fermier ucis de urs chiar în lanul de porumb. Soția acestuia s-a salvat în ultima clipă Avans APIA 2026 – calcul pe hectar. Câți bani vor intra în conturile fermierilor din 16 octombrie Risc pentru exporturile României: Turcia și Ucraina își elimină reciproc taxele vamale