• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Vremea de PAȘTI: Unde va ploua și cine va avea parte de soare?

    Roxana Dobre -

    După o săptămâna în care a fost schimbătoare, vremea se îmbunătățește de Paști și s-ar putea ca de 1 Mai, pe litoral să fie în jur de 18 grade Celsius. Nu este exclus ca din loc în loc să apară și ploi de scurtă durată.

    ”Deocamdată, pare că de 1 Mai vor fi ploi mai ales în partea de vest a țării”, a precizat Meda Andrei, meteorolog de serviciu ANM, la Realitatea TV.

    Prognoza ANM pentru intervalul 28 aprilie – 8 mai

    În Banat, în primele trei zile, temperaturile diurne vor crește treptat, până la o medie a maximelor de 19 grade.  După nopțile mai reci dintre 25 si 27 aprilie, când izolat vor fi condiții de brumă, începând cu 28 aprilie regimul termic nocturn nu va suferi modificări semnificative, iar minimele se vor încadra, în medie, între 6 și 9 grade. Pe parcursul întregului interval, pe spații restrânse sunt posibile ploi slabe, trecătoare. Excepție va face ziua de 29 aprilie, precum și intervalul 1-3 mai, când va ploua pe arii extinse și moderat cantitativ.

    În Crișana, în primele trei zile ale intervalului, temperaturile diurne vor crește treptat, până la o medie a maximelor de 19 grade. Începând cu 28 aprilie regimul termic nocturn nu va suferi modificări semnificative, minimele urmând a se încadra, în medie, între 5 și 8 grade. Pe parcursul întregului interval, pe spații restrânse sunt posibile ploi în general slabe. Excepție va face ziua de 29 aprilie, precum și intervalul 1-3 mai, când va ploua pe arii extinse și local cantitățile de apă pot fi mai însemnate.

    În Transilvania,  media maximelor va crește semnificativ iar între 28 aprilie și 8 mai se va situa în intervalul 16 – 19 grade. Tendința regimului termic mediu nocturn este tot de crețtere, de la medii în jurul a zero grade în primele trei nopți, când se va semnala bruma, la minime ce se vor încadra până pe 8 mai, în medie, între 3 și 7 grade. Pe parcursul întregului interval, pe spatii restrânse sunt posibile ploi slabe, trecătoare. Excepție va face ziua de 29 aprilie, precum și intervalul 1-3 mai, când va ploua pe arii extinse și izolat cantitățile de apă vor fi mai însemnate.

    În Maramureș, temperaturile diurne vor oscila între 16 și 19 grade și va fi apropiată de norma regională climatologică a sfârșitului de aprilie și începutului de mai. Începând cu 28 aprilie regimul termic nocturn nu va suferi modificări semnificative, iar minimele se vor încadra, în medie, între 4 și 7 grade. Pe parcursul întregului interval, pe spații restrânse sunt posibile ploi în general slabe. Excepție va face ziua de 29 aprilie, precum și intervalul 1-3 mai, când va ploua pe arii extinse și local cantitățile de apă pot fi mai însemnate.

    În Moldova, media maximelor va crește semnificativ și se va încadra, între 28 aprilie și 8 mai, în intervalul 17 – 20 de grade. Tendința regimul termic mediu nocturn se va încadra până pe 8 mai, în medie, între 5 și 8 grade. În intervalul 1-3 mai va ploua pe arii extinse și local cantitățile de apă pot fi mai însemnate, iar ploi în general slabe se pot semnala zilnic, pe parcursul celor două săptămâni.

    În Dobrogea, valorile termice diurne se vor menține apropiate de cele normale pentru această perioadă, cu o medie a maximelor de 17 – 19 grade. Regimul termic nocturn nu va avea modificări semnificative până pe 8 mai și se va încadra între 7 și 11 grade. În intervalul  1-3 mai va ploua pe arii extinse și moderat cantitativ, iar ploi în general slabe se pot semnala zilnic, cu precădere pe parcursul celei de-a doua săptămâni.

    În Muntenia, media nocturnă va avea modificări minore până pe 8 mai și se va situa între 5 și 9 grade. Va ploua pe arii extinse și moderat cantitativ în 1-3 mai și posibil pe 29 aprilie, iar ploi în general slabe se pot semnala zilnic, cu precădere pe parcursul celei de-a doua săptămâni.

    În Oltenia, media maximelor va crește semnificativ și se va încadra, între 28 aprilie și 8 mai, în intervalul 17 – 21 de grade. Tendința regimul termic mediu nocturn se  va încadra până pe 8 mai, în medie, între 5 și 9 grade. Va ploua pe arii extinse și moderat cantitativ în intervalele  1-2 mai și pe 29 aprilie, iar ploi în general slabe se pot semnala zilnic, cu precădere pe parcursul celei de-a două săptămâni.

    La munte, media temperaturilor diurne va deveni normală pentru aceasta perioadă din an și va oscila între 7 și 11 grade, până pe 8 mai. Pe 29 aprilie și între 1 și 3 mai va ploua pe arii extinse, moderat cantitativ, iar ploi în general slabe se vor semnala, temporar, cu precădere pe parcursul celei de-a doua săptămâni.

    Starea de vegetaţie a culturilor agricole

    Ca urmare, procesele de creştere şi dezvoltare ale speciilor de câmp se vor desfăşura în general normal în aproape toată ţara şi mai intens în zonele de câmpie, în special pe suprafeţele cu o bună aprovizionare cu apă a solului. Pe ansamblu, starea de vegetaţie a culturilor de toamnă înfiinţate în perioada optimă se va prezenta în continuare bună şi medie, iar în semănaturile tardive şi pe terenurile afectate de fenomenul de secetă pedologică, uniformitatea şi vigurozitatea plantelor se va menţine medie şi slabă.

    Orzul şi grâul de toamnă însămânţate în epoca optimă se vor afla predominant la alungirea paiului (30-100%), precum şi „burduf” şi înspicare (10-60%), local în jumătatea de sud a ţării, îndeosebi la orzul de toamnă. În culturile întârziate fenologic se va definitiva înfrăţirea (100%), continuâdu-se faza de alungire a paiului (10-100%).

    La cultura de rapiţă se va înregistra înflorirea (20-100%) şi formarea silicvelor (10-40%). Floarea-soarelui îşi va continua germinarea (80-100%) şi răsărirea (10-100%), precum şi apariţia primei perechi de frunze (10-100%) în sudul şi vestul ţării. Sub aspect fenologic, porumbul va parcurge fazele de germinare (50-100%), răsărire (10-100%) şi izolat apariţia primelor frunze (10-35%). Sfecla de zahăr se va afla la răsărire (10-100%) şi dezvoltarea aparatului foliar, în cea mai mare parte a zonelor agricole. În principalele bazine de cultură, la cartof se vor semnala fazele de încolţire şi răsărire (10-100%).

    În plantaţiile pomicole, la sâmburoase se vor continua creşterea fructelor/frunzelor/lăstarilor, iar la seminţoase va fi posibilă definitivarea înfloririi, totodată semnalându-se legarea şi formarea rodului. Viţa de vie din majoritatea podgoriilor va parcurge creşterea frunzelor şi a lăstarilor, precum şi formarea inflorescenţelor, izolat la soiurile timpurii de masă din sudul ţării. În zilele fară precipitaţii, lucrările agricole în câmp se vor desfăşura în condiţii relativ bune.

     


    Te-ar mai putea interesa

    Vremea de schimbă radical. Șefa ANM anunță ploi și temperaturi cu minus Când se plantează roșiile în grădină – calendar Prima fermă de lalele din România și-a deschis porțile pentru vizitatori

    Ultimele știri

    Adrian Pintea, MADR, anunț despre plata subvențiilor APIA Fermierul Gheorghe Holom: Semănăm porumbul a doua oară. Prima dată ni l-au distrus mistreții Făinarea la măr. Semnele atacului, combatere