SE STRÂNG SEMNĂTURI!

A început strângerea de semnături pentru protejarea pământului românesc! În premieră în România, Federația Națională Pro Agro a demarat prima acțiune a reprezentanților din sectorul agricol care cer revizuirea Constituției în sensul declarării pământului ca patrimoniu național și limitând astfel înstrăinarea acestuia. Strângerea de semnături a fost pornită de ieri, din prima zi a târgului Indagra de la Romexpo București, acolo unde reprezentanții federației îi așteaptă pe toți cei care vor să susțină acțiunea.

Reprezentanții Federației Naționale Pro Agro au început strângerea de semnături și au făcut anunțul oficial al demarării campaniei în cadrul întâlnirii pe care fermierii au avut-o cu președintele Klaus Iohannis. Chiar șeful statului s-a arătat nemulțumit că 30% din suprafața arabilă nu mai aparține cetăților români.

”Prin strângerea acestor semnături ne propunem să stopăm expansiunea fenomenului de acaparare și concentrare a terenurilor din România, a pădurilor şi a apelor, sens în care cetăţenii străini, apatrizii și persoanele juridice străine, ori care nu au capital majoritar românesc, nu vor mai putea dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor, pădurilor şi apelor, aceste persoane putând doar, în condițiile legii organice, să concesioneze sau să arendeze aceste resurse naturale vitale pentru siguranţa naţionlă: terenurile, pădurile şi apele. (…) S-a vândut deja străinilor mult prea mult din pământul şi pădurile ţării. Acest lucru trebuie oprit imediat, în totalitate. Nu ne mai putem permite să vindem străinilor aceste resurse esenţiale pentru ţară, în niciun fel de condiţii. Partenerii noştri din alte state europene pot investi în ţara noastră, pot face afaceri în general, în domeniul resurselor, însă doar în calitate de chiriași, concesionari ori arendași și nu de proprietari”, se arată în prezentarea acțiunii demarate de Federația Națională Pro Agro și Mișcarea Focul Dacic.

dsc_0043
Președintele Federației Naționale Pro Agro Emil Dumitru, la standul organizației din cadrul Târgului Indagra

dsc_0903

Pentru ca procesul să fie declanșat și să fie organizat un referendum, este nevoie de 500.000 de semnături. ”Reprezentanții federației noastre vor depune toate eforturile ca un număr important de semnături să fie strâns, ca un start bun, în cadrul Târgului Indagra. Toți cei care doresc să semneze pentru pământul românesc sunt așteptați la Romexpo până duminică. Vor găsi ușor standul Federației Pro Agro, amplasat în una dintre cele mai active zone a expoziției – zona dedicată zootehniei”, a declarat pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro Emil Dumitru, președintele Federației Naționale Pro Agro.

Vă reamintim că pe 14 septembrie, la Timișoara, s-a constituit și s-a întrunit Comitetul de Inițiativă prin care se demarează adunarea de semnături pentru introducerea în Constituție a ceea ce înseamnă teren ca pământ – patrimoniu național, și de reglementare a pieței funciare în funcție de acest caracter al terenului.

Agrointeligența a fost prezentă astăzi la oficializarea actului prin care, la notar, s-a constituit Comitetul de Inițiativă. La eveniment au luat parte Dimitrie Muscă de la Curtici, din județul Arad, alături de președintele Pro Agro, Emil Dumitru. Acțiunea, prima de acest fel din istoria recentă a României a fost inițiată de mișcarea Focul Dacic condusă de Ioan Toroican, fondator și președinte. Acesta din urmă a rostit cuvântul de deschidere al evenimentului care își dorește să declanșeze procedura de modificare a Constituției, pentru a limita accesul străinilor la achiziția de terenuri agricole pe teritoriul României.

Proiect de lege pentru modificarea art. 44 alin. (2) teza a II-a din Constituția României

Forma actuală a art. 44 teza a II-a din Constituția României

„Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală”.

Forma propusă a art. 44 teza a II-a din Constituția României…

„Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini, apatrizii și persoanele juridice străine ori care nu au capital exclusiv românesc nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor, pădurilor şi a apelor, nu le pot arenda, concensiona, închiria.

Prin excepţie, cetăţenii străini, apatrizii și persoanele juridice străine ori care nu au capital exclusiv românesc, conform legii organice, pot concesiona, închiria, numai terenuri care au destinaţia construcţii civile, comerciale, industriale”.

dsc_0089
Florentin Bercu, directorul general Al Federației Naționale Pro Agro, printre primii semnatari pentru păstrarea pământului românesc

De ce este important ca pământul să devină patrimoniu național?

”Odată transformat pământul în bun de patrimoniu național, vorbim de un bun care nu mai poate fi vândut așa cum vrei. În Franța există această liberalizare a pieței funciare și cu toate astea acolo se cumpără teren foarte greu. Prin această schimbare de Constituție se urmărește și întărirea unor comunități rurale, pentru ceea ce înseamnă formare zonei economice în agricultură, a patrimoniului. Ca să nu mai vorbim și de ceea ce înseamnă dezvoltarea arendei. Arenda este cea care îți dă o valorificare economică mai bună a pământului, dar în același timp îți păstrează și lumea în zona ruralului”, a explicat pentru Agrointeligența-www.agrointel.ro prof. dr. Valeriu Tabără.

Cum se poate revizui Constituția?

Revizuirea Constituţiei poate fi iniţiată de Preşedintele României la propunerea Guvernului, de cel puţin o pătrime din numărul deputaţilor sau al senatorilor, precum şi de cel puţin 500.000 de cetăţeni cu drept de vot. În cazul cetăţenilor care iniţiază revizuirea Constituţiei, aceștia trebuie să provină din cel puţin jumătate din judeţele ţării, iar în fiecare din aceste judeţe sau în municipiul Bucureşti trebuie să fie înregistrate cel puţin 20.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative.

Conform Constituției României, proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. Dacă prin procedura de mediere nu se ajunge la un acord, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, hotărăsc cu votul a cel puţin trei pătrimi din numărul deputaţilor şi senatorilor. Revizuirea este definitivă după aprobarea ei prin referendum, organizat în cel mult 30 de zile de la data adoptării proiectului sau a propunerii de revizuire.

Nu pot forma obiectul revizuirii, dispoziţiile Constituţiei privind caracterul naţional, independent, unitar şi indivizibil al statului român, forma republicană de guvernământ, integritatea teritoriului, independenţa justiţiei, pluralismul politic şi limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii. De asemenea, nici o revizuire nu poate fi făcută dacă are ca rezultat suprimarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor sau a garanţiilor acestora.

Constituţia nu poate fi revizuită pe durata stării de asediu sau a stării de urgenţă şi nici în timp de război.

39 Comentarii la SE STRÂNG SEMNĂTURI!

  1. Daca doriti, intradevar, modificarea Constitutiei, ridicati-va din fotoliu si mergeti si semnati undeva unde se strang semnaturi, caci nu e suficienta o petitie on-line. Pentru modificarea initiata de Coalitia pentru familie s-au strans 3 mil de semnaturi, pe hartie cu nume, prenume, CI, verificate de Curtea Constitutionala si tot nu s-a intamplat nimic. Se fac ca ploua, poate, poate uitam,sau se intampla ceva astfel incat stapinii sa nu isi certe cozile de topor ca nu au stiut sa impuna corectitudinea politica, asa cum s-a stabilit cand i-au pus in fruntea trebii.

  2. Felicitari pentru acceasta initiativa trebuia mai demult facuta dar niciodata nu e prea tarziu .Va propun sa luati in consideratie si semnaturile noastre a celor ca mine care traim pe meleaguri staine sa trimitem un ajutor acasa.Eu semnez si sunt deacord.

  3. BLESTEMAT!!!sa fie,cel ce-si vinde tarina strainilor,pina in al noulea neam.Sclav! sa-l faca DUMNEZEU pe pamintul vindut,pina la moarte.Buni si Strabunii nostri de la care am mostenit tarina ,au luptat si trudit pentru acest TEZAUR:PAMINTUL.
    Inaintasi nostri de mii de ani,oameni simpli,fara carte ,dar cu frica DOMNULUI,au luptat si pastrat cu SFINTENIE acest pamint.BLESTEMATI SA FIE!!!

  4. mada, unu de la focu daci care ii arde in cap, omu trebuie internatl ala de la proagra are agentie imobiliara si nu mai are activitate, iar resut stitii ca terenul arabil are miros ????? va manevreaza niste impostorii, aceastra initiative este ceam mai proasta si este facuta pt putori asistatii socialii si alti bolsevicii, nu ajuta cu nimic micu fermieri si nici pe ala mijlociu, nu este decat avantajatii fostii activistii de partid acu mari fermierii care au fost invatati sa fure, nu se face o singura initiative in accesarea finantarii de catre micii si mijlocii fermierii, o impozitare corecta , scaderea birocratiiei nimic, tot o dati cu prostia asta sa interzicem vanzarea terenurilor

    • …mai dementilor…invatati mai intai sa vorbiti si scrie romaneste,si-apoi va acceptam…chiar si idioteniile ..dar macar aveti respect,pentru Limba Romana…neispravitilor..ioan si alina..

  5. cum e posibil ca un fermier cu 400 de ha sa ia 90 000 EURO subventie plus motorina cu 1,7 lei pe litru subventionata ramburs de tva calamitati si tot felul de facilitati si ajutoare de la stat si nu are nuciun angajat? plateste arenda 300 kg grau la ha sau ulei 30 litri ulei luat din en gros cu cu 3 lei litru nu plateste impozit la primarie nici la anaf . subventia trebuie data proprietarului terenului iar fermierul sa isi ia productia. circula cu utilaje pe drumuri publice fara itp rovigneta rca sau impozit . ce fac autoritatile statului dorm ? niste impostori isi instaleaza copiii la tara ca tineri fermieri ca e subventia mai mare dar el nu sta la tara . lucreaza cu oameni la negru statul oare nu vede nu poti lucra 1 ha singur dar 100 ha? sau imbogatit fermierii pe spatele bietilor oameni batrani si fara carte acum sunt la tara unii pensionari de cap dar cu timpul vor muri si nu vor mai fi pensionari daca acum lucreaza la negru in agricultura. uitati ce sau imbogatit asa zisii fermieri cu ce bani au luat ultilaje de miliarde cu ce bani au vile masini scumpe suvuri isi fac concediile prin afara . fermierii sunt cei mai mari evazionisti nu declara toata productia nu angajeaza oameni isi desfasoara activitatea departe de ochii lumii si de aia nimeni nu vede realitatile agriculturii . nu vedeti ca toate pozele sunt cu euro cu valize de bani . O SA VINA SI ANUL 2020 SA VEDEM CINE MAI ………..

  6. ei spun ca sunt 3 MILIOANE de fermieri daca fiecare fermier ar avea minim 2 angajati ar rezulta 6 MILIOANE de angajati. eu am vut sa pun problema locurilor de munca in zona rurala dar fermierii sunt injectati toti cu acelasi vaccin . problema este codul muncii si salariul minim pe economie. stabilit un salariu minim decent si un cod al muncii eficient pentru ambele parti si dupa aia controale peste controale in teren nu esti in regula amenda si sanctiuni pana la inchidera activitatii si o sa vedeti atunci cate locuri de munca apar in agricultura MILIOANE. rusine

    • Stimata doamna nu aveti cunostinta de nimic din agricultura. Va rog sa incetati cu aprecierile negative la adresa celor ca produc hrana populatiei. Daca tot îi huliți pe fermieri pentru că aceştia câştigă foarte multi bani de ce nu vă apucați dumneavoastră de agricultură? Aşa poate nu mai aveți timp de scris tot felul de mesaje jignitoare care uneori sunt aberații.
      Pentru a vă dezamăgi vă comunic că şi după 2020 fermierii vor beneficia de subvenții.

    • …nu trebuia sa-i spuneti treaba asta….de-acum sa ne asteptam la o concurenta feroce din partea alinei…..

  7. Aceasta initiativa este cel putin la fel de importanta ca cea pentru familia traditionala. Toate aprecierile pozitive la adresa agrointel.ro pentru ca a facut cunoscuta publicului aceasta initiativa. Poate nu am urmarit eu, dar aceasta initiativa nu a fost prezentata de alte mijloace de informare media. Toti romanii care se simt legati de acest pamant ar trebui sa semneze pentru modificarea constitutiei in forma propusa. Cred ca reprezinta o obligatie morala si civica din partea tuturor fermierilor si a celor care lucreaza pamantul in arenda sa se implice in mod voluntar pentru a strange semnaturi de toti cei care detin in proprieatte si cel mai mic petec de pamant.Oricum, pentru succesul campaniei ar trebui facute publice modalitatile prin care cetatenii din fiecare localitate pot semna pentru aceasta initiativa.

  8. Sunt de acord cu petitia,s-a înstrăinat prea mult din pământul tarii!Guvernul si parlamentul ce va veni va trebui sa ajute mai mult fermieri nostri prin credite cu dobândă mica pentru a se putea dezvolta.

  9. Da! Ne exprimam deplinul acord pentru revizuirea Constitutiei.Totodata solicitam ca Statul sa gaseasca cai si modalitati de recuperarea terenurile,padurile si apele care au fost instrrainate prin vanzari strainilor. Semnam pentru instituirea referendumului national.

  10. In sfârșit o excelenta inițiativa ,care trebuie sa conducă la o legislație identică /asemănătoare cu cele practicate de țările europene

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*


ARIOSO