PREȚUL GRÂULUI: CREȘTE ÎN UE, SCADE ÎN ROMÂNIA. ”Traderii de la noi S-AU ÎNȚELES SĂ ȚINĂ PREȚUL JOS!”

Foto: agrarfoto.com

Diferență mare de prețuri între grâul vândut de fermierii europeni și cei din România. În timp ce sumele oferite pentru o tonă de grâu cresc în toată Europa, în țara noastră fermierii primesc sume din ce în ce mai mici. Diferența este uriașă, spune Laurențiu Baciu, liderul LAPAR, cel care aduce acuzații grave traderilor despre care spune că ”s-au organizat la unison și dau același preț”.  

La scăderea prețului noi suntem primii. În prezent pe piața din România scade prețul în momentul în care în Europa a ajuns la 200 de euro/tonă, la noi se învârte încă în jurul a 130 de euro/tonă. E o diferență uriașă. Încă o dată afirm cu toată responsabilitatea, oficialitățile statului sunt cele care nu creează condiții. Ministrul este foarte adevărat că nu poate influența prețul, dar pot autoritățile statului, cum ar fi Guvernul României, pot lua la nivel guvernamental unele hotărâri, unele decizii prin care să descurajeze astfel de practici. Uitați-vă numai de o parte, Consiliul Concurenței, care este controlat de către Guvern. Consiliul Concurenței, care încă nu și-a dat seama sau nu vrea să își dea seama că toți traderii s-au organizat la unison, dau același preț, aceleași condiții, și dacă întrebați pe cineva de la Consiliul Concurenței de ce  nu a făcut nimic în sensul ăsta, o să vi se răspundă: dar ce, am primit vreo reclamație? Adică nu că dă impresia, ci pur și simplu ne spune că ei nu lucrează decât la comandă. Ei trebuie aibă reclamații, altfel nu fac. Ei nu se autosesisează, nu pot să vadă, nu pot să verifice”, a declarat Laurențiu Baciu în exclusivitate pentru Agrointeligența -www.agrointel.ro.

Ministrul agriculturii – sesizat de abuzurile traderilor

Liderul LAPAR spune că l-a sesizat pe ministrul agriculturii de două ori de abuzurile pe care le fac cumpărătorii de cereale cu producătorii.

”Sunt pur și simplu situații în care îi jecmănesc așa, fără jenă. Le bagă mâna în buzunar pur și simplu, fără rușine. Traderul este cel care nu a pierdut niciodată, nu a avut cum să piardă, dar el nu aruncă banii, nu face investiția cum îi aruncă producătorul. El pur și simplu dacă e marfa, are o strategie și pune cât e adaosul, își ia banul sigur și la revedere. Nu cumpără dacă nu are cumpărător”, a declarat Laurențiu Baciu.

Mai mult, liderul LAPAR spune că abuzurile nu se opresc aici iar în fața legislației emise de MADR traderii rămân imuni.

”Pur și simplu au devenit agresivi acum, îi bagă mâna în buzunar, îl fură așa nu are nicio reținere. Găsești pe piață că nu respectă, s-a scos manualul acela de bune practici. Fiecare face ce vrea, își impune condițiile pe care le vrea el. Eu nu înțeleg acest lucru cum dă statul acte normative ca să nu le respecte? Fermierii sunt obligați să joace după regulile lor pentru că nu au spațiu de depozitare, au nevoie de lichidități, ca să scape pe moment acceptă orice condiții. Aici poate interveni statul. Poate penaliza până când va închide acele companii care au niște înțelegeri în țara asta. Nu e greu, dar dacă nu facem nimic. Trebuie să facă ceva, dar nu face nimeni nimic”, a atras atenția Laurențiu Baciu.

Emil Dumitru (Pro Agro): ”Fermierul are doar obligații, nu și drepturi”

Despre diferențele de prețuri, Agrointeligența -www.agrointel.ro l-a chestionat și pe liderul Pro Agro, Emil Dumitru, care spune că Bazinul Mării Negre întotdeauna a oferit un preț sub media europeană.

”Există o lipsă de predictibilitate a fermierului, nu există un contract cadru, fermierul are doar obligații, nu și drepturi, Organizația Interprofesională de Cereale nu îi reprezintă cu cinste pe fermieri care produc materia primă și care au toate riscurile producției. Sunt elemente care țin mai degrabă de o organizare și de o punere în practică a unor prevederi din Regulamentele europene. Trebuie să ne dea de gândit și cei care se erijează în reprezentații fermierilor și care nu fac nimic, aici mă refer foarte clar la OIPA cereale, unde avem și noi două organizații profesionale membre, ar trebui să ia măsuri și să facă lucrurile care sunt prevăzute de regulament, dacă vrem cu adevărat pentru cel care are toate riscurile producției să primească un preț echitabil”, a explicat Emil Dumitru în exclusivitate pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro. 

Precizăm că la data publicării acestui articol, la Bursa de la Paris – Euronext, prețul grâului MATIF este de minim 171 de euro pe tona livrată în septembrie. La grânele contractate acum și livrate în decembrie, prețurile au urcat deja peste 180 de euro pe tonă.

4 Comentarii la PREȚUL GRÂULUI: CREȘTE ÎN UE, SCADE ÎN ROMÂNIA. ”Traderii de la noi S-AU ÎNȚELES SĂ ȚINĂ PREȚUL JOS!”

  1. Noi suntem europeni numai la ce le convine granzilor europeni! Ei sunt obisnuiti sa ia decizii extrem de grave pentru agricultura romaneasca, iar oficialitatile romane ori nu pricep, ori se fac ca nu vad! Interzicerea cultivarii soiei modificate genetic ne-a produs pagube de miliarde, se preconizeaza interzicerea glifosatului, a insecticidelor pentru seminte, fara a pune ceva in loc, sau fara compensatii. Acum piata e a Marii Negre, noi nu suntem membri UE! Nu credeti ca ar trebui sa luam atitudine mai ferma?

  2. Acum in Germania in curte la fermier pretul este de la 150 la 164 euro tona in functie de land (pret pt 12% proteina).Adica intre 690 si 750 lei pe tona.

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată


*


ARIOSO