Fasolea boabe va primi subvenție – ajutor de stat începând din 2018
Roxana Dobre -O nouă cultură agricolă va primi sprijin de la stat începând cu anul 2018. Este vestea care o să îi bucure pe fermierii români care alocă suprafețe importante unei culturi cu tradiție din țara noastră, dar care în ultima perioadă a intrat într-un con de umbră. Agrointeligența – www.agrointel.ro a aflat pentru agricultorii români că după roșie, cultura agricolă care va primi o subvenție specială de la bugetul de stat va fi fasolea boabe.
Sprijinirea fermierilor care cultivă legume ce se luptă cu importurile continuă, așa cum se prevede în programul de guvernare al Partidului Social-Democrat. Anul acesta au intrat la plată tomatele cultivate în sere și solarii, iar ajutorul de stat de 3.000 de euro a ajuns la numeroși fermieri și a reușit să atragă atenția pieței asupra roșiilor românești. Acum un grup parlamentari ai PSD, în colaborare cu echipa de la Ministerul Agriculturii, duc proiectul mai departe și includ fasolea pentru ajutor de stat suplimentar.
”Noi acum ne-am dus pentru sesiunea parlamentară, care se deschide la 1 septembrie, am venit tocmai cu acea lege-cadru de susținere a produselor deficitare, acolo sunt prevăzute pe lângă tomate și carnea de suine și în general reproducția la suine pentru că de fapt despre asta discutăm, sunt prevăzute celelalte sectoare care sunt în deficit pentru că am spus de fiecare dată, ne uităm la importuri și vedem exact pe ce cheltuim noi cei mai mulți bani. Dacă cheltuim cum este cazul peștelui, automat trebuie să mergem pe un program de susținere a sectorului respectiv, dacă cheltuim mai mult pentru carnea de pasăre, trebuie să mergem pe sectorul respectiv, dacă cheltuim pe fasole sau eu știu, dau exemple, pe ovine sau altceva atunci sigur că noi ne vom orienta pe acele produse. Dar mă repet avem depus acea lege cadru, un program de 8 ani și sigur că de acolo vor porni hotărârile de guvern, vor porni celelalte programe”, a declarat astăzi, 30 august, pentru Agrointeligența – www.agrointel.ro Daniel Botănoiu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii.
Agrointeligența – www.agrointel.ro vă prezintă și un pas important care le asigură fermierilor români acest ajutor prin intermediul unei legi speciale. Proiectul aparține parlamentarilor PSD și prevede ca ”anual, până la data de 30 octombrie, prin hotărâre a Guvernului se stabilesc produsele deficitare care vor beneficia de schema de finanțare începând cu 01 ianuarie anul următor. Schema de sprijin se acordă pentru fiecare produs deficitar până la sfârșitul perioadei programate, respectiv 31 decembrie 2025”. Cu alte cuvinte, prin lege, până în 2025, fermierii vor avea asigurate aceste ajutoare de stat.
Susținerea fiecărui produs deficitar se face pe o perioadă de minim 8 ani, mai prevede proiectul legislativ susținut și de actualul Guvern.
”Valoarea anuală a schemei, tipul și intensitatea finanțării, beneficiarii schemei de sprijin, condițiile de eligibilitate, modul de acordare a finanțării, precum și modalitățile de verificare și control se stabilesc anual, prin Hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. În cazul în care pentru susținerea acestui program este necesară instituirea unei scheme de ajutor de stat, aceasta se notifică la Comisia Europeană conform dispozițiilor art.108 alin.(3) din TFUE”, mai arată inițiatorii proiectului de lege, între care senatoarea PSD Doina Silistru și deputații PSD: Ioan Munteanu, Alexandru Stănescu, Dan Ciocan, Ioan Dîrzu sau Danuț Păle.
Împreună cu fasolea boabe, de anul viitor va primi ajutor de stat și producția de pește. Apoi, în 2019, va intra la sprijin sectorul cărnii de pasăre și, apoi, cel al cărnii de vită.
Iată lista privind produsele deficitare din sectorul agricol și sectorul zootehnic/piscicol, precum și anii în care vor fi susținute:
PRODUSE DEFICITARE | |||
Sectorul vegetal | Sectorul zootehnic/piscicol | ||
2017 | tomate | 2017 | suine |
2018 | fasole boabe | 2018 | pește |
2019 | 2019 | carne pasăre | |
2020 | 2020 | carne bovine |
Precizăm că fasolea boabe pentru industrializare, la fel cum este și cazul tomatelor în spații protejate, beneficiază de sprijin cuplat vegetal plătit ca subvenție directă de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – APIA. În campania aferentă anului 2016, pentru un hectar de fasole boabe, cultivatorii au încasat 1.857,2825 euro/ha. Condiția a fost să facă și să valorifice o producție minimă de 0,85 tone/ha.