TRAGEDIE CU FINAL FERICIT pentru UN CIOBAN DE 85 DE ANI: DONAȚII ÎN TIMP RECORD!
Roxana Dobre -Dovadă de omenie! Ciobanii au pun mână de la mână și au sărit în ajutorul oierului sibian care a rămas fără adăpostul de animale și a pierdut în flăcări 50 de oi, 50 de miei și o tonă de fân. În mediul online pe grupurile de ciobani, prin Direcțiile Agricole dar și la rugămintea ministrului agriculturii, Petre Daea, care a rămas impresionat de tragedia crescătorului, pentru oierul din localitatea Sura Mică, județul Sibiu au reușit să se strângă în timp record deja 60 de animale.
Oierii nu au stat prea mult pe gânduri și au sărit în ajutorul ciobanului de 85 de ani care își ducea traiul cum putea de pe urma celor 100 de ovine, 50 de miei și 50 de mioare, care erau singura lui sursă de venit.
”În urma intervenţiei telefonice și televizate a domnului ministru Petre Daea, privind evenimentul nefericit din gospodăria domnului Călin Naiţă, localitatea Şura Mică, judeţul Sibiu, din data de 23 – 24.03.2018, când i-au ars aproximativ 100 de animale, reprezentanţii formelor asociative din judeţul Sibiu dar şi din alte judeţe, şi-au exprimat dorinţa de a veni în sprijinul diminuării pagubei prin transferul de animale din exploataţiile fermierilor dispuşi să ajute. Până în prezent, fermierii au oferit în jur de 60 de animale”, anunță Direcția Agricolă Sibiu.
De asemena, duminică , 1 aprilie, în cadrul evenimentului organizat de Grupul de Producători din Regiunea Hârtibaciului ,,ECO MIORIŢA’’, Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Sibiu, Primăria Comunei Vurpăr – Expoziţie de ovine crescute ecologic cu vânzare – ediţia a VII-a ce se desfăşoară în localitatea Vurpăr, judeţul Sibiu, orele 800 – 1300, se intenţionează a se efectua în cadru organizat acordarea ajutorului pentru Călin Naiţă, prin predarea şi transportul animalelor de la fermierii care şi-au exprimat dorinţa de ai veni în ajutor.
Reamintim că incendiul care a mistuit totul în ferma ciobanului sibian a vut loc acum două săptămâni. Flăcările au cuprins întregul adăpost de animale, 50 de oi și 50 de miei, dar și o tonă de fân. Numai 10 oi au putut fi salvate din flăcări. Cauza probabilă a incendiului a fost determinată de un scurtcircuit electric, au constatat reprezentanții ISU Sibiu.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a luat atitudine imediat după ce a aflat de tragedie și i-a îndemnat pe ceilalţi fermieri să-l ajute să-şi refacă turma, prin intermediul unei linii de sponsorizare.
„În Şura Mică, la Sibiu, un fermier a avut un necaz: i-a luat foc furajul şi evident nu a putut elibera oile şi au ars 50 de oi cu 50 de miei. Am socotit necesar să meargă consilierul meu care era în zonă. S-a dus la faţa locului, am discutat eu direct cu fermierul respectiv, să-l îmbărbătez, cum o fac de fiecare dată. Am ajuns la concluzia să deschidem o linie de sponsorizare la nivelul Direcţiei Agricole şi ceilalţi crescători de ovine să îi doneze o oaie, două, câte pot, astfel încât să-şi refacă efectivul. Până la această dată avem semnale bune în direcţia aceasta, iar când vor ajunge oile la fermierul aflat în situaţia grea o să vă informăm în aşa fel încât să vedeţi că se realizează ce spunem şi oamenii sunt solidari. Fiţi şi voi solidari cu ei!”, a spus Daea.
Sursă selectivă: www.stiridesibiu.ro