• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Despre FERTILIZAREA CU RATĂ VARIABILĂ: Experiența inginerului agronom CRISTINEL BRÂNZĂ de la Agro Hagiu Brăila!

    agrointeligenta.ro -

    Succesul constă într-o abordare serioasă la nivel de fiecare verigă tehnologică însă, fertilizarea, cu o abordare minuțioasă asigură un potențial deosebit.

    În istoricul firmei noastre, și avem 20 de ani în spate, am încercat în permanență să vedem cum putem îmbunătăți calitățile solului și mai ales abordarea fertilizării a fost un subiect foarte serios abordat de noi. De la început știam din practică anumite manifestări ale plantelor dacă aveau carențe sau modul cum se prezentau și faptul acesta ne-a dat destule semnale, chiar dacă terenul este foarte fertil, că trebuie să facem analiză riguroasă la sol. Tot din acest punct de vedere pot să vă spun că ne-am adresat la mai multe firme care au lucrat foarte bine însă întotdeauna simțeam că mai e ceva de făcut. Chiar dacă am colaborat cu firme diferite nu am reușit să obținem uniformitatea culturilor. Dat fiind faptul că producem loturi de hibridare și avem nevoie ca talia plantelor să fie uniformă pentru că avem nevoie ca îndepărtarea spicului la porumb să se facă cât mai facil, aveam nevoie de o fertilizare si s-o putem realiza în mod corect.

    Hartă pentru aplicarea variabilă a fosforului

    Din atâtea și atâtea abordări, și vreau să fiu foarte succint, cel mai bine s-a prezentat cu firma Vantage ei oferind fertilizarea variabilă. E adevărat că pe toate solele știam cantitățile de fosfor pe care le aveam și celelalte microelemente pe care le stabilisem cu celelalte firme și depistasem că sunt în sol. Însă modul de fertilizare prin variabil ne-a dus la realizarea unor culturi uniforme, pentru că înainte, făcând fertilizare uniform, noi nu puteam să uniformizăm fosforul. Noi aplicam fertilizarea uniformă, dar în zonele în care deja era prea mult fosfor creștea cantitatea acestuia ducând la blocajele pe care le știe toată lumea de zinc și de celelalte microelemente (bor și altele). Faptul acesta ducea la o stagnare a culturilor. Ori prin această aplicare variabilă am reușit pe suprafețele noastre de la firmă să creeăm o fertilizare cât se poate de uniformă și apoi culturile să arate impecabil.

    Prelevarea probelor pentru analiza de sol s-a făcut de către specialiștii Vantage

    Recomand tuturor acest sistem de fertilizare. În primul rând cu Vantage s-a făcut o analiză la sol destul de precisă – au sisteme cu ATV și cu sonde – un lucru care nu se întâmpla înainte știind bine cum le luam, poate chiar empiric sau nu într-un asemenea mod atât de ordonat. În afară de această hartă digitală pe care ei o fac, ne asigură și o aplicare uniformă a fosforului. În special îl punctez pe fosfor pentru că de aici se pornește startul culturilor, resursele de energie de aici pornesc, și nu numai din acest punct de vedere cât și faptul că intervin blocaje de zinc.

    Culturile agricole sunt urmărite prin satelit cu Geoscan

    În afară de analizele de sol și recomandările pentru aplicare variabilă, firma Vantage la noi în firmă a intervenit și a adus și alte aplicații gen urmărirea culturilor prin satelit prin Geoscan. Sunt convins că acest program aduce o acuratețe și mai mare la aprecierea și evoluția culturilor noastre pentru că știm în momentele respective când apar probleme serioase și putem interveni la timp. Este o modalitate foarte facilă de a monitoriza starea culturilor de pe toate terenurile.

    Aș putea spune în general că evoluția a fost foarte mare. Firma noastră a reușit să realizeze culturi deosebite și având în vedere că facem loturi de hibridare pe suprafețe destul de mari, nu credeam că o să pot să uniformizez culturile în măsura în care le-am realizat acum dacă nu era Vantage.

    Pentru toți care își doresc, e adevărat că impune și o preocupare serioasă, dar este destul de ușor, având în vedere avantajele foarte mari care se asigură atât prin fertilizare, cât prin evoluția culturilor și economia îngrășămintelor.

    Aș putea să vă spun un lucru foarte serios, având în vedere că înainte aplicam prin fertilizare uniformă cantități foarte mari de îngrășăminte neștiind însă că sunt zone unde terenul nu este uniform – aplicam cantități destul de mari. Aș putea să vă mărturisesc în concluzie că neaplicând uniform, cantitățile îngrășămintelor s-au diminuat foarte mult. Avantajele prin firma Vantage și a abordării lor constă nu numai în depistarea sau scanarea foarte bună a solelor ci și prin faptul că se face o economie destul de mare la cantitățile de îngrășăminte. Lucru care nu este puțin, având în vedere că și prețurile sunt destul de mari, și mai ales, încă un factor care este foarte important – se asigură uniformitatea culturilor și calitatea producției.

    Aș putea să spun că această conlucrare cu firma Vantage și cu tot personalul cu care am avut noi de-a face este la maximă seriozitate și maximă profesionalism. Cu oricare dintre ei am discutat, lucrurile au funcționat foarte, foarte bine. Aș putea să spun că nu ne-am rezumat doar la analize de sol sau diferite aplicații pe fertilizare, toată conlucrarea noastră este și mai amplă pentru ca folosim și utilaje pe GPS (pe ghidare). Ne-au ajutat în permanență pentru că mai sunt probleme care pot apărea și nu suntem în domeniul ca să ne putem descurca atât de repede iar ei au fost foarte săritori și ne-au ajutat. Și pe o altă tematică vrem să abordam discuția cu Vantage – cu monitorizarea flotei noastre prin aplicația Farmtrack. Avem destule tractoare și o suprafață destul de mare și din câte am studiat și am discutat cu dumnealor, se poate face o monitorizare foarte bună pentru a ști că avem o organizare model.


    Te-ar mai putea interesa

    Plăți finale la APIA. Calculator tranșa a doua din subvenția pe hectar și animale, din 2 decembrie Zeci de fermieri români au fost înșelați cu tractoare aduse din afară Fermierii care pierd subvenția APIA de 42,47euro pe hectar

    Ultimele știri

    S-au emis derogările pentru tratamentele cu neonicotinoide la porumb și floarea-soarelui 2025 Plăți de 1,2 miliarde de euro în conturile fermierilor Casa Verde Fotovoltaice 2024. AFM a publicat lista oficială!