TĂIERILE anuale LA AFIN: SECRETUL pentru OBȚINEREA unor RECOLTE RECORD LA HECTAR!
agrointeligenta.ro -
Cultura de afin, probitabilă pentru cultivatorii care au ales să investească în fructele de pădure! Prețul pe kilogram în piețele din toață țara depășeste în acest an 30 de lei iar zemoasele fructe parfumate sunt extrem de căutate atât pentru consumul în stare proaspătă cât și pentru dulcețuri, gemuri sau celebra afinată. Cei interesați de această cultură trebuie să știe că plantarea afinului se face toamna, în lunile octombrie, noiembrie, iar în zonele mai secetoase, primăvara devreme, sau în martie, aprilie, în zonele mai umede.
Investiția într-o astfel de plantație este una de lungă durată: o exploatație de afin oferă producții timp de până la 50 de ani, uneori chiar mai mult. Factorul limitativ al plantațiilor de afin, este în primul rând aciditatea solului. Afinul merge numai pe solurile ușoare, bine drenate, acide și foarte acide. Se vor evita solurile foarte compacte, argiloase.
Afinul cu tufa înaltă este originar din America de Nord iar soiurile cultivate provin în cea mai mare parte din specia americană. Fructele şi frunzele acestui arbust au conţinut asemănător ca cele ale afinului de munte, având pe lângă rolul nutritiv şi proprietăţi medicinale. Astfel fructele sunt bogate în substanţe nutritive (zaharuri, acizi,substanţă uscată), vitamine, dintre care de remarcat vitamina C, vitaminele A, B1, B2, E, săruri minerale, antociani cu acţiune antioxidantă. Fructele sunt de 2-4 ori mai mari comparativ cu afinele de munte, cu calităţi comerciale superioare şi sunt foarte căutate pe pieţele europene ca fruct proaspăt în principal.
Suma maximă pentru un hectar de cultură ”ca la carte” ajunge la 30.000 de euro în funcție de soiurile alese, tehnologia pe care se merge dar și densitatea de plantare a butașilor. Producțiile pot atinge și 7-8 tone/ha la o densitate de 3.300 plante/ha cu plantare pe șanț direct, nu la groapă.
Se adaugă în caz de nevoie cu aport de turbă la fiecare plantă și agrotextil, o pânză ca să nu iasă buruienile.
Atenție la cerințele privind factorii de mediu
Cerințele de temperatură: Afinul cu tufa înaltă este o specie de climă temperată, având cerinţe moderate pentru temperatură. Preferă clima răcoroasă şi umedă. Temperaturile orare optime ale speciei se situează între 18 și 30°C, iar cele absolute minime sunt de 7°C și maxime de 42°C. Atenție! În afara intervalului temperaturilor absolute creșterea încetează).
Temperatura reprezintă un factor major de producție, cerințele față de căldură fiind mari, pentru obținerea unor recolte ridicate. Afinul este afectat de temperaturile extrem de ridicate din vară, mai ales dacă acestea sunt asociate şi cu o uscăciune atmosferică accentuată. Temperatura afectează atât plantele cât şi fructele. În zonele nordice cu zile lungi şi nopţi răcoroase în perioada maturării fructele sunt mai aromate şi mai gustoase.
Plantele sunt rezistente la ger în perioada de repaus vegetativ, dacă ţesuturile tulpinilor şi ramurilor sunt bine maturate. Rezistența la ger în perioada de repaus este relativ mare, limita critică fiind de -36°C. Totuși, în zonele prea răcoroase şi cu veri foarte umede ramurile nu îşi maturează suficient lemnul, astfel că peste iarnă pot degera şi la temperaturi de până la – 10°C. Necesarul de ore de frig (între 0 și 7°C) din sezonul de repaus, este de asemenea mare între 900 și 1000 (700 – 1200 în funcție de soi).
Cerințele de lumină: Faţă de lumină afinul deşi are pretenţii moderate suportă şi semiumbra, însă cele mai bune producţii le realizează în condiţii de lumină deplină, având cerinţe maxime în perioada înfloririi şi legării fructelor. La semiumbră tulpinile cresc mai scurte şi subţiri, rodesc mai slab, iar fructele rămân mai mici şi mai slab colorate.
Cerințele de apă: Afinul are cerinţe ridicate pentru apă, consum în perioada creşterii şi maturării fructelor. Necesită o umiditate constantă în sol, nesuportând uscăciunea şi excesul îndelungat de apă în sol. Din aceste
considerente cultura afinului nu poate fi concepută fără asigurarea unei surse de irigare, cu excepţia zonelor în care cantitatea de precipitaţii anuale depăşeşte 800-900 mm şi dacă acestea au o distribuţie uniformă de-a lungul anului şi cu deosebire, în perioada de vegetaţie.
Cerințe de sol: Solul este unul din factorii de mediu cei mai importanţi pentru reuşita culturii afinului, atât prin proprietăţile fizice (textură), cât şi prin cele chimice (reacţia solului şi conţinutul în materie organică). Limitele optime ale reacţiei solului pentru afin, exprimate în valori ale pH-ului sunt cuprinse între 4,3 şi 5,5. Afinul poate să crească şi să se dezvolte bine pe o gamă variată de soluri, cu condiţia ca acestea să fie soluri acide, bine drenate, bogate în materie organică şi bine expuse la lumină. Nu suportă ca apa să stagneze în sol mai multe zile.
Cerințe de plantare: Terenurile pe care se amplasează o plantaţie de afin trebuie să aibă însuşirile -chimice cât mai apropiate de cerinţele acestei specii de cultură, astfel ca să nu necesite prea multe lucrări de ameliorare, îndesosebi corectarea şi menţinerea acidităţii solului, să aibă pante uniforme şi reduse, până la 15-20% şi să existe posibilităţi de mecanizare. Pe solurile cu o aciditate mai scăzută se recomandă acidifierea prin folosirea de sulf pulbere aplicat pe sol cu 6 luni înainte de plantare.
Lucrarea se execută numai cazul când solul are o valoare pH mai mare de 6, sulful aplicându-se odată cu distribuirea rumeguşului (talaşului), toamna, astfel: la suprafeţe de teren de 1 ha, cantităţile de sulf pulbere necesare pentru a obţine în final un pH al solului de 4,5 diferă în funcţie de textura şi pH –ul solului:
La afin pentru obţinerea de producţii ridicate şi fructe mari trebuiesc aplicate tăieri în mod regulat
După plantare este indicat ca tulpinile plantei să fie scurtate la 3-4 muguri pentru a forţa apariţia de noi tulpini viguroase de la baza tufei. În anul al 2-lea aceste tulpini se scurtează cu circa o treime sau chiar jumătate din lungimea lor, în vederea ramificării. De asemenea se îndepărtează ramurile rupte cele slabe, subţiri. Tulpinile cu creştere lateral-oblice se lasă pe tufă. În următorii 2-3 ani se aplică scurtarea numai a jumătate din tulpinile noi viguroase pentru o dispunere etajată a producţiei.
Tufele mature trebuie să conţină un procent de 50-70% tulpini multianuale de grosimi diferite, 15-20% tulpini tinere cu diametrul mai mic de 2,5 cm şi 15-20% tulpini mature cu grosimea de 2,5 cm.
Începând cu anii 4-5 de viaţă ai plantaţiei se îndepărtează 1-2 tulpini sau mai multe (în funcţie de vigoarea tufei şi numărul de tulpini slabe) din cele mai bătrâne, slab dezvoltate şi cu puţini muguri de rod. În fiecare an se urmăreşte eliminarea tulpinilor slab productive, degarnisite şi îmbătrânite. La tufele prea dense se scot tulpini bătrîne din interiorul tufei, astfel ca acesta să fie degajat.
La soiurile cu tufe largi şi rare (ex. soiul Bluecrop) se urmăreşte ca prin tăierea de tulpini tufele să fie menţinute cât mai compacte şi erecte. La soiurile care emit un număr mare de lăstari anuali de la baza tufei aceştia se răresc lăsând un număr cel puţin egal cu cel al tulpinilor bătrâne care se scot din tufă. În afară de intervenţia asupra tulpinilor bătrâne şi tinere, pe fiecare tulpină rămasă se fac tăieri de detaliu prin îndepărtarea rămurelelor subţiri şi încâlcite care produc fructele cele mai mici, eliminarea vârfurilor uscate şi a celor cu formaţiuni de rod slabe, a tulpinilor rupte. În partea superioară a tufei, dacă este necesar, se face rărirea şi scurtarea ramurilor de semichelet, în lemn de 2-4 ani, tăierea făcându-se deasupra unui lăstar anual viguros.
Declanşarea culesului se face în momentul când bacele au culoare violacee şi au atins parametrii organoleptici pentru a putea fi păstrate şi conservate o durată mai lungă de timp. Pentru a strânge recolta sunt necesare 2-3 recoltări,în cazul soiurilor cu maturare concentrată, până la 6-8 treceri la cele cu maturare lentă, pe o durată de 4-7 săptămâni.
După recoltare, fructele se pot păstra în spaţii răcoroase (pivniţe, beciuri) timp de 4-5 zile, iar în spaţii frigorifice la temperatura de 1-2°C păstrarea durează 3-4 săptămâni fără ca fructele să se deprecieze. În spațiile frigorifice se pot păstra până la 2 săptămâni, condițiile optime de păstrare fiind: temperatura cuprinsă între -0,5 i 0°C și umiditatea relativă a aerului peste 90%. Fructele afinului se valorifică atât ca fruct de desert pentru consum în stare proaspătă, cât şi prelucrate sub diferite forme: compot, gem, peltea, siropuri, afinată, etc.
Producţia de fructe este determinată de lucrările de îngrijire aplicate, numărul de plante la unitatea de suprafaţă, de zona de cultură. Nivelul acesteia poate varia de la 4-6 t/ha până la 8-10 t/ha.
