• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • ANSVSA: Am plătit DESPĂGUBIRILE către PRIMII FERMIERI afectați de PESTA PORCINĂ AFRICANĂ!

    Roxana Dobre -

    Despăgubiri pentru crescătorii de porci afectați deja de epidemia de Pestă Porcină Africană (PPA). Autoritățile au dat asigurări că procesatorii afectaţi, dar și micii gospodari sunt sprijiniţi. Asta dacă mai vor şi mai pot să îşi ţină afacerile în picioare. Foarte mulți fermieri ne-au întrebat care sunt sumele ce revin ca despăgubire de la stat, iar astăzi, ANSVSA a comunicat că a plătit sumele aferente către acei fermieri ale căror porci au fost deja sacrificați.

    Fondurile necesare pentru despăgubirea fermierilor afectați de PPA sunt asigurate de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, cu încadrarea în bugetul aprobat cu această destinație și rambursate ulterior de Comisia Europeană, în conformitate cu deciziile Grant.

    Despăgubirile se acordă atât pentru animalele ucise în cazul măsurilor care se întreprind pentru lichidarea rapidă a focarelor de boală, cât şi pentru pagube colaterale. În cazul pestei porcine africane, este interzisă valorificarea produselor şi subproduselor de la animalele tăiate, ucise sau altfel afectate”, se arată în comunicatul ANSVSA remis Agrointeligența – www.agrointel.ro.

    Conform ANSVSA, despăgubirile se acordă în baza evaluărilor realizate de către o Comisie de evaluare care analizează şi aprobă valoarea de înlocuire a animalului/animalelor în funcţie de: valoarea genetică, valoarea zootehnică, sex, vârstă, greutate, starea fiziologică, categoria de producţie, preţul pieţei, la data când a avut loc acţiunea de lichidare a focarului de boală și valoarea unitară medie calculată pe baza sumei totale a despăgubirii animalelor sau a produselor în cauză.

    Plata despăgubirilor pentru animalele tăiate, ucise sau altfel afectate se face la valoarea de piaţă în termen de 90 de zile de la tăierea, uciderea sau afectarea în alt mod a animalelor conform art. 2 lit. a) din Regulamentul nr. 349/2005/CE al Comisiei. Prin focar de PPA se înțelege evoluția bolii într-o exploatație care numără unul sau mai mulți porci, la care s-a confirmat infecția cu virusul pestei porcine africane”, arată comunicarea oficială.

    Porcii, evaluați la un preț între 8 și 12 lei pe kilogram

    Conform aceleiași surse, până la această dată au fost finalizate 51 de dosare de evaluare (aferente despăgubirilor pentru gospodăriile populației), dintre care 35 au fost plătite, iar 16 urmează să fie plătite astăzi, 30 iulie. Suma alocată acestor despăgubiri este de 130.000 de lei (prețul acordat pe kg este cuprins între 8 și 12 lei, stabilit pe baza criteriilor mai sus menționate)

    40 de dosare de evaluare sunt în curs de finalizare, urmând a fi transmise către ANSVSA în scurt timp, restul de 349 sunt în diferite stadii de analiză în cadrul Comisiilor de evaluare organizate la nivel județean”, spun oficialii ANSVSA.

    Autoritatea sanitar-veterinară reia apelul către cetățeni să anunțe imediat medicul veterinar sau Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Județeană orice caz de îmbolnăvire a porcilor din gospodărie, pentru că vor fi despăgubiți la valoarea de piață a animalelor!

    Prezintă un risc de răspândire a bolii carnea și produsele din carne provenite de la animalele bolnave, în condițiile în care virusul PPA rezistă până la 3-6 luni în produsele din carne de porc netratate termic și mai mulți ani in carnea de porc congelată.

    ANSVSA solicită sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.

    ”Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic”, subliniază ANSVSA.

    Referitor la procedura de despăgubire, ANSVSA arată că în urma identificării unui focar se face o convocare a unei comisii de evaluare la nivel de Prefectură. Prefectul convoacă această comisie la solicitarea scrisă a direcţiei sanitar –veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti. Comisia de evaluare este formată din:

    a) reprezentantul direcţiei sanitar – veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti;
    b) reprezentantul teritorial al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale cu atribuţii în stabilirea valorii genetice a animalelor – Oficiul pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie;
    c) reprezentantul Unităţii Locale de Decizie din cadrul Centrului Local de Combatere a Bolilor desemnat de Prefect;
    d) reprezentantul Unităţii Locale de Sprijin, respectiv primarul localităţii sau reprezentantul desemnat de către acesta.

    De subliniat că anterior comunicării ANSVSA, Lucian Furdui, prefect al judeţului Tulcea a arătat că sumele ce sunt plătite fermierilor nu sunt fxe. ”Din momentul în care au anunţat porcul bolnav se deplasează la faţa locului organele DSV pentru operaţiunea de asomare a suinelor, dar se deplasează şi reprezentanţi din comisiile de evaluare, după care se întocmesc dosarele, ţinând cont de mai multe criterii, nu sunt sume de bani fixe. Porcii sunt diferiţi. Sumele sunt acordate de statul român, prin ANSVSA. La Carniprod au în jur de 47.000 de capete şi au şi porci de rasă, care ajung şi la câteva mii de euro bucata”, a mai spus prefectul.

    La rândul său,  preşedintele ANSVSA, Geronimo Brănescu, a menționat pentru Agerpres că despăgubirile pentru proprietarii de animale vor ţine cont de valoarea de piaţă.

    „Prin Ordin al Prefectului au fost constituite comisii de evaluare în vederea acordării de despăgubiri proprietarilor afectaţi. Proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie, pentru animalele ucise, furaje, carnea şi produsele din carne. Sumele compensatorii sunt stabilite de către comisiile de evaluare. Despăgubirile se stabilesc în funcţie de valoarea de piaţă. Această evaluare a comisiei se cuantifică într-o valoare de înlocuire, în ideea în care proprietarul poate să îşi cumpere alt porc sau să regăsească valoarea în cazul în care dacă ar fi comercializat animalul. Valoarea de piaţă este practic preţul pe care l-ar fi putut obţine înainte de contaminare”, a spus Brănescu.

    Sunt așteptate subvenții de la Uniunea Europeană

    Potrivit lui Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară fondurile pe care autorităţile le-au cerut săptămâna trecută Comsiei Europene sunt bine venite pentru fermierii afectaţi de virusul pestei porcine africane, însă chiar dacă subvenţiile „vin acum, construirea unei activităţi noi în acest domeniu înseamnă timp”.

    „Subvenţiile sunt bine venite pentru oamenii ăştia, care riscă pierderea afacerii, sau pierderi foarte mari, numai dacă ei vin undeva mai înspre iarnă nu mai faci nimic cu ei, îşi acoperă nişte găuri, dar afacerea este închisă, dacă ar venit acum imediat aceşti bani ar fi foarte bine, dar imaginati-vă că acest fenomen de pestă conduce la arderea tuturor grajdurilor şi a tot ce se întâmplă în acele zone, dacă lucrul este extins şi chiar dacă vin acum, construirea unei activităţi noi în acest domeniu înseamnă timp”.

    Patronul Carniprod renunță la creșterea porcilor: ”O să aduc carne din Austria”

    Fermierul băgat în faliment din cauza bolii care ucide porci, Pesta Porcină Africană (PPA, nu mai are puterea să o ia de la capăt. Dezastrul descris de acesta arată efectele epidemiei: „Nu se salvează nimic, se ucide tot”, spune Nicolae Ciuleac, patronul Carniprod Tulcea care a decis să renunțe definitiv la afacere. Sub ochii lui au fost sacrificați peste 27.000 de porci din efectivul de 45.000 pe care îl deținea în ferma sa.

    Patronul procesatorului de carne Carniprod Tulcea, Nicolae Ciuleac, exploatație unde PPA a lovit nemilos acum 2 săptămâni a sacrificat deja, din cauza pestei porcine 27.000 de porci. Boala i-a adus pagube de 10 milioane de euro iar în ciuda despăgubirilor făcute de stat acesta spune că intenţionează să cumpere pe viitor carne din Austria, pentru procesare și să renunțe la activitatea de creștere.

    Omul spune că în zona Tulcea situaţia a ajuns una critică „şi nu mai facem porc, asta e. Aşa s-a hotărât în consiliul acesta administrativ şi asociaţii vor, pentru că pierderile sunt mari, am investit în zootehnie foarte mulţi bani, dacă nu foloseşti activele acestea, le-ai făcut degeaba. Dacă considerăm tot, şi pagubele colaterale şi faptul că nu merge societatea, şi pierderile societăţii, şi a celor 30 şi ceva de magazine, dacă le adunăm pe toate la un loc se adună la vreo 10 milioane de euro. Fabrica stă, salariile merg, acestea sunt cheltuieli colaterale, salariile, nu pot să dau oamenii afară. Mie mi se rupe inima”, a mai spus Nicolae Ciuleac.

    Reamintim că de la începutul acestui an, au fost confirmate în România 440 de focare de pestă porcină africană (PPA) la porci domestici, dintre care 438 în gospodăriile populaţiei şi două în exploataţii comerciale, arată datele oficiale ale Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

    Prefectul din Tulcea dă neputincios din umeri şi spune că două din cele mai mari companii de procesare a cărnii din Tulcea au fost afectate de pestă.

    „Noi avem patru procesatori mari în judeţ. Avem Carniprod Tulcea, cu 47.000 de capete, avem Pigcom-ul, cu 19.000 de capete şi doi mici, cu 1000, respectiv 2000 de capete. Din nefericire, au fost afectaţi atât Carniprod-ul, cât şi Pigcom-ul. La Carniprod estimăm că în câteva zile terminăm operaţiunea de asomare şi ucidere, iar la Pigcom ieri a venit rezultatul final dat de Bucureşti, pentru că există o procedură. În primă fază se primeşte rezultatul de la DSVSA Tulcea, este suspiciune, chiar dacă el este 99,9 %, trebuie să aşteptăm şi rezultatele de la centru. Din nefericire sunt pozitive, avem pestă şi la Pigcom. Pericolul creşte în momentul în care se semnalează multe focare aproape de fermă”, a declarat Lucian Furdui, prefect al judeţului Tulcea, pentru Mediafax.

    Sursă selectivă: www.mediafax.ro


    Te-ar mai putea interesa

    Plăți finale la APIA. Calculator tranșa a doua din subvenția pe hectar și animale, din 2 decembrie Subvenția APIA de 98,80 euro/ha, la plată din 2 decembrie pentru micii fermieri O fermă de 1.360 de hectare a fost scoasă la vânzare cu 20 de milioane de euro

    Ultimele știri

    Prețul cerealelor în Bărăgan. Valentin Popa, fermier: Am înlocuit porumbul cu rapița! ANSVSA – recomandări pentru tăierea porcului de sărbători Comisarul UE pentru Agricultură: ”Acordul Mercosur are multe clauze de protecție pentru fermieri”