• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Ce producție a obținut fermierul NICU IORDAN cu soiul de grâu AVENUE DE LA LIMAGRAIN

    agrointeligenta.ro -

    Soiul de grâu Avenue de la Limagrain este cel mai bine vândut soi de grâu după cele românești. Este grâul pe care, în urmă cu șase ani, fermierul Nicu Iordan din Turnu Măgurele l-a testat pentru prima dată și pe care, de trei ani, îl cultivă pe toată suprafața pe care o alocă, anual, acestei păioase.

    Acest soi Avenue reprezintă performanța pentru agricultură”, spune fermierul care administrează Ferm Agro SRL din Turnu Măgurele, județul Teleorman. Nicu Iordan, care lucrează, în total 970 de hectare (suprafață împărțită pe două societăți)  a reușit ca în acest an să își stabilească, mai bine zis să își egaleze recordul la producția de grâu obținând o producție de 8.400 de kilograme pe o solă mare, cu o medie pe fermă ce se va situa la 7,2-7,3 tone pe hectar.

    A fost cu adevărat o surpriză plăcută. Am avut o secetă foarte drastică în primăvară, când din martie nu ne-a mai plouat. Grâul arăta bine, dar se vedea că suferea din cauza lipsei precipitațiilor, așa că nu i-am dat speranțe – mă așteptam numai la șase tone la hectar. În final s-a dovedit, spre bucuria mea, că m-am înșelat – am scos 8,4 tone pe acea solă de 120 de hectare unde am intrat prima dată la recoltat și care se vede și în filmare”, ne-a spus Nicu Iordan.

    Tehnologia de cultură a grâului Avenue nu este deloc pretențioasă, spune fermierul din Turnu Măgurele. El mizează pe o prelucrare bună a terenului înainte de semănat și pe o fertilizare corectă încă de la startul culturii. ”La sola unde am avut producția cea mai bună am avut cultură premergătoare floarea-soarelui și după recoltat am băgat TopDown-ul de la Vaderstad. Am venit înainte de semănat cu 100 de kilograme de triplu 16 – NPK 16:16:16, am încorporat cu discul, după care eu, având o semănătoare de generație nouă, tot de la Vaderstad, am mai venit cu 100 de kilograme de Eurocereal de la Timac Agro, în semănătoare. Am făcut lucrare dublă – am semănat și am și fertilizat”, ne-a explicat fermierul care au fost lucrările premergătoare de pregătire și de semănat.

    Cantitatea de sămânță pe care Nicu Iordan a folosit-o la hectarul cu grâu Avenue a fost de circa 250 de kilograme. A luat decizia aceasta pentru că a avut sămânță C3. Astfel, la C1, el merge cu 200 kg/ha, la C2 cu 200-230 kg/ha, iar la C3 cu 230-250 kg/ha.

    Am semănat undeva în jurul datei de 20 septembrie. Totul a mers bine, am avut o răsărire excelentă, ceea ce a contat apoi și la înfrățire. Cum am aplicat acel Eurocereal de la Timac, microelementele din îngrășământ au fost suficiente și n-a mai fost nevoie să venim cu alt tratament înainte de intrarea în iarnă”, explică fermierul Nicu Iordan.

    În primăvară, la soiul Avenue s-a făcut o fertilizare cu 200 kg/ha de uree și, până să înflorească grâul, s-a făcut o erbicidare cu Biathlon 4D de la BASF, împreună cu foliarul Corona N de la Timac Agro.

    Grâul de talie medie n-a fost culcat la pământ la furtuni

    Următoarea provocare a fermierului a fost recoltarea, una atipică în acest an. ”Nu am avut deloc probleme cu furtunile sau cu ploile. Avantajul soiului de grâu Avenue este că are o talie medie. Așa că dacă la un vânt mai putenic, spicele s-au culcat, ele și-au revenit imediat după furtună”, ne-a explicat Nicu Iordan, care a obținut la grâu la un preț de peste 60 de bani pe kilogram, după recoltare.

    Producție de 4,3 tone la hectarul cu rapiță de la Limagrain

    La rapiță, fermierul mizează pe hibrizii Artoga și Astronom, tot din portofoliul Limagrain. ”Producția cea mai bună pe care am obținut-o anul acesta a fost de 4,3 tone la hectar. Am avut o solă de 150 de hectare unde am avut și zone cu probleme, cu băltiri, așa că media a ieșit la 3.650 de kilograme la hectar”, ne-a spus fermierul care a obținut la rapița din 2018 un preț de 1.550 de lei pe tona de semințe.

    Pe partea de tehnologie a rapiței, Nicu Iordan are trei secrete: hibrizii de la Limagrain, fungicidul Pictor de la BASF și îngrășământul hidrosolubil Corona de la Timac Agro pe care l-a aplicat împreună cu tratamentul antifungic. ”Eu consider că cine pune rapiță și nu folosește Pictor n-ar trebui să stea în fermă. Se cunoaște mult la rapiță: unde pui Pictor, sclerotinia nu mai apare. Exact când începe să înflorească rapița, eu aplic Pictor. Și am mai venit anul acesta la rapiță cu Corona de la Timac. Împreună cu Pictor, sunt compatibile”, ne-a explicat fermierul din Turnu Măgurele.

    Pregătește terenul pentru următoarea cultură de rapiță

    Cu campania de recoltat încheiată, Nicu Iordan a trecut deja la pregătirea patului germinativ pentru semănatul rapiței. ”Pentru rapiță deja am terminat de pregătit terenul. Merg cu TopDown-ul la 25-30 de centimetri, după care vin cu NPK 18:46:0 – 100 de kilograme la hectar înainte de  semănat, iar în semănătoare vin cu Eurofertil TOP 49 NPS de la Timac, încă 100 de kilograme la hectar. Ca să fie terenul bine mărunțit, vom intra și cu combinatorul sau discul cu talere independente, vedem ce ne permite vremea, iar avantajul nostru este că semănătoarea pe care o folosim, aceeași ca și la grâu, are două rânduri de discuri în față, pentru mărunțire”, explică fermierul.

    Pentru anul agricol viitor, fermierul și-a făcut planul ca în privința culturilor de toamnă să aloce suprafețe egale pentru grâu și rapiță. Fiecare cultură va primi 300 de hectare, în timp de 100 de hectare vor fi semănate cu orz. Pe partea de culturi de primăvară, Nicu Iordan mizează numai pe floarea-soarelui, alegând să nu cultive porumb, care nu rezistă la suprafața sa mereu lovită de secetă.

    Vrea să aibă producții profitabile, nu numai producții mari la hectar

    Cu un ochi mereu pe bursele din afară și bine conectat la ce se întâmplă pe piața cerealelor din România, Nicu Iordan este unul dintre fermierii care vor să facă producții mari, însă nu cu orice preț și, obligat, fără irigații. ”Eu mereu îmi calculez ca tehnologia pe care o fac să fie profitabilă. Nu mă încântă o producție mare, de 11 tone la grâu dacă pentru a ajunge la acea performanță am o cheltuială ce nu se justifică și un risc pe măsură. Sunt adeptul unei tehnologii corecte, cu fertilizare inteligentă, cu soiuri și hibrizi care valorifică la maxim atât solul, apa, cât și nutriția. De aceea și lucrez cu Limagrain. Relația cu o companie contează foarte mult într-o fermă. Reprezentanții Limagrain au fost întotdeauna alături de mine, cu sfaturi utile, de fiecare dată când eu am nevoie”, apreciază fermierul Nicu Iordan relația pe care o are, deja de ani buni, cu compania Limagrain.


    Te-ar mai putea interesa

    Colinde de Crăciun în versuri. Top 10 cele mai frumoase colinde românești Preț de vânzare la ovine. Cât costă o oaie la intrarea în iarnă Adrian Pintea – anunț de ultimă oră despre plata tranșei a doua din subvenția APIA

    Ultimele știri

    Subvenția de 1.500 euro/hectar intră la plată! Guvern: Noi terenuri care intră la subvenția APIA. Suprafețele – înscrise în Registrul Agricol! Guvernul a suplimentat banii pentru investițiile în irigații