• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • APELUL DISPERAT AL MINISTRULUI PETRE DAEA LA BRUXELLES!

    Ramona Dascălu – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Ministrul Agriculturii Petre Daea a declarat astăzi, vineri – 7 septembrie, la Bruxelles, că mecanismele existente în prezent de combatere şi eradicare a pestei porcine africane nu sunt suficiente și că trebuie alocate sume consistente pentru cercetare.

    „Deşi avem mecanisme de lucru, puse în valoare la potenţialul maxim s-au dovedit că nu sunt perfecte şi nici nu pot fi în lupta cu perfida manifestare a virusului, dar cu siguranţă pot fi îmbunătăţite. Mecanismele actuale sunt costisitoare, consumatoare de resurse financiare, umane şi administrative şi au un important impact economic şi social. Deşi avem între noi comunicare şi sprijin generat de interesul comun, totuşi viaţa demonstrează că nu este suficient, iar virusul înaintează teritorial. Am spus-o şi o repet cu această ocazie, ca mod de abordare în perspectivă, este necesară alocarea de sume distincte şi consistente pentru cercetare”, a declarat ministrul Agriculturii, potrivit Agerpres.

    În opinia sa, Politica Agricolă Comună trebuie să dea răspuns prin structura bugetară la cele două teme de perspectivă, modificările climatice şi prevenirea/combaterea bolilor şi dăunătorilor, care trebuie să se concretizeze în abordări pragmatice cu file distincte de buget în cadrul financiar multianual 2021-2027.

    „În planul practic de abordare a luptei cu acest monstru care trece graniţele statale, trebuie ca serviciile veterinare să analizeze şi să modeleze noi scheme de lucru în lupta cu boala. România este şi va fi parte în lupta comună împotriva bolilor animalelor, folosindu-ne de experienţa proprie şi de analiza temeinică în interpretarea evoluţiei acestora, pentru îmbunătăţirea metodelor de lucru atât de necesare în eradicarea lor. Numai împreună vom face faţă acestor încercări!”, a adăugat Daea.

    Petre Daea a participat, astăzi, la conferinţa la nivel înalt cu tema „Bolile transfrontaliere în Europa: Importanţa cooperării internaţionale pentru creşterea sustenabilă a animalelor”, organizată la Bruxelles.

    Te-ar mai putea interesa

    60 de fermieri și-au unit forțele pentru a-și exporta singuri cerealele. Primul export, un succes! O cooperativă din România își face propria rețea de magazine. Primul aprozar a fost deschis la Sibiu! Fermierul Samson Popescu pune pe pauză fabrica de peleți din cauza cheltuielilor la curent și motorină Avans APIA 2026. Anunț oficial despre sumele care se achită la prima tranșă din subvenții Din lanul de grâu, la prima carte. Diana Vasilescu a lansat „Nemăritată la 30 de ani”, despre viața care nu respectă calendarul celorlalți

    Ultimele știri

    Comisia Europeană schimbă legislația pentru a lăsa fermierii să fertilizeze mai ușor cu gunoi de grajd Președintele Zelenski cere României tranzit pentru cerealele ucrainene, iar R. Moldova ne vinde 93% din exporturile ei de rapiță Avansul APIA 2026 – în conturi. Primele județe unde fermierii au anunțat că au încasat subvențiile Aviz favorabil pentru Florin Barbu la MADR! A anunțat că își dă demisia în 100 de zile dacă nu realizează 4 măsuri! Dimitrie Muscă, fermier din Arad: ”La rapiță este un dezastru, din 1.700 de hectare doar 200 pot păstra”