• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Anunțuri
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • APEX, salvatorul porumbului. Ce efect a avut produsul Agro-Est Muntenia în fermele din România

    agrointeligenta.ro -

    Agro-Est Muntenia a adus pe piața un nou ajutor pentru fermierii români, în special pentru cei care iubesc cultura de porumb. Apex este produsul care salvează plantele. O spun cei care l-au folosit deja. Unul dintre fermierii care a fost cucerit de Apex este Marius Zărnescu, din comuna Vlad Țepeș, județul Călărași. Ferma pe care o administrează are 1.700 de hectare, din care 600 sunt cultivate cu porumb.

    Marius Zărnescu a aplicat Apex în două etape – după semănat și apoi la 4 frunze, în doze de 2 litri pe hectar.

    „Apex este un produs revoluționar. Am folosit Apex 26, care conține acid fulvic și acizi humici, substante care conduc la o bună dezvoltare a plantelor, a sistemului radicular și la formarea cantității de humus din sol. Fiind aici un teren irigat, activitatea se desfășoară la maximum, pentru că noi vrem să ducem în porumb, în boabă, tot ce se află în sol. Pentru a obține producțiile cele mai mari am avut nevoie de Apex. Rădăcina se dezvoltă foarte bine, duce la absorbția azotului, fosforului și potasiului”, ne-a spus fermierul din Călărași.

    Pentru a avea un cântar bun, Marius Zărnescu a utilizat și Kingfol Zic, în doză de 0,5 litri pe hectar, cu apă de irigat, la 8-10 frunze. „Zincul, știm cu toții, pentru porumb e o mană cerească, pentru că el duce la intensificarea activității enzimatice, la absorbția cât mai bună a azotului, fosforului, potasiului și a microorganismelor din sol”, a explicat fermierul efectele utilizarii Kingfol Zinc.

    Efectele au fost imediate, iar recolta se anunță bogată. Dacă anul trecut la SC Agromec media a fost de 15 tone la hectar, acum se speră la peste 20 de tone. Iar profitul se anunță foarte bun, mai ales că suma cheltuită pentru Apex și Kingfol Zinc a fost de doar 130 de lei pe hectar. „E o investiție mică pentru beneficii foarte mari. Gândiți-vă pentru sol ce face. Apex acolo lucrează cel mai bine, se reface structura solului, humusul, îți mărește cantitatea de humus la hectar. Zincul, la fel, îți dezvoltă planta, îți aduce materie organică mai multă”, a concluzionat Marius Zărnescu.

    Tot Kingfol Zinc l-a ajutat enorm și pe Alex George, fermier din comuna Ulmu. Dar nu singur, ci împreună cu alte produse-minune de la Agro-Est Muntenia. O recunoaște chiar agricultorul călărășean, căruia vremea a fost aproape să-i strice anul agricol. „Sola de porumb de 30 de hectare a fost semănată în data de 4 aprilie și imediat a venit un val de căldură. A răsărit foarte frumos, având umezeala și umiditatea corespunzătoare. Undeva la 14-15-16 zile, au intervenit diferențele foarte mari de temperatura dintre zi și noapte, chiar și 20 de grade. Porumbul a intrat în stres, a început să se înroșească, nu am mai stat pe gânduri, am venit și am administrat 2 litri de Plyaminol la hectar. În circa 7 zile a început să-și revină porumbul”, a povestit Alex George.

    După Plyaminol, fermierul a aplicat și Omex 3X, la 6 frunze, în doză de 3 litri la hectar, tratamentul fiind repetat și la 8 frunze. Rețeta succesului a fost completată de Kingfol Zinc, jumătate de litru la hectar, la 7 zile după al doilea tratament cu Omex 3X.

    „Dacă nu foloseam produsele de la Agro-Est Muntenia, producția ar fi fost cu 3.000 de kg la hectar mai mică”, a recunoscut Alex George, pentru care calculul a fost simplu. 300 de lei investiți în produsele Agro-Est Muntenia i-au adus un profit net de 1.500 de lei pe hectar. „Sunt foarte mulțumit de produsele Agro-Est Muntenia, oricine le poate folosi cu încredere. Această firmă contează foarte mult în ferma mea”, a spus administratorul SC GD Alexandru din Ulmu.


    Te-ar mai putea interesa

    Fermierii care pierd subvenția APIA de 42,47euro pe hectar Fermierul de pe Valea Trotușului care crește 8 vaci și produce o brânză specială, premiată la nivel mondial Subvențiile care se achită fermierilor până la finalul anului

    Ultimele știri

    S-au emis derogările pentru tratamentele cu neonicotinoide la porumb și floarea-soarelui 2025 Plăți de 1,2 miliarde de euro în conturile fermierilor Casa Verde Fotovoltaice 2024. AFM a publicat lista oficială!