• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • APIA a finalizat autorizarea la plată pentru cei 23 euro la hectar

    Oana Timar – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Mobilizare la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură: fermierii care așteptau cei 23 de euro pe hectar primesc o veste excelentă. Directorul general al APIA, Adrian Pintea, anunță, în exclusivitate pentru Agrointeligența –  www.agrointel.ro că au fost autorizați la plată toți  producătorii agricoli care beneficiază de această plată-bonus.

    În cursul zilei de astăzi, șeful APIA anunțase, tot prin intermediul Agrointeligența, că plata celor 23 de euro se va face până mâine inclusiv. Funcționarii agenției s-au mobilizat în ultimele ore, reușind să autorizeze plățile către toți fermierii.

    ”Am terminat cu autorizarea la plată a fermierilor cu sumele de rambursat, mai exact au fost autorizați un număr de 76.141 fermieri cu o sumă totală de 75.501.794,49 lei, respectiv echivalentul a 16.451.931,77 euro – suma cotă parte a României”, a anunțat directorul general al APIA, Adrian Pintea.

    APIA își respectă astfel angajamentul luat în fața fermierilor de a plăti cei 23 de euro la hectar până la termenul-limită de 15 octombrie. De precizat însă că autorizarea la plată nu înseamnă automat și intrarea banilor în conturile fermierilor. Procedura de virament bancar prin Trezorerie și prin băncile unde beneficiarii au conturile, durează câteva zile, așa că primele sume vor putea fi ridicate de fermieri abia în cursul săptămânii viitoare, cel mai probabil!

    Vă reamintim că acest sprijin a fost în premieră anunțat de către ministrul agriculturii Petre Daea în cadrul unei conferințe de presă. Este vorba despre rambursarea creditelor reportate din exercițiul financiar 2017 se acordă în conformitate cu prevederile regulamentelor comunitare.

    În baza Regulamentului nr. 1097/2018, României i s-a acordat suma de 16.452.203 euro pentru a fi rambursată fermierilor români care îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 26 (5) din Regulamentul nr. 1306/2013, referitoare la faptul că, rambursarea într-un exercițiu financiar dat se aplică beneficiarilor finali care fac obiectul disciplinei financiare în exercițiul financiar în cauză.

    Rambursarea, respectiv plata suplimentară, se acordă beneficiarilor finali care au făcut obiectul, în cursul exercițiului financiar anterior, al unei ajustări a plăților directe și anume: schema de plată unică pe suprafață, plata redistributivă, plata pentru practici agricole benefice pentru climă și mediu, plata pentru tinerii fermieri, sprijin cuplat în sectorul vegetal și zootehnic.

    Suma totală de 16.452.203 euro trebuie distribuită până la finele anului financiar 2018, și se achită la cursul valutar de 4,5993 lei/euro.

    Ce a anunțat Ministerul Agriculturii pe cale oficială

    ”Ca urmare a demersurilor susținute întreprinse de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe lângă Comisia Europeană, în data de august 2018 a apărut în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Regulamentul¹ privind rambursarea creditelor reportate din exercițiul financiar 2017. Astfel, României i se rambursează suma de 16.452.203 euro, sumă ce trebuie plătită fermierilor până pe data de 15.10.2018, de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură. Această sumă, care va intra în conturile fermierilor pănă pe 15 octombrie 2018, va fi redistribuită tuturor agricultorilor care au avut un sprijin financiar de peste 2.000 euro, aferent Campaniei 2017”, s-a comunicat anterior de la MADR printr-un comunicat de presă remis Agrointeligența – www.agrointel.ro.

    Te-ar mai putea interesa

    Avans APIA 2026. Când ajung primii bani în conturile fermierilor autorizați la plată O cooperativă din România își face propria rețea de magazine. Primul aprozar a fost deschis la Sibiu! Schimbare majoră la plata avansului APIA pentru fermieri în acest an! Lemne de foc 2026. Prețul unui metru cub de lemn cumpărat direct de la Romsilva Din lanul de grâu, la prima carte. Diana Vasilescu a lansat „Nemăritată la 30 de ani”, despre viața care nu respectă calendarul celorlalți

    Ultimele știri

    Comisia Europeană schimbă legislația pentru a lăsa fermierii să fertilizeze mai ușor cu gunoi de grajd Președintele Zelenski cere României tranzit pentru cerealele ucrainene, iar R. Moldova ne vinde 93% din exporturile ei de rapiță Avansul APIA 2026 – în conturi. Primele județe unde fermierii au anunțat că au încasat subvențiile Aviz favorabil pentru Florin Barbu la MADR! A anunțat că își dă demisia în 100 de zile dacă nu realizează 4 măsuri! Dimitrie Muscă, fermier din Arad: ”La rapiță este un dezastru, din 1.700 de hectare doar 200 pot păstra”