• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • SOLUȚIE pentru FERMIERII ÎN PERICOL SĂ PIARDĂ PLATA PE ÎNVERZIRE!

    Oana Timar – Agrointeligența

    Ministerul Agriculturii vine cu o soluție pentru fermierii aflați în pericol de a pierde plata pe înverzire. Agrointeligența – www.agrointel.ro a transmis MADR și ministrului Petre Daea o scrisoare deschisă în care a prezentat situația fermierilor care, din cauza lipsei precipitațiilor, au avut mari probleme cu lucrările de însămânțare, riscând să piardă plata pe înverzire din cauza covorului vegetal care nu a răsărit.

    Citiți și: AGROINTELIGENȚA – SCRISOARE DESCHISĂ către MINISTRUL AGRICULTURII: SALVAȚI PLATA PE ÎNVERZIRE!

    Fermierii care se tem că ar putea pierde plata pe înverzire din cauza secetei din această toamnă au posibilitatea de a acționa astfel încât să fie eliminat orice risc pentru subvenția de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

    Într-un răspuns transmis Agrointeligența – www.agrointel.ro și semnat de Directorul General Elena Tatomir, Ministerul Agriculturii arată că o modificare a termenului de notificare la APIA a situației privind covorul vegetal pentru ZIE nu a putut fi implementată deoarece ar fi întârziat finalizarea controalelor în teren și ar fi pus probleme la demararea plății avansului către fermieri începând cu data de 16 octombrie.

    Ministerul Agriculturii vine cu o soluție pentru fermierii afectați de secetă. Aceștia pot invoca cazul de forță majoră și pot notifica APIA în acest sens pentru a evita o eventuală sancțiune la plata pe înverzire.

    ”Potrivit prevederilor art. 86 alin 63 din Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 619/2015 (…), fermierul are obligația să notifice APIA până la data de 15 octombrie a anului de cerere asupra eventualelor modificări în ceea ce privește zonele acoeprite cu strat vegetal, prin schimbarea amplasamentului parcelei agricole sau schimbarea amestecului de specii de culturi ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile, fără a modifica procentul zonelor acoperite de strat vegetal declarat.

    (…) Menționăm că, în cazul în care stratul vegetal înființat ca zonă de interes ecologic (ZIE) în cadrul exploatației agricole este afectat de condiții meteorologice nefavorabile, fermierul poate notifica în scris APIA potrivit prevederilor art 31. Din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2015 (…), din care cităm:
    Art. 31
    1. Cazurile de forță majoră și circumstanțele excepționale se notifică în scris APIA, funrizându-se în același timp dovezi relevante care atestă apariția situațiilor prevăzute la art. 30 alin 1, în termen de 15 zile lucrătoare de la data la care beneficiarul sau succesorul său în drepturi este în măsură să trimită respectiva notificare.
    2. În cazul în care beneficiarul sau succesorul acestuia depășește termenul prevăzut la alin 1, notificarea nu se ia în considerare.

    Pentru a veni în sprijinul fermierilor, în contextul celor menționate anterior, Anexa nr. 12 – Înștiințare cu privire la cazurile de forță majoră din Ordinul nr. 619/2015, cu modificările și completările ulteroare, a fost completată prin introducerea în tabelul privind sectorul vegetal al coloanei ”Tip ZIE”.

    Pentru anul viitor, solicitarea venită din partea organizațiilor de fermieri pentru a devansa cu o lună perioada de însămânțare a stratului vegetal va conduce la o schimbare în legislație. Astfel, pentru anul de cerere 2019, MADR urmează să modifice perioada de însămânțare a stratului vegetal de la 1 august-octombrie la 1 iulie-1 octombrie.

    Agrointeligența – www.agrointel.ro salută deschiderea și soluția oferită fermierilor pentru a evita orice problemă în accesarea subvențiilor agricole pentru anul în curs. Dialogul insituțional se dovedește, astfel, încă o dată, calea pentru rezolvarea situațiilor speciale cu care fermierii români se confruntă an de an.

    Te-ar mai putea interesa

    Piața cerealelor – retrospectiva săptămânii. Grâul și porumbul – pe creștere, rapița și floarea-soarelui se depreciază Șeful ANSVSA, mesaj pentru oierii care pregătesc protestul din 15 septembrie: „Vreau să nu mai vândă animale fără certificat” Subvenții APIA 2026. Ministrul Tanczos Barna a dat un termen clar pentru banii fermierilor Ultima fermă de vaci de lapte de lângă București își reduce efectivul. Dr. Mihai Petcu: „N-am cui să vând laptele, nici animalele” Preț teren agricol în Germania. Un hectar de pământ se apropie de 100.000 de euro

    Ultimele știri

    Salariile din agricultură, în 2026. Cât câștigă un angajat și care este diferența față de media națională Plan masiv de intervenție în ferme! Peste 355.000 de oi și capre, vizate de controalele ANSVSA Fermierii – subvenție de 50% din costul asigurărilor. Noile condiții pentru culturi și animale prin DR-31 Agro Fest Connect 2026. Fermierii, companiile și specialiștii din agribusiness se întâlnesc în câmp la Rediu, pe 2 septembrie! Semnal de alarmă: Micii fermieri care au solarii de lemn nu pot accesa cei 50.000 de euro/fermă de la 1 septembrie