• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • agrointel.ro
  • Ştiri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Agribusiness
  • Anunțuri
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • BUGET DE 426 DE MILIOANE DE EURO pentru TINERII FERMIERI! Cererea de finanțări ESTE MAI MARE!

    Ramona Dascălu -

    Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a primit aproximativ 14.200 de solicitări de finanțare pentru instalarea tinerilor fermieri în mediul rural, în perioada 2015 – 2018.

    Valoarea fondurilor europene nerambursabile solicitate prin submăsura 6.1 a Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) este de peste 582 de milioane de euro. Până în prezent, AFIR a încheiat cu tinerii fermieri peste 11.000 de contracte de finanțare, în valoare de aproximativ 421 milioane de euro (inclusiv pentru proiecte preluate prin procedura de tranziție din programarea 2007 – 2013).

    „Sprijinul acordat pentru instalarea tinerilor fermieri ca șefi ai unei exploatații agricole reprezintă una dintre cele mai accesate linii de finanțare din întregul Program. Mă bucur foarte mult că tinerii au solicitat finanțare pentru a demara o investiție în mediul rural deoarece fără reînnoirea generațiilor de agricultori nu vom putea realiza o dezvoltarea durabilă a agriculturii și a zonei rurale din țara noastră. Prin PNDR 2020, tinerii fermieri au avut la dispoziție un buget de peste 426 de milioane de euro, din care AFIR a plătit mai mult de 338 de milioane de euro, până în prezent, sumă insuficientă raportată la nevoia de finanțare a tinerilor fermieri – AFIR a primit solicitări conforme de 582 de milioane de euro. Vom acorda o atenție sporită acestei categorii de beneficiari și după 2020 prin Planul Național Strategic”, a precizat Adrian Chesnoiu, directorul general al AFIR.

    Solicitările de finanțare depuse online de tinerii fermieri acoperă o varietate de ramuri agricole, cele mai multe fiind pentru sectorul vegetal. Astfel, din totalul cererilor de finanțare depuse, AFIR a primit 4.970 de solicitări pentru investiții în horticultură, 2.790 de cereri pentru culturi de câmp, 1.530 de solicitări pentru culturi mixte, 1.525 de cereri pentru finanțarea de culturi și pentru creșterea animalelor.

    De asemenea, tinerii fermieri au solicitat sprijin pentru creșterea bovinelor pentru lapte prin 1.235 de proiecte, dar și pentru 85 de ferme de creștere a bovinelor pentru carne. AFIR a mai primit 708 cereri de finanțare pentru investiții în sectorul apicol, aproximativ 300 de solicitări pentru creșterea ovinelor și a caprinelor și 293 de cereri pentru a finanța ferme mixte de animale. Cele mai puține solicitări de finanțare primite prin sM 6.1 au fost pentru culturi permanente (arbuști și pomi fructiferi), respectiv 37, pentru păsări de curte, 13 cereri, iar pentru viticultură au fost depuse 12 solicitări de finanțare.

    Pe Instagram-ul Agrointeligența găsiți imaginile momentului din agricultură!

    CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Agrointeligența pentru Android sau iPhone!

    Te-ar mai putea interesa

    APIA: 31 iulie – termen de depunere a documentelor pentru o nouă SCHEMĂ de plată! Când populismul PNL îl bate pe cel al PSD: „Grindă” acuză că o lege este blocată. Ce nu a spus: Autorul blocajului e Oros! Problema berbecilor cu origine a ajuns pe masa Guvernului! Genotiparea va fi făcută pe banii statului!

    Ultimele știri

    Circulară ANAF pentru impozitarea corectă a fermierilor! Mașini de fermieri. Agricultorii români conduc de la Lada și Logan, până la bolizi de 500 CP și mașini de șeici Guvernul va lansa un program prin care 25% din plata zilierilor va fi suportată de stat!

    Căutare în articole