• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Fermier român: Mi-am vândut toate animalele și plec din țara pe care o iubesc

    Oana Timar – Agrointeligența

    Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

    Ioan Bocșa, fermier român din Apuseni, a luat o decizie radicală la care nu credea vreodată că va ajunge. După nopți nedormite, cu numeroase piedici puse activității sale agricole, crescătorul de animale din județul Alba a decis să plece din țară. Ioan Boșca a făcut această mărturisire în cadrul emisiunii ”Forța Fermierilor cu Vlad Macovei” unde a arătat că și-a vândut animalele și după data de 15 noiembrie urmează să părăsească țara.

    ”Când am plecat la drum în 2008 cu zootehnia, cu fondurile europene, cu subvențiile, aveam cotă de lapte, subvenție pe cap de bovină, subvenție pe teren, în zona noastră noastră de unte ne-am dezvoltat, Apoi am accesat Măsura 141 – Sprijinirea fermelor agricole de semi-subzistență, a fost mai bine. Când or văzut – nu știu de unde o venit necazul cu pesta, au oprit târgurile. Am avut 7 vaci cu lapte, am avut porci, am avut păsări. Am vândut tot și luna aceasta, după data de 15 plec în Germania la muncă. Ce m-a determinat să iau această hotărâre? În momentul în care am văzut samsarii că au venit la poarta mea, la ușa grajdului meu și îmi fac ei prețul la munca mea, mă uitam spre soare: chiar așa de rău poate să ne fie?”, ne-a spus fermierul Ioan Bocșa în cadrul emisiunii ”Forța Fermierilor cu Vlad Mecovei”.

    Vaca de lapte cu vitel

    Problemele cu care se confruntă fermierul din Apuseni au crescut de la an la an. ”Mi s-a tăiat cota de lapte, subvențiile mi s-au diminuat. Când ne-am dezvoltat și aveam tot ce trebuia, apoi dintr-o dată am ajuns într-un colaps financiar, într-un circuit închis că dădeam laptele la porci”, a precizat Ioan Bocșa care și-a vândut animalele pe care le avea, și-a băgat tractorul garaj, alături de restul utilajelor agricole, iar acum numără zilele până la plecarea din țară.

    Pleacă însă cu sufletul greu pentru că țara pe care o iubește și unde și-a dorit mereu să facă ceva, nu poate să depășească problemele cu care se confruntă. ”În Germania voi câștiga 1.800 de euro pe lună, bani pe care nu-i fac cu vacile tot anul aici acasă. Dar nu pentru bani merg, ci pentru că efectiv nu mai pot să trăiesc aici, la noi în Apuseni. Nu e numai problema cu samsarii, dar țăranul român are numai de suferit. Și când am accesat fondurile europene mergeam de la Abrud la Alba Iulia să mi se spună că am nevoie de o adeverință, mă întorceam, luam adeverința, iar 80 de kilometri pe drum, apoi îmi cereau altceva. Stăteam noaptea pe marginea patului și mă gândeam noaptea că nu se poate așa ceva, nu e normal ce trăiesc și cât muncesc, să nu am trai liniștit cu toată truda într-o țară pe care, în ciuda tuturor necazurilor, o iubesc”, ne-a mai mărturisit Ioan Bocșa.

    Povestea dramatică a lui Ioan Bocșa nu este singurală. Sunt numeroase cazurile de fermieri tineri, în putere, care au ales să lase pământul și animalele din țară pentru a-și face un rost peste hotare. Din păcate, puțini se mai întorc. Așteaptă vremuri mai bune în care fermierul român să fie respectat, să nu mai fie bătaia de jos a sistemului birocratic, al funcționarilor. Fără acești oameni care muncesc, care fac agricultură, România rămâne o țară eminamente agrară, însă cu tot mai puțini români care fac agricultură.

    Notă: Dacă vă confruntați cu o problemă sau aveți cunoștință de o situație neobișnuită, de un abuz, de o nedreptate sau, de ce nu, de o reușită deosebită în agricultură, vă rugăm să ne sunați la 0744.311.359 sau să ne scrieți la [email protected]. Ne vom implica pentru ca toată lumea să afle de problema dumneavoastră, vom încerca să găsim împreună o soluție sau să mediatizăm performanța din ferma dumneavoastră!

    Te-ar mai putea interesa

    Surse: Conducerea APIA ar urma să fie preluată de Constantin Bîrcă, actualul director general adjunct Avans APIA 2026. Sumele ce s-au plătit până acum fermierilor ca primă tranșă din subvenții Un nou val de ploi. ANM a anunțat care sunt județele unde cantitățile de apă ating 40 litri/mp Subvenția APIA care se va plăti în continuare fermierilor români. Decizie privind plafonarea Fermierii din Brezoaele ies în stradă și cer măsuri care să îi ajute să își vândă legumele la un preț corect

    Ultimele știri

    Interes major pentru programul Tineri Lideri pentru Agricultură. Seria VIII are 95 de cursanți Soții Oana și Mihai Țolea au investit în trei hectare de legume, iar azi conservele lor se vând în supermarketuri și online Un atac cibernetic a provocat creșterea temperaturilor în frigiderele și congelatoarele din supermarketuri Salt de 9 dolari/tonă la floarea-soarelui. Cât se plătește acum pe grâu și porumb în portul Constanța Ajutorul de stat pentru fermieri care ar putea scădea din cauza numărului mare de cereri