• ABONARE
  • Contact
  • Publicitate
  • Audiență
  • Rețele sociale
  • Informații
  • Știri
  • Subvenții APIA
  • Vegetal
  • Zootehnie
  • Bursă cereale
  • Agribusiness
  • ARHIVA
  • CĂUTARE
  • Intervenție AFIR așteptată de fermieri. Liciniu Lupu, FdC: ”Ne așteptăm să se termine banii în primele 5 zile de la lansarea apelului”

    agrointeligenta.ro

    Fermierii sunt pregătiți să depună proiecte pentru investiții de până la 2 milioane de euro în sectorul de legume și cartofi, anunțat Liciniu Lupu, fondator Fabrica de Consultanță (FdC), în cadrul emisiunii Agrostrategia de pe TVR 1. Expertul în fonduri europene a arătat că se așteaptă ca sume alocată intervenției DR 16 Investiții în sectorul legume și/sau cartofi să se epuizeze rapid.

    Invitat în cadrul emisiunii Agrostrategia de pe TVR 1, o coproducție Agrointeligența – AGROINTEL.RO și TVR, Liciniu Lupu a vorbit despre una dintre cele mai așteptate intervenții derulate prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR). Fondatorul Fabricii de Consultanță a precizat că DR 16 Investiții în sectorul legume și/sau cartofi urmează să se lanseze în perioada următoare. ”

    ”Se pot obține maximum 2 milioane de euro pe proiect în cazul în care vizează lucrări de construcții și minimum 300.000 euro pe proiect în cazul utilajelor pentru alte culturi decât cea a cartofului. Intensitatea sprijinului nerambursabil este de 65%. Este o măsură care a fost anunțată de mult timp și lumea este foarte dornică să depună proiecte. Ne așteptăm să fie o concurență destul de mare”, a declarat Liciniu Lupu.

    Citiți și: Adrian Chesnoiu, AFIR: O autorizație de mediu durează 6-8 luni. Sprijinim fermierii să încheie investițiile pe PNDR

    Expertul în accesarea fondurilor europene a precizat că cererea de finanțare în sectorul horticol este mare, așa că bugetul alocat intervenției se va epuiza rapid. ”Ne așteptăm să se termine banii în primele 5 zile de la deschiderea apelului, pentru că AFIR îți permite să depui proiecte în valoare de 150% din suma alocată apelului și, în primele 5 zile, chiar dacă se atinge acest prag, apelul nu se închide, nu mai poți depune proiectul, astfel încât chiar dacă ai un punctaj mare, proiectul trebuie depus în primele zile”, a explicat fondatorul Fabrica de Consultanță.

    La acest moment, în cadrul firmelor de consultanță, experții și fermierii pregătesc documentele pentru ca proiectul să fie finalizat și numai bun de depus în cadrul sesiunii de la AFIR. ”Dacă stăm până în ultimul moment, când se dă ghidul final și să anunțe sesiunea, din păcate, nu o să fie timp pentru toată lumea să să-și pregătească toate documentele”, a punctat Lupu.

    Citiți și: Calendar AFIR 2025. Primele fonduri UE din acest an: procesare, micii fermieri și fermierii peste 40 de ani

    DR 16 – sprijin între 300.000 și 2 milioane de euro per proiect

    DR 16 Investiții în sectorul legume și/sau cartofi este o intervenție nou introdusă, iar versiunea consultativă a ghidului solicitantului pentru această schemă a fost lansată anul trecut, în luna septembrie.

    Conform celei mai recente forme a PNS, în cadrul DR 16, valoarea sprijinului public poate fi de maximum 2.000.000 euro/proiect cu excepția acelor proiecte care propun simpla achiziție de utilaje și echipamente agricole a căror valoare este de maximum 300.000 euro/proiect pentru alte culturi decât cea a cartofului, respectiv de maximum 700.000 euro/proiect în cazul utilajelor pentru cartofi achiziționate de către fermele individuale și 700.000 euro/proiect în cazul utilajelor agricole achiziționate de către formele asociative, indiferent de cultură.

    Fermierii care pot depune proiecte trebuie pot fi persoane juridice (SRL, PFA, II, etc.), cooperative agricole și societățile cooperative agricole care reprezintă interesele membrilor fermieri și grupuri  de producători.

    Solicitantul trebuie să figureze în sistemul APIA/ANSVSA (după caz), anterior depunerii cererii de finanțare, cu forma juridică de desfășurare a activității economice cu care solicită finanțare. Investiția trebuie să se realizeze în cadrul unei ferme cu o dimensiune economică de minimum 12.000 SO. Bugetul apelului pentru DR 16 a fost anunțat la circa 151 de milioane de euro.

     

    Agrostrategia, TVR 1. Invitat: Liciniu Lupu, Fabrica de Consultanță (03.03.2025)

    Te-ar mai putea interesa

    Micii fermieri care vindeau legume ieftine au fost alungați de autoritățile dintr-un mic oraș Samsarii de pepeni, lăsați fără marfă și fără mașini. Amenzi de 7.500 de lei Fermierii își fac propria fabrică de murături pentru a nu mai arunca legumele nevândute APIA – plăți autorizate pentru aproape 10.000 de fermieri. Banii, în conturi de săptămâna viitoare Fermierul Dacian Sabău a recoltat 7.500 kg/ha la grâu, fără un gram de fosfor aplicat. Ce produs a făcut diferența?

    Ultimele știri

    Rusia a atacat o navă transportatoare de grâu în Marea Neagră. Un marinar ucrainean a fost ucis Irigațiile s-au oprit în Ialomița după scăderea nivelului Dunării. Fermier: „Acum nu avem apă deloc” Cod roșu în legumicultură: caniculă și prețurile dezastruoase. Ion Păunel: Cerem sprijin pentru pierderi! Agricultură pe Cod roșu de caniculă. ”Nu putem lucra la ce uscătură este acum, se rup efectiv utilajele” Guvernul a aprobat programul prin care românii din Diaspora primesc 200.000 de euro pentru a porni o afacere în România